Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Expozitie de fotografie urbana: “La fata locului. Bucuresti. Cotidian si efemer in 48 de pasi.”

un concept de Vlad Eftenie
gazda evenimentului: Anthony Frost English Bookshop, Calea Victoriei 45, Bucuresti
 
“Istoria orasului incepe cu pasii. Jocurile de pasi contureaza spatii. Ele tes locurile“
 (Michel de Certeau).
 
Sub titlul “La fata locului. Cotidian si efemer in 48 de pasi”, Libraria Engleza Anthony Frost si arhitectul Vlad Eftenie va invita la vernisajul unei noi expozitii-concept de fotografie. Cartea si imaginea se intalnesc fericit intr-un eveniment care va sta sub semnul poeziei urbane a Bucurestiului si a efemerului. Genul fotografiei urbane este supus intamplarii,  locului si momentului decisiv,  clipei care se evapora in neantul timpului,  momentului. Privitorul este invitat sa ia parte la spectacolul cotidianului si sa puna in miscare rotitele timpului, gazdele evenimentului propunând un nou concept de expozitie de fotografie si interactiune cu cartea si cu imaginea. 
 
Rafturile cu carti devin simeze in care tablourile se inscriu discret. Privitorii sunt invitati sa caute, sa afle si sa-si insuseasca un tablou, mica parte a puzzle-ului alcatuit din patruzeci si opt de fotografii. Patruzeci si opt de pasi ce contureaza impreuna tabloul cotidianului urban. Privitorul devine pieton in orasul intâmplat acum printre carti, in imagini care se vor evapora de la fata locului precum secundele efemere care macina, prin trecere, orasul.  
 
Expozitia-concept propune o experienta vie: a fi la fata locului, a cauta, a afla, a constientiza efemerul. Cu fiecare tablou care pleaca din expozitie, orasul se muta, ubicuu, intr-o alta forma de existenta, ca noua fereastra spre timpul trecut, pe un alt perete.  
 
Vernisajul expozitiei va avea loc vineri, 27 aprilie, orele 18 la Anthony Frost English Bookshop, Calea Victoriei nr. 45 (porticul de langa biserica Kretzulescu). Sfarsit de saptamana bland, carte, ceai cald, vorbe alese si fotografie. 
 
 
Contact:
 
Anthony Frost English Bookshop:
tel: 021 3115136
 
Vlad Eftenie:
veftenie@hotmail.com
Sari la conținut