FOAIE VERDE / un performance multimedia live

Miercuri, 26 iunie, ora 20.00, la Sala Studio a Teatrului Odeon, TATAIA si Asociatia Noi Facem Bine prezinta FOAIE VERDE – un performance multimedia live, într-o unica reprezentatie ce va fi înregistrata pe suport audio. Intrare libera, în limita locurilor disponibile.
Cu: Norzeatic, Grigore Lese, Maria Balabas, Andreea Novac, Mihai Balabas, Razvan Rosu, Aurelian Butnaru, Istvan Teglas, Ioana Marchidan, Zamfira Muresan si Gheorghe Butnaru
Coregrafie Andreea Novac, video Mihai Pacurar
Concept si regie Mihai Sibianu

FB event – aici

Ce se întâmpla când pe aceeasi scena se întâlnesc doinasi autentici, Norzeatic, Grigore Lese, Maria si Mihai Balabas si interpreti de dans contemporan? Dupa cum v-a obisnuit, TATAIA face spectacol si cânta din coltul gurii „Foaie verde”.

Izvorul de întelepciune care naste improvizatia si emotia nu trebuie pierdut sau uitat. Dincolo de melancolie si youtube, mai exista înca doina adevarata în România, iar TATAIA o scoate la iveala. Doina arhaica si doina contemporana se întâlnesc pe scena, unite într-un ritm ritualic de toaca si miscare.

Publicul va simti si va trai doina într-un spectacol multimedia, live, cu interpreti autentici alesi pe sprânceana. Zamfira horaste, Razvan Rosu mânuieste iscusit tulnicul si fluierul, iar Aurelian si Gheorghe Butnaru, tata si fiu, sunt printre ultimii cimpoieri arhaici din România. În bataia de toaca a lui Grigore Lese, dansatorii Andreea Novac, Ioana Marchidan si Istvan Teglas descatuseaza energie si emotie, iar poezia înteleapta a lui Norzeatic si lirica senzoriala a Mariei si a lui Mihai Balabas creeaza parabola între vechi si nou, între urban si rural, între dor si fericire, între micro si macrocosmos.

Despre interpreti, pe  www.tataia.net.

TATAIA doreste sa contribuie la schimbarea perspectivei asupra folclorului traditional, autentic si sa expuna publicul la un spectacol complex, cu respect pentru rapsozi si sunetul folcloric vechi. În contextul în care publicul si profesionistii, deopotriva, devin din ce în ce mai interesati de surse folclorice autentice si, prin acest lucru, de delimitarea identitatii lor culturale într-o lume globalizata, TATAIA capteaza si canalizeaza atentia catre folclorul autentic, nediluat si neatins de kitsch-ul comercial.

Foaie Verde este un proiect al Asociatiei Noi Facem Bine.
Proiect cultural finantat de Administratia Fondului Cultural National.

Parteneri: Asociatia culturala Grigore Lese, Centrul National al Dansului Bucuresti, Fundatia pentru poezie Mircea Dinescu, Asociatia Astra Film, Societatea de Cultura Dimitrie Gusti.

Multumiri: Marlene Stanciu, Iulia Gorneanu, Masha Dinescu, Romeo Talmaciu

Parteneri media: Radio Guerrilla, Realitatea.net, 9AM, Sapte Seri, Carturesti, Port.ro, Cooperativa Urbana, Cooperativa Traditionala, Feeder, Liternet, Think Outside The Box, IQads, BeWhere, The Institute, Zeppelin,  Revista de Povestiri, România Pozitiva, Veioza Arte, Sub25, HipMag, WebCultura, Neaparat.

Asociatia NOI FACEM BINE

Într-un spatiu în care sunt promovate excesiv non-valorile, iar cultura autohtona este pusa la colt de cea occidentala cu placuta „nisa” in brate, principalul scop al asociatiei este încurajarea si promovarea productiei culturale românesti pe plan national si international. Contribuim activ la crearea si raspândirea unui curent de opinie favorabil culturii românesti.

Asociatia NOI FACEM BINE conecteaza mostenirea culturala cu modalitatile de exprimare contemporane. Suntem un colectiv format din oameni din medii diverse: scriitori si critici, oameni de film si de teatru, jurnalisti, publicitari, designeri, liber-profesionisti, graficieni si artisti de toate soiurile, oameni care au ceva de spus în domeniile în care activeaza.

Unul dintre cele mai importante proiecte ale asociatiei NOI FACEM BINE este revista culturala TATAIA si evenimentele culturale conexe ale acestei platforme. Continutul TATAIA este în majoritatea sa creat special pentru revista si functioneaza ca o colectie de proiecte artistice pentru fiecare numar în parte. Astfel, scriitori si jurnalisti colaboreaza cu ilustratori, muzicieni si teatrologi, dezvolta concepte împreuna cu artisti vizuali, sesiunile foto si materialele video sunt create cu aportul unor categorii diferite precum designeri, artisti digitali, scenografi, regizori, etc., necesitând un aport maxim de resurse creative si organizatorice, acordând echipei noastre credit pentru dezvoltarea unor proiecte multidisciplinare complexe, de la concept la productie.

Sari la conținut