revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Filmul „Mia își ratează răzbunarea” – în cinematografe din 10 septembrie

Domestic Film și Tangaj Production anunță lansarea filmului „Mia își ratează răzbunarea” în cinematografele din România pe 10 septembrie. Este al doilea lungmetraj de Bogdan Theodor Olteanu, după pelicula „Conversații cu o fată foarte înaltă” (2018).

Filmul va fi proiectat în avanpremieră pe 6 septembrie 2021, ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco din București, unde va fi urmat de o sesiune Q&A cu echipa. Biletele pot fi achiziționate de pe EVENTBOOK.

Protagonista filmului, Mia, este o tânără actriță, hotărâtă să se răzbune pe fostul iubit. În zilele care urmează despărțirii lor violente, ea încearcă să se filmeze cu un alt bărbat. Ar fi – crede ea – răspunsul perfect pentru gelozia lui obsesivă.

Cred că acest film vorbește cu și despre generaţia tânără. Mare parte din întrebările și preocupările noastre sunt pe ecran. Mă bucur că filmul nu răspunde la întrebări esenţiale, nici nu cred că ar avea cum, dar cred fără îndoială că te poate face să te simţi mai puţin singur. Toţi am trecut printr-o despărţire, toţi am fugit la prieteni și am fantasmat să facem cele mai demente lucruri. E frumos să poţi să vezi toate astea pe un ecran. Plus că mai e și teribil de comic.” – Ioana Bugarin, actriță.

Un atuu incontestabil al filmului este galeria de actori care se perindă pe ecran. Sunt de vârste diferite, de la debutanţi (în lungmetraj) la consacraţi. Și sunt prezenți cu mai mult decât corpurile lor – parte dintre ideile și formulările din film le aparțin. Garantez că vă veţi mai întâlni cu toţi în anii care vin. Altfel, „Mia își ratează răzbunarea” e un film care nu cred că aduce cu vreun alt film (cel puțin românesc) și probabil există un soi de merit în asta.” – Bogdan Theodor Olteanu, scenarist și regizor.

„Mia își ratează răzbunarea” a avut premiera internațională în luna octombrie 2020, în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, unde a obținut o Mențiune specială a juriului. Filmul a primit Premiul publicului la Les Films de Cannes à Bucarest 2020 și a făcut parte din selecția mai multor festivaluri internaționale, printre care Festival Premiers Plans d’Angers 2021 și Slamdance Film Festival 2021.

 

Pelicula a deschis în luna iulie competiția Ceau Cinema! de la Timișoara și a fost prezentată în cadrul secțiunii „Zilele Filmului Românesc” a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) – ediția XX, unde Ioana Bugarin a fost premiată pentru acest rol cu Mențiune specială în cadrul Bursei Alex. Leo Șerban. Flmul a rulat, de asemenea, la ANONIMUL – Festivalul Internațional de Film Independent, Ediția 2021, în afara competiției.

Din distribuție fac parte actorii Ioana Bugarin, Maria Popistașu, Ana-Maria Guran, Carol Ionescu, Adrian Nicolae, Alexandru Ion, Mădălina Stoica, Ecaterina Lupu, Ștefania Cîrcu, Silvana Mihai.
Scenariul și regia filmului aparțin lui Bogdan Theodor Olteanu, imaginea este semnată de Ana Drăghici, montajul de Tudor D. Popescu, scenografia de Alexandra Panaite, costumele de Gabriela Pițurlea, muzica de Alex Bălă, iar sunetul de Dragoș Cătărău și Răzvan Ionescu. Producătorii filmului sunt Anamaria Antoci și Anda Ionescu.

Bogdan Theodor Olteanu este regizor de film, scenarist și dramaturg. A abandonat studiile imediat după liceu și a trecut prin mai multe meserii înainte să ajungă la film și teatru. A fost jucător de rugby, jurnalist de investigație la România Liberă, consultant în marketing sportiv, consultant în comunicare politică, a scris proză scurtă și este membru fondator al revistei culturale SUB25. Primul său film de lungmetraj, “Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” a fost proiectat la numeroase festivaluri internaționale. Filmul are 4 nominalizări la premiile Gopo – pentru Cel mai bun debut, pentru Cea mai bună actriță în rol principal (Silvana Mihai, Florentina Năstase) și pentru Tânără speranță (Tudor D. Popescu).

 

„Mia își ratează răzbunarea” este o producţie Tangaj Production, în co-producţie cu SUB25 și Papillon Film, realizată cu sprijinul MMS Communication România și Compania Municipală de Afișaj București și este distribuit de Domestic Film.

 

Sari la conținut