Instalație performativă: 11 – 17.02.2025, Pavilion Goethe-Institute (Calea Dorobanților 32, București)
Vernisaj: 11.02.2025, 7 PM
Finisaj & talk: 17.02.2025, 7 PM (în parteneriat cu Institutul Francez din București)
Pe 26 noiembrie 2024, Goethe-Institut a marcat 45 de ani de existență în România. Deschis la București în 1979, a fost primul institut cultural al RFG într-un stat membru al Pactului de la Varșovia, fiind rezultatul unor eforturi diplomatice de aproximativ zece ani. În contextul social și politic al unei țări comuniste, dominate de teama permanentei supravegheri, de imposibilitatea de a prevedea ce urma să se întâmple, de interdicția deplasării dintr-o țară în alta și de pedepsirea emigrării, însăși denumirea de la acea vreme – Casa de Cultură a Republicii Federale Germania / Kulturinstitut der Bundesrepublik Deutschland – a fost obiectul unor negocieri îndelungate.
La 45 de ani de la acel moment fondator și la 35 de ani de la Revoluție, Goethe-Institut își propune să construiască o punte peste timp și generații, prin intermediul unei instalații performative. Care au fost premisele deschiderii unui astfel de institut cultural străin într-un stat comunist, aflat într-o stare de izolare sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu? Și cum e perceput astăzi Goethe-Institut de către generația Z, născută și crescută într-o Românie marcată de narațiunile globalizării?
Instalația își propune, pe de o parte, să reconstituie simbolic, pornind de la documente de arhivă, articole din ziare, fotografii și câteva mărturii ale angajaților germani, parcursul Institutului Goethe în România, de la deschiderea din 1979 și până la perioada de tranziție de la începutul anilor 90. Difuz, din cauza permanentei cenzuri, transferul cultural germano-român a reușit, totuși, să găsească breșe și să străpungă granițele de sârmă ghimpată – atât pe cele fizice, cât și pe cele simbolice. Grație unor negocieri perseverente, care au durat în cazul unor evenimente culturale și peste un an, s-au creat insule de dialog și de contact cu o lume liberă, în care experimentarea unor noi forme de artă era permisă fără constrângeri politice. În 1980, spre exemplu, programul Zilelor Culturii RFG în România cuprindea o importantă montare a regizorului Claus Peymann sau vorbea despre proiecte spectaculare de grup, în care oameni de teatru abandonau piesele de autor, devenind ei înșiși ”autori” sau despre tendințele din teatrul german de a părăsi sălile ”clasice” și a juca în hale mari sau hangare; în plus, programul aducea filme de Werner Herzog sau concerte de free jazz ale unor trupe inovatoare precum Frederic Rabold Crew. Pe acest fundal, discursurile ministrei de stat Hildegard Hamm-Brücher și ale președintelui Goethe-Institut de atunci, Klaus von Bismarck, prezenți la București la deschiderea institutului, răsună în continuare aproape fantomatic în spațiu, vorbind despre politici culturale externe care, în ciuda transformărilor uriașe pe plan european din ultimii 45 de ani, sunt încă de o relevanță frapantă în contextele prezentului.
Spațiul central al instalației e rezervat vocilor tinere, selectate în urma unui apel deschis care a invitat artistele și artiștii generației Z să reflecteze asupra modului în care se raportează la Goethe-Institut, din perspectiva propriilor preocupări și căutări artistice:
• Alma Buhagiar, alături de Lidia Ilici (univers sonor) și Răzvan Chirilă (imagine), construiesc prin intermediul unei instalații video ”celule ale memoriei”, aducând în prim-plan locuri și oameni din București care, prin destine paralele, au fost indirect martori ai traseului Goethe-Institut.
• Iulia Enkelana explorează în seria ei de fotografii condiția de artistă/artist și natura creativității, chestionând în ce măsură depinde creativitatea de accesul la artă și informație, prilejuit de diferite instituții și structuri politice, precum și de avantajele materiale ale traiului într-un spațiu sociopolitic sau altul.
• Vlad Hodrea propune o instalație sonoră care explorează un dialog între două voci: una vorbind limba română și cealaltă germană, reușind să comunice cu ușurință în ciuda diferențelor lingvistice. Luând forma unui eseu audio, împletind povești și poezii în ambele limbi, instalația construiește punți între culturi.
Info & credite:
instalație performativă concepută, documentată și curatoriată de: Roxana Lăpădat
voci instalație audio: Ioana Iacob, Niko Becker / fotografii: Dinu Lazăr
cu instalații de: Alma Buhagiar, Iulia Enkelana, Vlad Hodrea
(câștigătoarele și câștigătorii open call-ului lansat de Goethe-Institute)
juriu open call: Anke Doberauer, Cristina Milea, Roxana Lăpădat
mentori: Vlaicu Golcea, Dilmana Yordanova
asistentă curatoare: Elena Stanciu / coordonatori tehnici: Alexandru Andrei, Dan Tian
produsă de Goethe-Institut București, în cadrul proiectului NARDIV – United in Narrative Diversity?, finanțat de Uniunea Europeană
Program de vizitare:
11.02.2025 (vernisaj): 19.00 – 21.00
12 -14.02.2025: 13.00 – 19.00
15.02.2025: 15.00 – 18.00
17.02.2025 (inclusiv finisaj & talk): 15.00 – 20.30
*Fb event
