F A R. 12 Fotografi de Arhitectură din România

Expoziție: 1-11 noiembrie 2018 @ ARCUB Gabroveni (Lipscani 84-90, București)
Conferințe: 2 și 5 noiembrie, ora 18

Alexandru Crișan, Cosmin Dragomir, Vlad Eftenie, Laurian Ghinițoiu, Dacian Groza, Radu Malașincu, Andrei Mărgulescu, Ovidiu Micșa, Vlad Pătru, Ștefan Tuchilă, Arthur Țințu și Șerban Bonciocat – 12 fotografi români și viziunea lor asupra arhitecturii și spațiului în general. O incursiune generoasă în dimensiunea fotografiei arhitecturale – un domeniu emergent în spațiul românesc.

 

 

Lucrările expuse redau complexitatea și sensul imaginii arhitecturale și ajută la înțelegerea legităților de alcătuire. Nu întâmplător, majoritatea fotografilor selectați sunt și arhitecți.

 

 

Cu această ocazie, igloomedia – organizatorul evenimentului – va lansa și albumul 12 Fotografi de Arhitectură din România, care va cuprinde un decupaj relevant din creația fotografilor amintiți, precum și interviuri care întregesc profilul inconfundabil al fiecărui fotograf în parte. Albumul conține, de asemenea, texte teoretice semnate de Augustin Ioan, Iosif Király și Dorin Ștefan, iar prefața îi aparține lui Françoise Pamfil.

 

 

Din programul expoziției fac parte și 2 conferințe:

  • 2 noiembrie, ora 18:00, Vlad Eftenie, lect. dr. arh. la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, va susține o conferință despre fotografia de arhitectură, la care sunt așteptați toți cei pasionați de fotografie, dar și cei care abia descoperă domeniul. / Fb event

 

  • 5 noiembrie, ora 18:00, Andrei Mărgulescu, asist. dr. arh. la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, va susține conferința Povești de oraș, inspirată de proiectul său omonim, de explorare a periferiilor Bucureștiului. / Fb event

 

 

Pe parcursul expoziției, vizitatorii vor putea vota fotograful preferat, iar igloo va oferi, prin tragere la sorți, 12 albume 12 Fotografi de arhitectură din România și 17 reviste igloo (cel mai recent număr, #186, dedicat kitsch-ului în arhitectură și care marchează aniversarea igloo 17 ani).

Parteneri instituționali: Ordinul Arhitecților din România, ARCUB
Eveniment susținut de Samsung România
Parteneri: Fundația Calea Victoriei, Ubikubi, cărturești, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Națională de Arte, Asociația MAIE

*Fb event

Credite foto (de sus în jos în articol):

1. Ovidiu Micșa
2. Laurian Ghinițoiu
3. Șerban Bonciocat
4. Dacian Groza
5. Arthur Țințu

Sari la conținut