Apel deschis
Vrei să înveți/să-ți perfecționezi instrumentele de cercetare urbană multidisciplinară? Te interesează cum funcționează orașul dincolo de marile bulevarde? Vrei să înțelegi infrastructura care susține viața de zi cu zi — de la creșe, centre pentru persoane vârstnice, la biblioteci publice sau adăposturi pentru persoane vulnerabile?
Zeppelin lansează un apel pentru a participa la o serie de ateliere de explorare și cercetare urbană desfășurate între 19 mai și 17 iunie 2025, în cadrul proiectului „Infrastructura îngrijirii în București. O cercetare de cultură urbană” (finanțat de OAR – Ordinul Arhitecților din România prin timbrul arhitecturii).
Aceste ateliere sunt deschise studenților și studentelor din arhitectură, urbanism, științe sociale, politici publice, antropologie, studii de gen etc., dar și profesioniștilor interesați de cercetare aplicată, infrastructură urbană și politici de incluziune.
Ce facem împreună?
Ne orientăm în context.
Participăm la două sesiuni introductive susținute de specialiști, despre infrastructura îngrijirii, politici europene de incluziune, normative de accesibilitate (ex. NP 051) și situația grupurilor vulnerabile în România.
Privim în jur și comparăm.
Lucrăm în echipe pentru a analiza infrastructura de îngrijire din orașe europene – de la Barcelona la Praga – și o punem în oglindă cu realitatea bucureșteană.
Ieșim pe teren.
Documentăm infrastructura locală de îngrijire – centre de zi, spitale, centre de recuperare, creșe etc. Observăm, fotografiem, intervievăm. Ne uităm la accesibilitate, calitate, incluziune.
Scriem despre ce am văzut.
Fiecare echipă va realiza un raport de cercetare aplicată – scurt, clar și cu miză – care va contribui la o hartă colaborativă a îngrijirii în București. Scopul: să facem vizibil ce (nu) se vede și să deschidem discuții reale despre transformarea orașului.
Ce oferim:
✔ Cadru de practică recunoscut (pentru studenți)
✔ O echipă interdisciplinară de lucru și îndrumare
✔ Acces la metode de cercetare urbană
✔ Posibilitatea de a contribui la un proiect public vizibil
✔ Șansa de a fi co-autor/-autoare al unei cercetări originale cu aplicabilitate
Perioada: 19 mai – 17 iunie 2025
Unde?: București – sesiuni la SNSPA și lucru pe teren
Înscriere: până pe 18 mai 2025, completând un scurt formular.
Contact: catalina.a.francu[at]gmail.com
Coordonatori: Cătălina Frâncu – arhitectă, cercetătoare, redactor șef adjunct Zeppelin, Teodor Călinoiu – doctorand în filosofia științei, cercetător, colaborator Zeppelin
Vino cu noi să cartografiem grija în oraș.
Ce funcționează? Ce lipsește? Ce putem propune împreună?
Un atelier. O cercetare. Un gest colectiv de înțelegere urbană.
Organizat de: Revista Zeppelin
În cadrul proiectului: Infrastructura îngrijirii în București. O cercetare de cultură urbană – cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România (OAR) prin timbrul arhitecturii.