Geberit

NOI 2 | WIR 2 – Portrete româno-germane. Și 2 interviuri

Recent a fost vernisată expoziția „NOI 2 | WIR 2-Portrete româno-germane” – proiect prin care cei de la Goethe-Institut sărbătoresc „30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german în Europa”. Cum s-au gândit să organizeze o expoziție care a avut 60 de subiecți fotografiați și o echipă 7 profesioniști care s-a ocupat de documentare și concept? Ne va explica în interviul de mai jos Joachim Umlauf – directorul Goethe-Institut, iar despre poveștile redactate și scrise pentru expoziție ne va vorbi Ioana Casapu – storyteller Wir2-Noi2.

Proiectul a fost documentat pe o perioadă de 6 luni, iar expoziția poate fi vizitată până pe 21 iulie la 2/3 Galeria (Str. Franceză 4, București). Programul e disponibil aici.

 

Interviu: Joachim Umlauf – director Goethe-Institut

 

Joachim Umlauf Foto_Goethe Institut*Joachim Umlauf / credit foto: Goethe Institut

 

Expoziția „NOI 2 | WIR 2-Portrete româno-germane” apare într-un context interesant în care se sărbătoresc 30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german în Europa. Cum a venit ideea de a concepe un asemenea proiect?

Printr-un astfel de proiect am dorit să arătăm legătura între societatea germană și cea română care este marcată atât istoric – de exemplu, de minoritățile germane – dar mai ales în ultimele decenii, de fenomenul puternic de migrație între cele două țări. Românii au reprezentat cel mai mare număr de imigranți în Germania în 2019. Și am vrut să arătăm în ce aspecte ale societății au apărut, ca să spunem așa, legături germano-române. După cum am aflat, ele există peste tot și într-o măsură uimitoare.

Ați putea să ne povestiți câteva detalii despre cuplurile care se regăsesc în expoziție? Cum ați găsit subiecții?

Ei bine, va trebui să descoperiți singuri cine sunt cei portretizați în expoziție. Printre aceștia se numără politicieni, de exemplu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, dar și alți actori politici, oameni din toate categoriile sociale: Artiști, dar și doctori, sportivi, prieteni, cupluri… Scopul a fost să înfățișăm, pe cât posibil, întreaga societate. Ei bine, cu siguranță, oamenii vor spune că lipsește ceva. Dar asta a fost important: să comunicăm poveștile acestor cupluri (nu doar să zicem) din domeniul artei și al culturii, ci și din societate în general.

Expozița cuprinde 30 de povești. Cât de dificil a fost să reuniți aceste povești sub un concept?

Ei bine, aceasta este, desigur, munca noastră, a curatorilor de la Goethe-Institut. Conținutul propriu-zis a fost realizat de cei doi fotografi minunați, Patricia Moroșan și Adi Tudose, și de jurnaliștii cu care am colaborat. Dar, bineînțeles, noi am creat conceptul și am vrut să povestim în special despre experiența de viață a migrației. Și cred că am reușit.

Ne puteți oferi câteva motive pentru care bucureștenii ar trebui să vadă expoziția?

Pentru că această expoziție nu numai că documentează aceste cupluri, dar a fost realizată de doi fotografi excelenți, care amândoi au realizat doar fotografii alb-negru și au un stil foarte special. Patricia Moroșan, artistă și fotografă româncă, dar stabilită de mult timp la Berlin și expusă în numeroase galerii – nu doar în Germania și România, ci și în alte țări, și Adi Tudose, artistul nostru din România, la fel de talentat și expus. Deci și aceștia doi, dacă vreți, formează un cuplu germano-român, unul artistic. Descoperiți aceste fotografii minunate dincolo de întrebarea dacă vă interesează sau nu cuplurile româno-germane.

 

 

 

Interviu: Ioana Casapu – autor, storyteller

 

Ioana Casapu FOTO CREDIT CALVIN LEANDER*Ioana Casapu /credit foto: Calvin Leander

 

Care au fost provocările pe care le-ai întâlnit în cadrul proiectului NOI 2 | WIR 2-Portrete româno-germane?

Cred că cele mai mari provocări au ținut de neprevăzut, proiectul întâmplându-se într-o perioadă încă incertă din timpul pandemiei, și ulterior după izbucnirea războiului în Ucraina. Multe dintre interviurile (și munca noastră de echipă) pentru proiect s-au desfășurat la distanță, și într-un orizont de timp care a necesitat flexibilitate. Acestea sunt însă provocări colective, care se reflectă în felul în care experimentăm, de ceva timp, viața și munca, iar colaborarea noastră ca echipă a fost una foarte bună, chiar dacă nu ne cunoșteam neapărat dinainte. Sunt foarte recunoscătoare pentru acest proiect și pentru oamenii pe care i-am cunoscut, în pofida provocărilor.

Care a fost procesul prin care ai documentat povestea?

Nu mi-am ales subiecții pentru interviuri pe baza unei documentări, am ales pur și simplu la întâmplare dintr-o listă, fiindcă am vrut să intru în acest proces fără idei anterioare, fără presupuneri. Asta a fost foarte interesant, am ajuns să stau de vorbă cu oameni foarte diferiți, din domenii de activitate, din industrii și cu perspective foarte diferite, așa că niciun interviu nu a semănat cu altul. M-am întâlnit cu toți cei pe care i-am intervievat pe Zoom sau telefonic, din rațiuni logistice și legate de restricțiile din pandemie, lucru care a necesitat creativitate, fiindcă în mod normal prefer procesul mult mai organic de a intervieva pe cineva în viața reală, unde discuția curge altfel și ai componenta de body language. Am pornit cu un set de întrebări personalizate pentru a facilita discuțiile dar am lăsat loc pentru spontaneitate și autenticitate. În general, după primele 30 de minute interviul devine o discuție liberă despre viață, iar bucuria mea cea mai mare este să văd că oamenii se deschid și vorbesc cu pasiune despre lucrurile în care cred și pe care le fac, la fel de mult cum vorbesc despre greutățile și temerile pe care le întâmpină.

Ne poți povesti câteva momente preferate de-a lungul proiectului? Au fost cupluri/povesti care te-au inspirat? Care au fost acelea?

Toate m-au inspirat, în diverse feluri. Am învățat să contemplez observatorii de păsări prin ochii Jasminei Al-Qaisi și ai lui Ralf Wendt, am rezonat cu felul în care spiritualitatea, pe de-o parte, și inteligența artificială, pe de alta, nasc monștri (la propriu) în muzeul MonsterKabinett unde Viviana Druga și Hannes Heiner au conceput o experiență artistică sinergică și interactivă cu publicul, am fost emoționată de poveștile Monei Vintilă și ale lui Alexander Rönisch despre munca lor cu familiile rome care se integrează în Germania și am rezonat profund cu misiunea de-o viață a Laurei Halding-Hoppenheit și a lui Florin Buhuceanu de a apăra drepturile comunității LGBTQ. Cea mai aproape de inima mea este întâlnirea cu Marian Cociș și Felix Franz Vogler, a căror relație, care a trecut prin diferite stadii, spune o poveste despre emigrare și integrare, cu libertatea, frumusețea și duritatea lor, despre complexitatea relațiilor de cuplu și de prietenie, și mai ales, despre cum familia, în vârsta adultă, sunt oamenii pe care ni-i alegem. Toate poveștile cu care m-am intersectat în timpul lucrului la proiect au fost în egală măsură moționante, surprinzătoare, vulnerabile și bogate în lecții de viață. Multe dintre aceste povești au, după cum vedeți, ca punct central familia și comunitatea, în diversele ei forme și capacități, în diversele ei limbaje și modalități de a comunica cu lumea.

Unde te putem găsi în 2022?

Adesea între Berlin și Viena, lunar pe blogul Goethe-Institut unde scriu o rubrică numită Jurnal de Berlin,
și de la toamnă pe Embody Through Storytelling, unde predau cursuri de scriere creativă.

 

* în ilustrația titlu: Mona Vintila și Alexander Ali Ronisch, detaliu din fotografia realizată de Patricia Morosan

* Fb Goethe Institut

Sari la conținut