Fundația9 / ARTISTS ROOMS: micro-granturi pentru susținerea artiștilor independenți

Fundația9 a lansat ARTISTS ROOMS, un program de susținere a artiștilor independenți din România afectați de izolarea impusă de pandemia CoVID19.

Sectorul independent reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii în ceea ce privește protecția oferită de stat în situații de urgență. De multe ori, susținerea din punct de vedere financiar nu este suficientă, fiind nevoie și de păstrarea unei legături permanente cu publicul fidel. De aceea, Fundația9, prin sprijinul acordat de partenerul său fondator, BRD Groupe Societe Generale, pune la dispoziția artiștilor independenți un fond de producție și creație artistică care să le permită să-și continue activitatea în condiții de izolare.

Artiști independenți sau grupuri de artiști aflați în dificultate în această perioadă pot înscrie în perioada 6-17 aprilie 2020 oferte din orice domeniu cultural sau creativ (muzică, dans, artele spectacolului, arte vizuale și new media, jurnalism cultural, literatură sau proiecte transdisciplinare) cu condiția ca oferta culturală propusă să poată fi prezentată online. Este încurajată colaborarea prin mijloacele de comunicare și de producție la distanță utilizând resursele și platformele existente online.

Termenul limită de depunere a proiectelor: 17aprilie, ora 12:00

Termenul maxim de livrare a lucrării finale: 28 mai

Din momentul anunțării câștigătorilor, artiștii au la dispoziție între 14-30 zile pentru a transmite lucrarea în format final către Fundația9, iar proiectele vor fi prezentate pe canalele de comunicare și site-ul Fundației. Ofertele culturale primite în cadrul programului ARTISTS ROOMS vor fi analizate de către membrii echipei executive cu participarea și consultarea membrilor Consiliului Director al Fundației9.

Bugetdisponibil: 300.000 RON brut

Sumele maxime acordate sunt:

-7.200 lei brut pentru proiecte individuale

-14.400 lei brut pentru proiecte de grup,  caz în care pot fi încheiate maxim 3 contracte de drepturi de autor pe proiect.

Artists Rooms este un program inițiat de Fundația9 cu sprijinul partenerului fondator, BRD Groupe Societe Generale, în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural ExpoArte și Anagrama.

Detalii și înscrieri, aici:

fundatia9.ro/artists-rooms

Despre Fundația9

Fundația9, inițiativă fondată și finanțată de BRD – Groupe Société Générale, sprijină noua generație de creatori de cultură și educație. Prin programele noastre, intenționăm să stimulăm spiritul critic și să aducem noi perspective asupra lumii contemporane. Ne preocupăm să oferim oamenilor acces nemijlocit la cultură, să contribuim la îmbunătățirea sistemului formal de educație și să implicăm activ partenerii și publicului larg în construcția și dezvoltarea unei societăți mai bune. Dintre primele programe ale Fundației9 amintim: Scena9, platformă de jurnalism cultural, Fondul de Cinema „Lucian Pintilie”, ce sprijină filmele de autor, semnate de regizori români aflați la debut și Rezidența BRD Scena9, un hotspot cultural din inima Bucureștiului dedicat creatori de cultură contemporană.

Sari la conținut