Jan Gehl revine la Bucuresti pentru a lansa „Orase pentru oameni”

La invitatia igloo media, renumitul arhitect danez Jan Gehl va fi prezent pentru a doua oara in Bucuresti si va sustine miercuri 6 iunie, ora 18.00, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare Bucuresti, conferinta de lansare a cartii „Orase pentru oameni”, o lucrare de referinta pentru toti cei interesati de evolutia spatiului urban contemporan. 
 
Dupa succesul lansarii cartii „Viata intre cladiri. Utilizarile spatiului public” in iunie 2011, Jan Gehl revine in Bucuresti pentru o dezbatere despre cum pot fi redate orasele de astazi oamenilor, un subiect important si relevant pentru Bucuresti, in contextul apropiatelor alegeri locale. 
 
Un veteran al proiectarii urbane, Jan Gehl a dovedit o intelegere profunda a modului in care folosim orasul, iar „Orase pentru oameni”, cea mai recenta carte a sa, grupeaza toate cunostintele dobandite de-a lungul carierei pentru imbunatatirea spatiilor urbane si a calitatii vietii in orase. 
 
Arhitectul Jan Gehl a transformat orase din intreaga lume, bazandu-se pe cercetarea directa a spatiilor publice si discutand cu oamenii despre ce si-ar dori. Fie ca a fost vorba de Copenhaga, orasul in care locuieste si astazi, de New York, metropola care si-a propus sa devina un model de sustenabilitate reorientandu-se catre oameni, sau de Guangzhou, intr-o continua transformare, motto-ul sau a ramas tot timpul acelasi: doar arhitectura care ia in calcul scara umana si interactiunile care se produc la nivelul ei este o arhitectura de succes. 
 
Cu totii ar trebui sa avem posibilitatea de a vedea un copac de la fereastra sau sa stam pe o banca in apropiere de casa, langa un loc de joaca pentru copii, sau sa ajungem pe jos la un parc in maximum zece minute. Zonele bine proiectate ii inspira pe oamenii care locuiesc acolo, in timp ce orasele prost concepute isi agreseaza cetatenii. 
 
Poate cel mai puternic mesaj pe care Jan Gehl l-a transmis in vizita sa in Bucuresti din 2011 a fost ca la noi este altfel nu poate sa mai fie o scuza. Asta s-a spus si in Copenhaga lui natala la inceputul anilor ‘60, asta a auzit la inceput si in New York si la Melbourne si la Amman. Asta se aude acum si la Bucuresti, unde se spune ca trebuie si noi sa ne consumam modernitatea, sa ne finalizam infrastructura, ca in 1989 romanii si-au castigat dreptul de a conduce masina. Jan Gehl arata insa de mai multe decenii ca omul, nu masina, trebuie sa fie in centrul actului de a gandi orasul si ca recucerirea oraselor pentru oameni se poate intampla cu succes in toate contextele economice si culturale. Gehl este un guru al designului urban contemporan; lucrarile lui despre spatiu public si bune practici in transformarea oraselor sunt carti de capatai. (Gruia Badescu, membru al echipei care a elaborat Planul Integrat de Dezvoltare Urbana a PIDU pentru Bucuresti) 
 
Va invitam asadar sa participati la o noua dezbatere in cadrul careia Jan Gehl ne va arata cum grija pentru oameni poate oferi raspunsuri si solutii pentru problemele oraselor contemporane, si bineinteles si pentru Bucuresti.
Sari la conținut