revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Fabrica de Pensule la 10 ani. O nouă etapă

Spațiul independent de artă contemporană Fabrica de Pensule, fondat în 2009, unul dintre spațiile-reper pentru producția, expunerea și difuzarea proiectelor culturale și artistice din Cluj și din țară, organizează în toamna acestui an un program complex pentru a marca cei 10 ani de existență, dar și trecerea organizației într-o  nouă etapă, fapt determinat de schimbările ce au loc în mediul cultural local, dar și în cel economic.

Fabrica de Pensule este pentru mulți dintre noi catalizatorul scenei independente de la Cluj, portavocea nevoilor ei exprimate în diverse contexte și sub diverse formate. Iată că după 10 ani de lucru intens, a venit un moment de reflecție asupra acestei munci, asupra schimbărilor din mediul cultural actual, asupra transformărilor orașului și actorilor lui principali și asupra influenței acestora legat de posibilitățile de a imagina viitoruri posibile pentru scena independentă în țară și la Cluj.” – Miki Braniște, manager cultural, curator.

Seria de evenimente programate pentru toamna acestui an va debuta în 4 octombrie cu vernisajul expoziției Privirea colectivă: Mostre din ceva care ne privește pe toți în spațiul Pilot, respectiv cu cel al expoziției Blind Date #2 la galeria Lateral ArtSpace, și cu spectacolul Selfie Concert, un performance muzical interactiv cu artistul bulgar Ivo Dimchev (bilete s-au pus deja în vânzare în rețeaua eventbook.ro).

 

 

În 5 octombrie, Sala Studio – parter a Fabricii va fi gazda dezbaterii /Pe-Trecere 10.0 – o serie de discuții cu invitați din sectorul cultural, experți și reprezentanți ai instituțiilor publice pe tema practicilor existente și posibile în domeniul artei independente.

În lunile octombrie – noiembrie va fi organizată o stagiune internațională cu spectacole invitate din România, Ungaria, Austria și Bulgaria, iar noul program de arte vizuale gândit pentru spațiul Pilot al Fabricii de Pensule va fi lansat cu două expoziții și un nou tip de eveniment deschis comunității numit Pilot Café.  Programul va fi completat de dezbateri, mese rotunde și tururi ghidate ale expozițiilor.

Programul aniversar își propune extinderea activităților în afara spațiului Fabricii de Pensule, implicând multiple spații partenere; astfel, o parte dintre spectacole vor fi programate la Casa Tranzit sau la Sala Studio a Universității Sapientia, iar în afara spațiului RAP de la Fabrica de Pensule, atelierele pentru tineri profesioniști din domeniul artelor performative vor fi susținute la Facultatea de Teatru de Film al UBB și la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”. Un proiect expozițional amplu, cu participarea artiștilor vizuali din comunitatea Fabricii de Pensule, va fi organizat în parteneriat cu patru dintre cele mai importante muzee cu profil științific din Cluj-Napoca. Programul, conceput sub forma unei stagiuni multidisciplinare, marchează totodată noua direcție artistică a Fabricii de Pensule, și anume sprijinirea transferului de expertiză între generațiile de artiști. Prima din seria de expoziții în care sunt invitați studenți ai Universității de Artă și Design din Cluj poartă titlul „Noul val #1’”. Expoziția va fi curatoriată de tinerii artiști Alexandra Mereuți și Sebastian Danciu și va fi găzduită, de asemenea, de spațiul Pilot al Fabricii de Pensule.

Programul complet va fi disponibil începând cu data de 30 septembrie pe fabricadepensule.ro, iar biletele pentru spectacole pot fi achiziționate online de pe platforma Eventbook.

Programul se bucură de susținerea partenerilor: Facultatea de Teatru și Film UBB, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, Casa Tranzit, Forumul Cultural Austriac, Departamentul pentru Relații Interetnice, UNITER, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai,  Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, Muzeul Zoologic UBB, Muzeul Botanic UBB.  Vizibilitatea evenimentului este asigurată de: Radio România Cluj, EBS Radio, Observator Cultural, TVR Cluj, Zile și Nopți, Clujlife, Cluj.com, Transindex, Modernism, Liternet și Eventbook.

Proiect finanțat de Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

#FDP10  #TimesOfTransition

Sari la conținut