Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Feeder insider booklet 2.0 – o revistă locală cu perspectivă internațională

București este un oraș vibrant, surprinzător, plin de contradicții, în continuă schimbare și înnoire – iar feeder.ro știe exact cum să navigheze prin jungla urbană.

Din dorința de a conecta scena creativă locală cu cea internațională și de a extinde dialogul dintre publicul român și artiștii momentului, în martie 2014 feeder a lansat rubrica săptămânală de interviuri insider, în care dezbate cu debutanți și veterani deopotrivă conceptele de motivație, proces și percepție în artă. 2 ani mai târziu, site-ul numără aproape 100 de conversații pătrunzătoare în jurul peisajului artistic contemporan, iar 14 dintre acestea au fost selectate pentru a doua ediție a booklet-ului feeder insider, publicația aniversară ce marchează momentele-cheie în explorarea universului exterior muzicii și artelor vizuale.

 

feeder insider booklet Ioana Sisea* Ioana Sisea

Feeder insider booklet 2.0 îi aduce în prim-plan pe Saddo, Primărie, Night Talk, Livia Coloji, Gus Gus, Karim Rashid, Tokyotoys, Ioana Sisea, Yomsnil, Julie Marghilano, The Model, Art Alfie & Mr. Tophat, Olga Ziemska și Roman Tolici, într-o ediție limitată de 500 de exemplare publicate independent.

 

feeder insider booklet Karim Rashid* Karim Rashid

După o apariție de preview la Romanian Design Week, booklet-ul va fi disponibil la Kube Musette între 11 și 17 Iulie în cadrul unui pop up shop dedicat. Spațiul alternativ de pe Calea Victoriei nr. 114 va găzdui vernisaje, artist talks, live acts, sesiuni de video mapping și petreceri alături de prieteni ai feeder.ro, urmând ca lansarea oficială a revistei să aibă loc în toamna acestui an.

 

feeder insider booklet Olga Ziemska* Olga Ziemska

 

Îmbinând structura fixă a insiderelor cu diversitatea vizuală necesară pentru a sublinia mediul de exprimare ales de fiecare artist, booklet-ul generează un spațiu de lectură aparte și o experiență captivantă pentru cititor. Selecția artiștilor prezentați activează domenii precum ilustrația, muzica electronica, designul de obiect, environment art, sculptura și pictura.

 

feeder insider booklet Roman Tolici

Feeder este „agenţia de ştiri a naţiunii alternative”, un site ce publică ştiri şi articole din zona urbană, evenimente alternative, muzică, artă contemporană, advertising, design și tehnologie. În cei 12 ani în care a alimentat curiozitatea a peste 2,2 milioane de cititori, platforma a coagulat o comunitate online de influencers și de entuziaști, dj și promoteri de evenimente, alături de artiști vizuali și, în general, persoane-reper care au marcat și dezvoltă constant imaginea Bucureștiului. Recenzii, liste, topuri, interviuri, mixuri și articole informative trasează harta virtuală extinsă a culturii locale și invită la explorarea plurivalentă a orașului.

 

feeder insider booklet Yomsnil* Yomsnil

 

Credite:
Producție: Save or Cancel
Editori: Violeta Năzare, Alexandru Bogdan Pribu, Amanda Kaiser, Cristina Popa
Concept și layout: Cristina Popa, Andrei Racovițan  
Ilustrații: Tokyotoys
DTP: Cristiana Costin  
Fotografii: VJ VLC, Kundalini, Corrado Camerani, Ari Magg
Print: Blitz Print

feeder.ro

 

feeder insider booklet Thank you

Sari la conținut