Scaunele CNDB se expun la Noaptea Galeriilor
Text: Alex Bălă
Foto: Alina Ușurelu
La capătul șantierului performativ „CNDB, instituție de stat”, coordonat de performera și arhitecta Andreea David între 16 și 21 august, Centrul Național al Dansului București s-a procopsit cu o super-colecție de scaune create de autori dintre cei mai diverși ca profil și gusturi, dar reuniți de pasiunea pentru meșterit și experimentat.
Ele vor fi protagonistele unei expoziții prezentate de CNDB în cadrul celei de-a zecea ediții a „Nopții albe a galeriilor”, în seara zilei de 30 septembrie.
Scurt istoric
La jumătatea lunii iunie a demarat colecta scaunelor care aveau să fie transformate în șantierul din august. Pe atunci, „CNDB, instituție de stat” era doar o idee venită în urma întâlnirilor dintre arhitecți și makeri ca Andreea, Eduard Constantin, Brîndușa Tudor, Anca Cioarec, Tudor Vlăsceanu, Vlad Stoica și cel care a și botezat proiectul, adică Justin Baroncea.
La capătul multor săptămâni de testat materiale și tehnici de lucru, Andreea a deschis oficial șantierul, pe care meșteritul de scaune continuă de fiecare dată când un prieten CNDB ne mai donează un obiect de stat, iar coordonatoarea are un răgaz între repetițiile pentru spectacolele ei de la Centru.
Proiectul își propunea amenajarea, mobilarea și activarea curții Centrului Național al Dansului și transformarea ei într-un spațiu public, un spațiu de folosit în comun atât de comunitatea dansatorilor și coregrafilor și de publicul CNDB, cât și de locuitorii cartierului. “Ne dorim ca această curte să provoace și să genereze întâlniri, concerte, petreceri, exerciții de dans și de mișcare, practici coregrafice, intervenții performative, karaoke și multe altele, și toate acestea să se întâmple cu porțile INTENSIV deschise, atât cât vremea bună ne va permite” – aprecia Andreea David în august.
Cum lași lucrurile să se transforme fără a avea un plan prestabilit
Acum că scaunele și-au cunoscut deja publicul, o dată cu începerea noului sezon de spectacole și ateliere de la CNDB, Andreea explică: „Am vrut să fac șantier performativ în sensul în care odată ce începi să construiești, el devine deschis participării oricărui om care vrea să se implice în construcția obiectului. Atunci obiectul nu are un plan final și o formă preconcepută, ci va suferi transformările date de dinamica oamenilor care lucrează la el. Mai întâi am fost eu cu Brîndușa Tudor și Anca Cioarec, apoi a apărut Edi Constantin, ele au venit cu niște idei, eu cu altele, Edi cu altele. Am pus cap la cap mai multe, să unim scaunele, sau să le lăsăm așa, în fine. La un moment dat, fetele n-au mai putut să vină, aveau alt proiect, iar ideea a suferit transformări în funcție de ce a apărut când m-am întâlnit doar eu cu Edi.
Apropo de arhitectura participativă, ideea e: cum lași lucrurile să se transforme fără a avea un plan prestabilit? Iar eu am fost influențată probabil și de zona de dans și de performance în care proiectul e procesul, și nu neapărat forma lui finală. Poate să devină statement/instalație/happening, se poate manifesta în orice mediu. Așa mă gândeam și cum poate arhitectura să fie folosită în timp ce se face. Fiind la CNDB zi de zi, aveam grija asta în plus, că scaunele trebuie făcute să reziste la ploaie. Pentru mine și Edi, care mă ajuta nu doar pe tehnic, ci și ca viziune de ansamblu, cumva și funcționalitatea a început să fie o preocupare. De exemplu, după prima ploaie mare, vreo patru scaune s-au stricat. Iar cei de la Nod makerspace au venit repede, au luat scaunele, le-au dus în atelierul lor și au confecționat foarte rapid șezuturi pentru ele, iar în felul ăsta estetica lor s-a modificat. Și am zis să le împărtășim oamenilor ce am experimentat și noi. Am observat că există satisfacția asta, să-ți construiești propriul scaun, dar după ce am impermeabilizat câteva scaune, ca să reziste la exterior, am zis să le împărtășim și plăcerea, dar și know-how-ul pe care-l căpătasem în zilele de experiment.
Unii au venit în mai puține zile, alții în mai multe, până și-au finalizat scaunul, dar proiectul a continuat și doar cu noi doi, cu mine și Edi. Unii au venit la CNDB cu ocazia altor evenimente și au văzut că se construiesc scaune, așa că și-au făcut și ei propriul scaun. Un proiect comun nu înseamnă o decizie comună, ci înseamnă că proiectul se transformă în funcție de dinamica participanților și nu neapărat de numărul lor. Singurul fir roșu care leagă tot proiectul e partea lui funcțională. Așa că nu e foarte clar nici cine e autorul. Pentru unele e clar, dar majoritatea au suferit transformări. Iar atunci, pentru scaunele care au fost începute de niște oameni și continuate de alții, ideea de autor se modifică, devine o întrebare. Îmi place că sunt scaune individuale și fiecare are povestea și estetica lui și nu se leagă neapărat conceptual, iar asta face ca poziționarea lor să fie de fiecare dată diferită, în funcție de dinamica celor care le folosesc, la un party, la repetiții, după un spectacol, e o altă arhitectură a curții”.
Scaun cu… algoritm
În cazul lui Ioan Cernei și al prietenei lui, Tiina Sööt, scaunul realizat – decorat cu o broderie care amintește de ornamentele tradiționale – e o materializare a unui algoritm creat de Ioan, care este un artist de instalație și cercetător stabilit în Viena. „Legând date cu caracter personal (vârsta, țara de origine și rezidența, studii, profesie, vârsta și situația familială) direct de formulele matematice, este realizată o remediere ornamentală ce menține conținutul semnificatului ornamentului tradițional”, explică Ioan. „Algoritmul este public accesibil la adresa http://embroiderdata.space. Ornamentul rezultat este o reprezentare directă a datelor introduse de utilizator. Datele țărilor luate în considerare sunt PIB, numărul de minorități, numărul de limbi vorbite, populație și procentul din populația europeană. Acestea puse în comparație rezultă în motive unice pentru fiecare țară. La CNDB a fost realizat obiectul numărul 12, ce este ornamentat prin tehnica broderiei în cruce cu un model rezultat din datele autorului și ale partenerei, Tiina Sööt, reflectând identitățile celor ce au modificat acest obiect”.
Revenind la ideea identității ambigue a creatorilor unora dintre scaune, Andreea are propria anecdotă: „Cel mai simplu și fain exemplu e un scaun început de o fată pe care n-o cunoșteam și al cărei nume nu mi-l amintesc, nu avea nici Facebook, nici e-mail. A venit în prima zi, a făcut un scaun, a folosit niște materiale care se potriveau foarte bine, exact pe gustul meu. Dar avea un detaliu care nu-mi plăcea și i-am spus asta. A doua zi n-a mai venit, eu am tot așteptat-o, dar scaunul se dezmembra pentru că nu era lipit cum trebuie. Atunci am zis că intervin la structura lui și am început să lucrez la detalii. Tot lipindu-l și lipindu-l, am lucrat și la altele, la cum se compune materialul. E un detaliu care dă și el estetică proiectului. Tot lucrând, am ajuns la detaliul care nu-mi plăcea și l-am transformat după cum am vrut eu. Sorry!”
Eduard Constantin, co-fondator al studioului multidisciplinar Palier Design și ajutor de nădejde pentru Andreea la capitolele tehnic și conceptual, spune: „Implicarea mea în proiectul ‹CNDB, instituție de stat› a apărut la câteva zile de la începerea proiectului, ca urmare a câtorva discuții cu Andreea. La început era cam abstract în capul meu ce și cum urma să se întâmple, mai ales că nu am fost parte la inițierea proiectului. Apoi am ajuns la CNDB și am văzut un număr destul de impresionant de scaune, scaune cu o poezie, cu istorii în spate, scaune complete, scaune cu părți lipsă. Am început să mă gândesc, să caut variante, cu teamă încercând să le aduc o altă strălucire, să le creez o altă istorie/ poveste comună. Așa au apărut două grupuri / instalații de scaune, în urma îndelungilor discuții cu Andreea, dar și cu Brîndușa și Anca, și separat cu Alexandru și Mădălina. Primul set de scaune este mobil, unde unitatea e dată prin culoare, se poate pune în orice combinație și oriunde în curtea CNDB; celălalt este fix, aici implicarea mea a fost mai mare. Pentru mine a fost o provocare crearea unei platforme din scaune care să poată ține până la 8-9 oameni, la început era o formă complexă din care ieșeau spătare de scaune în multe direcții, apoi ușor ușor am simplificat și ajuns la esența unui obiect simetric, obiect care poate aduna un grup restrâns și care să stea confortabil la o discuție liniștită/ private, până la un grup mai mare sau chiar o platformă pentru activități multiple. Așa a apărut scaunul cu 4 spătare sau scaune rustice frumos decorate care mă trimit cu gândul la hotelurile de la munte de altă dată (probabil că din acest motiv noi am ales ca amplasare în curtea CNDB locul dintre cei doi brazi); și ca să păstrăm și mai mult din somptuozitatea scaunelor am păstrat mânerul drept al fiecăruia. Platforma-scaun sau scaunul cu 4 spătare, cum îi zic eu, sper să adune cât mai multe povești și oameni în jurul ei. În rest, implicarea mea în proiect a fost și foarte mult pe partea tehnică, atât pentru proiectele comune cât și pentru ceilalți participanți care au realizat scaune individuale”.
* Fb event
Articole conexe:
* Noaptea Albă a Galeriilor 1–10. O poveste în două hărți
* NAG Retrospect / Introspect: Memory Leaks la ARCUB si AIURART
