Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Making of

Propunandu-si un detur de la traseul cunoscut, adesea formal, estetizat si institutionalizat al expozitiei, Centrul de Introspectie Vizuala lanseaza, incepand cu luna februarie, un nou ciclu de evenimente intitulat Making of.

 

16 februarie – 16 aprilie 2011
Lansare Miercuri: 16 februarie, ora 19.00
 
Centrul de Introspectie Vizuala 
Str. Biserica Enei 16, sector 1, Bucuresti
 
 
 
Ce este Making of?
Making of se concentreaza asupra constructiei unei platforme deschise de socializare si dialog ce-si propune sa incurajeze relatiile intre subiecti prin intermediul practicilor artistice participative. Principalul interes este de a vedea cum si cu ce mijloace legaturile si schimbul de informatii intre participanti ajung sa genereze proiecte artistice. Making of este dedicat documentarii etapelor intermediare, a surselor si metodelor prin care aceste proiecte iau nastere. Astfel, Making of dezvaluie procesul de cercetare, circumstantele, ideile, atitudinile celor invitati, urmarind nu expunerea rezultatului final, ci activarea unui tip de practica cu posibil efect in viata reala a participantilor. In acest context, Making of afirma necesitatea redefinirii pozitiei artistului si a privitorului, precum si a experientei artei. 
 
Cum functioneaza Making of?
Making of este deschis artistilor, curatorilor, organizatiilor independente, precum si altor operatori culturali care sunt invitati sa propuna pentru o perioada cuprinsa intre 1 si 3 saptamani realizarea unui proiect in spatiul Centrului de Introspectie Vizuala. Cei interesati sa raspunda cadrului general al platformei pot trimite propuneri pe adresa office@pplus4.ro.
 
Making of_ NR.1
16 februarie – 5 martie 2011
 
CERCUL DE LECTURA SI COPIERE
o propunere Biroul de Cercetari Melodramatice & ST
 
In precariatul general din 2011 asistam la extinctia aproape totala a bibliotecilor publice, disparitia “muncii cu cartea” si scaderea diversitatii fondului de carte din centrele culturale straine din Bucuresti, mana in mana cu raspandirea lanturilor de librarii pline de dichis. In Romania rafturile sunt acum hiper-pline cu manuale de marketing, succes, self-help duhovnicesc si literatura motivationala.  
 
Sa nu uitam totusi cat de important a ramas pentru procesul de cercetare cititul pe furis, peste umar in autobuz sau cititul din ce a ramas de la altii pe scaun in metrou. Cititul tolanit pe o banca, pe sub birou la serviciu, la coada pentru ajutor de somaj sau in rezidente. Astfel o sursa neglijata dar importanta a radicalizarii in campul muncii o constituie lectura in grupuri de discutie mari si mici. Ne intereseaza: 
 
1). Cum poti ajunge astazi la aceste lecturi seminale;
2). Cine stabileste ierarhia referintelor si dupa ce criterii;
3). Care ar fi lecturile ingropate de vii care ne influenteaza in secret si pe nebanuite. 
 
Copiatul la examene ne-a salvat intotdeuna. Copiatul si xeroxatul de tip samizdat este astazi continuat cu succes de scanlateri care scaneaza si digitalizeaza activ carti si materiale de specialitate care ar trebui sa fie in fiecare casa. Practic, altfel nu am avea nici o sansa sa dam de ele. Vrem cu acesta ocazie sa recunoastem rolul reproductiv si multiplicator al copiatului in transmiterea cunoasterii, in arta si in viata. Ne-am dori sa celebram cu aceasta ocazie si prietenii care ne lasa sa copiem si care ne trimit activ lecturi obligatorii, filme, articole, texte teoretice si critice sau linkuri fara de care nu stiu ce ne-am face. 
 
Miercuri 16 feb, ora 19.00 
BCM DESCHIDEREA Cercului de Lectura si Copiere la Centrul de Introspectie Vizuala.
ST este la job la Centrul de Studiu Individual. Il puteti vizita in intervalul 17.00 – 21.00 (Str. Tudor Arghezi nr. 8-10).
 
Vineri 18 feb, ora 19.00 
BCM NECROLOGUL AUTORULUI SI ALTE NECROLOAGE la Centrul de Introspectie Vizuala.
ST este la job la Centrul de Studiu Individual. Il puteti vizita in intervalul 17.00 – 21.00
(Str. Tudor Arghezi nr. 8-10).
 
Sambata 19 feb, ora 17.00
BCM&ST COPIERE SI CIORDEALA la Centrul de Introspectie Vizuala.
 
BIROUL DE CERCETARI MELODRAMATICE este o institutie dependenta fondata in 2009 de Irina Gheorghe si Alina Popa. BCM studiaza uzul si abuzul emotiilor cu ajutorul tehnicilor melodramatice. Ca parte din acesta cercetare BCM investigheaza institutiile cu care colaboreaza si felul in care aceste institutii folosesc si stocheaza capitalul sentimental acumulat.
 
ST termina Facultatea de Istoria si Teoria Artei la Bucuresti si devine zootehnist in cadrul fermelor artei contemporane romanesti pentru imbunatatirea raselor locale de artisti. http://zacamant.blogspot.com/
 
Making of este o initiativa a Centrului de Introspectie Vizuala (CIV), Bucuresti. CIV este o platforma independenta de expunere si promovare a productiei artistice contemporare. CIV functioneaza ca structura mobila si de mediere ce-si propune sa valorifice si sa integreze intr-un mod distinct in plan regional si international creatia artistica locala. Avand o dimensiune pedagogica, activitatile platformei urmaresc sa modeleze diferit spatiul (social, artistic) impartasit atat de producatorii culturali, cat si de publicul lor. 
 
In parteneriat cu: UAP
Parteneri media: Zeppelin, Arhitext, Revista 22, IglooMedia, Radio Romania Cultural, 9am.ro, WebPR.ro, hipmag.ro, modernism.ro, studentie.ro, veiozaarte.ro, artboom.ro, neaparat.ro, metropotam.ro, artactmagazine.ro, revista Arte si Meserii, gingergroup.ro, artclue.ro, TATAIA.
 
Informatii:
Centrul de Introspectie Vizuala
Str. Biserica Enei nr.16, Sector 1
Bucuresti (zona Universitate, langa Facultatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu”)
vezi harta
office@pplus4.ro
 
Contact: 
Roxana Danaila
e-mail: roxana.danaila@pplus4.ro
tel: 0748 030 766
 
Program: 
Miercuri – Vineri 15.00 – 19.00
Sambata 14.00 – 18.00.
Sari la conținut