Noaptea Albă a Galeriilor 1–10. O poveste în două hărți

NAG 10 este ediţia care marchează extinderea structurată la scară naţională. Evenimentul – noapte în care mergi zeci de km, pompezi artă în tine până la refuz şi întâlneşti sute de oameni – a mai ieşit în ţară, la Cluj de exemplu, dar anul acesta arta contemporană e sărbătorită la Arad, Baia Mare, Braşov, Cluj, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureș şi Timişoara.

 

E foarte tare şi merită să ne scoatem pălăria în faţa echipei Asociaţiei Ephemair, a partenerilor şi a galeriilor şi artiştilor. Nu despre ediţia din acest an vrem însă să vorbim aici, ci despre ce ne spune evoluţia evenimentului despre scena galeriilor din Bucureşti. O să
facem asta, uitându-ne la prima şi la, pană acum, ultima hartă NAG. Desigur, nu e poate cel mai riguros mod de citire. Nu toată lumea participă la NAG, relevanţa celor care participă nu e aceeaşi etc. etc. Dar spunem că o imagine tot ne dă, măcar despre un trend, un anumit fel de-a se aşeza al artei în oraş.

 

În 2007 intram în UE, şantierul din Lipscani era în toi, MNAC-ul avea 3 ani, galerii contemporane comerciale erau foarte puţine. Între timp, a fost boom-ul, după care avenit criza, care încă nu a plecat. Pe harta NAG #1 erau 12 galerii, dintre care una singură mai Sud de Piaţa Unirii.

Harta NAG1* NAG#1, 2007

 

În 2016 sunt 90 de locuri implicate şi e interesant că nu mai sunt doar galerii, ci şi aşa-numite spaţii alternative. Arta s-a strecurat, s-a descurcat, a ocupat fabrici şi clădiri părăsite, nu mai sunt doar ateliere, muzee şi galerii, ci şi maker spaces, centre culturale independente (dintre care multe nu sunt pe hartă, de altfel), ateliere deschise… Harta e mai complexă, e nevoie de extrase din zone periferice care nu încăpeau altfel.

 

NAG_map

Arta nu mai stă doar in centrul mai bogat şi mai aranjat. Ajunge in sudul cel vitregit de mai jos de bulevardul lui Nea Nicu, ajunge în zona centrală extinsă, în cartierele de blocuri. Ne întrebăm cum va arăta harta de peste zece ani; nu doar ce organizaţii vor supravieţui, ci şi câte, aşa cum s-a tot intamplat în marile oraşe, vor trebui să se mute şi să cucerească alte zone. Sf. Gheorghe? Sudul în continuare? Călăraşii? Vedem mai încolo. (Zeppelin)

 

 

13958262_1307188432627536_4239097363745331942_o

noapteagaleriilor.ro

 

Articol conex: NAG Retrospect / Introspect: Memory Leaks la ARCUB si AIURART

Sari la conținut