Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Fără frontiere. Cartierul Muzeelor din Kerkrade

Nu am vrut să proiectăm o clădire închisă, ci un fragment urban, o colecție de lumi prietenoase și atractive, o suprapunere și o tranziție lină între spațiul public și cel de muzeu, între parter, nivelurile suspendate și cele subterane.

Proiect: Shift architecture urbanism
Text: Thijs van Bijsterveldt, Oana Radeș, Harm Timmermans
Foto: Rene de Wit, Henny van Belkom, Kenneth Tan


Un cartier deci, cum îi spune și numele (Cartierul Muzeelor – Museumplein – Limburg), compus din trei muzee complementare, dedicate tehnologiei, științei și designului. Centrului Discovery Continium deja existent i s-au adăugat două noi facilități publice: Cube și Columbus. Grație acestor completări, Kerkrade, un oraș la granița dintre Olanda și Germania, are acum primul muzeu de design din Țările de Jos, primul planetariu invers din Europa, precum și o gamă largă de dotări publice noi. Bucurându-se de amplasarea strategică, Cartierul Muzeelor creează o poartă în oraș, atât pentru pasagerii trenurilor, cât și pentru vizitatorii care sosesc cu mașina de pe drumul de acces principal.

 

01_A_ShiftAU_MsL_01Cartierul Muzeelor ca poartă pentru Kerkrade / © René de Wit

Volume și spațiu
Tema cerea extinderea muzeului existent cu două noi instituții, fiecare cu o identitate proprie, dar care să poată funcționa și împreună, ca un întreg. Soluția biroului nostru este un ansamblu de volume clare, conectate printr-un spațiu public subteran.

La suprafață, un cub și o sferă, spectaculoase prin caracterul lor absolut, adăpostesc cele două instituții noi, conferindu-le o identitate distinctă. Cu geometria lor pură și orientarea omnidirecțională, cubul și sfera contracarează caracterul amorf și introvertit al muzeului existent. Cu toate acestea, caracterul lor iconic nu le izolează în contextul urban. Împreună cu un alt volum primar, o traversă lungă de 80 de metri care joacă rolul unei copertine uriașe, ele sunt atent plasate în raport cu gara din apropiere pentru a face legătura pietonală între aceasta și centrul orașului. Pe această rută publică, volumele se dezvăluie trecătorilor cu zone pline de viață, cum ar fi holul de la intrare, de sub traversă, și spațiul expozițional de sub cub.

 

02_AB_ShiftAU_MsL_02Accesul de est /© René de Wit

La nivelul subsolului, curtea interioară a muzeului original este extinsă sub noile volume, rezultând într-un spaţiu public cufundat încontinuu, care face legătura între toate facilitățile Cartierului Muzeelor, atât cele vechi, cât și cele noi, și le permite să funcționeze ca un tot unitar.

Noua curte interioară subterană lărgită reprezintă inima Cartierului Muzeelor. Extinsă fără obstacole de la exterior la interior, ea devine un hol de intrare liniar sub traversa lungă de 80 de metri, organizând accesul către diversele instituţii. Vizitatorii accesează holul dinspre oraş sau dinspre gară, coborând pe una dintre cele două scări monumentale aflate la ambele capete:
Pe lângă noua curte interioară și holul de acces, spaţiul public coborât găzduiește un restaurant, un patio și două tuneluri de legătură către Cube și Columbus.

 

06_A_ShiftAU_MsL_16Curtea coborâtă /© René de Wit

„Muzeul fără frontiere”
Museumplein Limburg își propune în mod programatic să fie un „muzeu fără frontiere”. Spre deosebire de viziunea statică a muzeului ca insulă închisă, care oferă o evadare pasivă din realitate, „muzeul fără frontiere” este un workshop interactiv unde vizitatorii sunt considerați participanți, mai degrabă decât spectatori. Ei descoperă lumea și locul lor în ea, prin interacțiune, participare și dezbatere.

Am avut ambiția de a exprima în mod arhitectural acest concept prin estomparea granițelor dintre muzeu și spațiul public și de a face din Museumplein Limburg o parte integrantă a orașului Kerkrade.

Prin plasarea unui număr mare de funcții în subteran, amprenta clădirii la nivelul solului a fost redusă la minimum, lăsând astfel spațiu pentru legături pietonale să traverseze Cartierul Muzeelor. Drumul spre și dinspre gară, tratat ca o zebră pietonală mărită la scară, creează un dialog vizual între cartierul muzeelor și zona gării și se adaugă atât la experiența  vizitatorilor, cât și la cea a călătorilor cu trenul.

 

03_A_ShiftAU_MsL_06Pasaj. Vedere către gară și curtea scufundată / © René de Wit

O pasarelă transversală, străpungând holul de la intrare, face legătura dintre curtea interioară subterană și terminalul local de autobuz. Această pasarelă oferă pasagerilor de tren și autobuz acces direct la restaurantul muzeului, care poate fi folosit ca sală de așteptare, transformând curtea interioară într-o extensie a domeniului public din Kerkrade. Combinația dintre spațiul public, transportul public și Cartierul Muzeelor se potrivește perfect cu ambiția muzeului de a fi „fără frontiere”: chiar și simplii trecători devin participanți ai acestui spațiu.

 

05_B_ShiftAU_MsL_15Peisaj subteran și acces /© René de Wit

Cube, muzeul de design

…vizează un public internațional interesat de procesul de proiectare și design. Pe lângă diversele spații expoziționale, el mai funcționează și ca un laborator permanent unde studenții și designerii creează alături de public.

Clădirea este organizată vertical ca o suprapunere de etaje generice şi identice care pot funcţiona în mod flexibil ca spaţiu de expoziţii sau de laborator. Învelișul este un cub perfect, cu latura de 21 de metri, care plutește prin intermediul unui soclu de sticlă deasupra curţii coborâte. Împreună cu patio-ul adiacent, acest soclu permite accesul luminii naturale și în spațiul expozițional situat dedesubt.

 

07_B_ShiftAU_MsL_20Spațiu expozițional, Muzeul Designului Cube / © Hennyvan Belkom

Fiecare etaj este împărțit între un spațiu de servicii, care conține utilitățile, spațiile tehnice și de circulație, și un spațiu deservit, deschis, generic, pentru setul în continuă schimbare de laboratoare de design și expoziții. Ultimul etaj poate fi compartimentat în moduri diferite printr-un sistem de draperii pentru a acomoda  tot felul de evenimente.

 

11_A_ShiftAU_MsL_26Spațiu de evenimente, Muzeul Designului Cube /© René de Wit

Singurul element sculptural din interiorul Cubului este scara principală care leagă toate spațiile galeriilor acestui muzeu vertical. Este formată din paliere prefabricate identice, drepte, diferit rotite în spațiu, creând un efect de cascadă peste golul de 25 de metri. Dimensiunile sale generoase îi permit să funcționeze și ca o prelungire a spațiilor expoziționale.

 

10_AB_ShiftAU_MsL_24Scări în cascadă,Muzeul Designului Cube / © René de Wit

Columbus

…este un dispozitiv pentru vizualizarea Pământului. Mesajul principal al spectacolelor se referă la limitele și vulnerabilitatea planetei care ne este casă, unicitatea sa, frumusețea și, mai presus de toate, faptul că este de neînlocuit. Conform tradiției unei arhitecture parlante, muzeul este adăpostit într-un volum perfect: o sferă, jumătate deasupra solului și jumătate sub pământ.

 

SECTIUNE_ShiftAU_MsL_37Secțiune prin Muzeul Designului Cube și Tratrul Pământului Columbus

Jumătatea inferioară a sferei adăpostește Teatrul Pământ, echipat cu o sferă de proiecție spectaculoasă: 16 metri lățime și 9 metri adâncime, care poate fi privită de pe două balcoane de sticlă circulare. Acest planetariu inversat, primul de acest fel în lume, oferă vizitatorilor experiența unui astronaut care privește înapoi spre planeta Pământ, observând efectele locuirii umane asupra planetei.

 

12_ShiftAU_AB_MsL_28Teatrul Pământului Columbus / © Kenneth Tan

Pe lângă filme care arată Pământul așa cum se vede din spațiu, teatrul este proiectat pentru vizualizarea datelor la nivel global. În viitorul apropiat, cu un sistem de proiecție operând în timp real, utilizatorii vor putea naviga prin baza de date predefinite pentru a vizualiza și  interacționa cu scenarii de viitor despre dezvoltarea orașelor, a regiunilor și chiar a  planetei.

Jumătatea superioară a sferei Columb, sub cupolă, este ocupată de o sală circulară. Sala auditoriu funcționează independent pentru diverse evenimente, ca de exemplu un cinematograf 3D National Geographic sau în combinație cu Teatrul Pământ de dedesubt, ca o platformă pentru dialog și dezbatere, după experiența de vizualizare în planetariul inversat.

 

13_C_ShiftAU_MsL_29bAuditoriu / © Hennyvan Belkom

Traversa
O parte importantă a funcțiilor comune în Museumplein Limburg (săli de întâlnire, spații de conferințe și birouri) este situată în volumul dreptunghiular, lung de 80 de metri, traversa plutind deasupra holului de intrare. Cu soclul său de sticlă retras, traversa formează o copertină uriașă deasupra rutei publice dintre gară și centrul orașului, care trece chiar prin Cartierul Muzeelor, iar cele două console ample de la ambele capete marchează cele două intrări în complex. Traversa este susţinută în aer printr-un număr minim de puncte de sprijin, garantând transparență maximă  între ruta publică la nivelul solului și holul subteran. Câteva coloane plasate aleatoriu în combinație cu diverse elemente funcționale, cum ar fi casa liftului, alcătuiesc un sistem de construcție hibrid care ne păcălește la o lectură rapidă, făcând traversa să pară că plutește.

 

ShiftAU_MsL_04

Materiale

Toate volumele de deasupra solului au fațade personalizate care le scot în evidență forma și caracterul individual. Materialele industriale duc cu gândul la clădirea originală, un fost muzeu industrial.

Cubul este învelit într-o cortină reflectorizantă din oțel galvanizat, care pune accentul pe caracterul vertical al muzeului. Efectul de cortină se obține prin plasarea aleatorie a profilelor verticale cu trei pliuri diferite, fiecare reflectând lumina în mod diferit. Fațada este tăiată de două ferestre identice: una verticală, care dezvăluie toate etajele expoziționale, și una orizontală, care dă spațiului multifuncțional de la ultimul etaj o vedere panoramică asupra peisajului înconjurător.

Cupola Columbus este formată din două straturi de beton pulverizat (shotcrete). Betonul a fost aplicat pe o schelă geodezică permanentă completată cu plăci triunghiulare de izolare EPS. Suprafaţa continuă a betonului pulverizat subliniază forma de sferă perfectă, iar densitatea oferă garanția izolării fonice a spectacolelor din interior.

Traversa este îmbrăcată într-o fațadă neagră din aluminiu modular ale cărei casete subliniază greutatea volumului şi paradoxul plutirii sale aparent imposibile.

Pereţii, podelele şi scările spaţiului public subteran sunt tratate uniform în beton cu tonuri de pământ, pentru a sublinia caracterul conector al spațiului și pentru a crea sugestia unei excavări. Zidurile au fost turnate într-un cofraj din scânduri de lemn dur, adăugând o calitate tactilă care contrastează cu volumele abstracte de deasupra solului. Excavarea din beton roșu, combinată cu experiența coborârii sub pământ, face o aluzie la trecutul minier al orașului Kerkrade.

isometry from under_orAxonometrie ascendentă

Credits Museumplein Limburg Kerkrade
Loc: Kerkrade, Limburg, Olanda
Client: Discovery Center Continium, Kerkrade, NL
Arhitectură și Urbanism: Shift Architecture Urbanism, Rotterdam, NL
Arhitecți de proiect: Thijs van Bijsterveldt, Oana Radeş, Harm Timmermans
Echipa: Pieter Heymans, Rene Sangers, Davide Prioli, Thomas Grievink, Dalia Zakaite, Irgen Salianji, Mariya Gyaurova
Proiectare structurală: ABT, Delft& Van de Laar, Eindhoven, NL
Instalații:Bremen Bouwadvies, Heerlen, NL& Spie, Elsloo, NL
Antreprenor: Mertens Bouwbedrijf, Weert, NL

Sari la conținut