Prefabricarea are încă un renume groaznic în România, și asta pentru că o identificăm în continuare cu comunismul, cu blocurile din plăci din panouri mari, cu uniformitatea, și, de multe ori, cu frigul, rigiditatea și urâțenia. O urâm atât de tare, încât întreaga industrie de prefabricate s-a prăbușit rapid și iremediabil după 1989, iar standardizarea a rămas și astăzi un termen negativ.
Proiect: DATTAE & HARQUITECTES
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Adrià Goula
Cei drept, în cam toată lumea, prefabricarea grea a cam dispărut (China și Rusia sunt excepțiile care au păstrat și dezvoltat-o în combinație cu dezvoltarea ultraliberală), însă a supraviețuit și înflorește o prefabricare ușoară și flexibilă, complet eliberată de economia dirijată și de ideologii: doar anumite elemente sunt standardizate, combinațiile între sisteme sau între acestea și componente individualizate extreme de variate, diferențele pot fi uneori introduce uneori încă din timpul fabricării, procesul este eficient, dar în primul rând, deschis și adaptabil.
O prefabricare ce își face treaba, în mod deștept și uneori extreme de discret, și cu precădere acolo unde e cu adevărat nevoie de ea: la locuințe, hoteluri, fabrici sau școli.
Este cazul și acestui ansamblu de 57 de locuințe pentru studenți din periferia Barcelonei – un cămin ce aduce aminte mai degrabă de tradiția mănăstirilor și a hanurilor și care, în același timp, împacă natura și arhitectura.
Unitățile de locuit sunt așezate în două bare joase ce devin laturile lungi ale unei curți interioare, un loc comun calm și protejat. Direct din curte sau de pe cursiva de la etajul 1 se ajunge la toate apartamentele.
Amplasarea în cadrul pantei naturale permite accesul direct, fără scări și lifturi, la ambele nivele. Cursiva și copertina de peste etaj protejează de soare și ploaie circulația și fațadele interioare, iar lărgimea celei dintâi o transformă dintr-un culoar în aer liber într-o adevărată galerie, în care poți să îți lași bicicleta sau să te așezi la o discuție cu prietenii.
Două scări suplimentare devin prilejul pentru un joc de platforme și ziduri ce permit legături suplimentare la etaj și împart parțial mare în trei spații mai mici și mai intime, dar și produc umbrire suplimentară astfel încât să nu te coci sub soarele Barcelonei.
Camerele identice au fost realizate în mod industrializat și au luat forma unor tuburi din beton, gândite pentru a fi ușor asamblate pe orizontală sau verticală.
Restul închiderilor sunt ușoare și se realizează mai ales prin procedee uscate. Subsisteme (compartimentarea interioară și mobilierul fix, panourile pentru fațadele dinspre curte sau către exterior, tâmplăria) se agrafează perfect la structura principală sau între ele.
În acest fel, execuția a fost mai rapidă și mai ușor de controlat, iar atât finisajele, cât și modulele prefabricate din beton pot fi demontate cu ușurință și, parțial, refolosite pentru alte clădiri. Planul unităților este simplu, dar luminos și extrem de flexibil, permițând personalizarea nondistructivă a interiorului de către studenți.
Utilizarea construcției uscate reduce la minim pierderea de materiale; arhitecții mai spun și că analiza ciclului de viață al clădirii demonstrează că proiectul economisește cam 50% din energia legată de materiale de construcție și 70% din necesarul energetic în exploatare al unei clădiri convenționale aferente.
Cel mai ușor strat al construcției îl reprezintă cele două șiruri de parasolare orizontale de pe fațada exterioară, de care se prinde o plasă metalică, suport pentru vegetație.
„Bolta de viță” verticală servește la umbrirea fațadei metalice, deci la îmbunătățirea performanței energetice, dar și a confortului și a bucuriei necuantificabile a locuirii. În același timp, pielea vegetală produce și o lentă (și simbolică) năpădire a mașinăriei de către natură.
Autori: DATAAE – Claudi Aguiló Aran , Albert Domingo Ollé + HARQUITECTES – David Lorente Ibáñez , Josep Ricart Ulldemolins, Xavier Ros Majó, Roger Tudó Galí
Consultanță de mediu: Societat Orgànica consultora ambiental
Client: UTE d’Aro-Compact Habit Campus Sant Cugat / Universitat Politècnica de Catalunya.
Cost: 2.650.000 € (PEM)
