Rockwool - fabricat in Romania

Expo: Eclectic

22 iunie – 22 septembrie 2023 @ Muzeul de Artă din Craiova, Centrul “Constantin Brâncuși”

Expoziția Eclectic deschisă din 22 iunie, începând cu ora 17:00, și găzduită până în 22 septembrie 2023, în spațiul Centrului „Constantin Brâncuși”, al Muzeului de Artă din Craiova, prezintă lucrări ale absolvenților și studenților Departamentului Foto-Video al Universității Naționale de Arte din București.

Titlul expoziției – Eclectic – își află argumentul în varietatea discursului atît la nivel conceptual, cât și expresiv. Temele analizate și traduse în limbaj vizual pun în discuție problematici fundamental-umane, așa cum sunt percepute, înțelese și interpretate în contextul specific, al acestui început de secol XXI. Profunzimile sufletului, recuperarea sau estomparea memoriei, fragilitatea frumuseții naturale, raportarea la natură, la ceilalți, ori la categorii esențiale precum spațiul și timpul, realitatea fizică și alternativa ei virtuală, felul în care tehnologiile și noile medii modifică percepția și relația noastră cu lumea își găsesc expresia printr-o diversitate de medii de la fotografie, video și film de lung metraj, până la obiect și instalație.

Curator: lect. univ. dr. Daniel Constantinescu

Expun: Nicolae Coșniceru, Gabriela Cozma, Robi Boșcai, Alexandru Popa, Tavi Angheluș, Andrei Predescu, Toma Ștefănescu, Cristina Țepeș, Anca Țintea, Alexandru Preoteasa, Mihai Smeu, Nadina Stoica, Ana Pascu, Teodora Rotaru, Lena Ciobanu, Delia Prodan, Antonio Vitalia, Eva Chapkin, Maia Vieru, Cristina Bîrlădeanu, Ștefan Cheșu, Nuria Gioroceanu, Răzvan Șumilă, Bianca Voicu

 

 

În galeria de imagini de mai sus:

Gabriela Cozma – Pinball, 2016 – animație cu plastilină – cadru din film
Lena Ciobanu – Variations of here and elsewhere, 2022 – instalație fotografică
Nadina Stoica – Nesting has no voice, 2020 – carte
Robi Boșcai – Monumente – 2,2019 – serie de fotografii
Bianca Voicu – Apprehensive-2, 2022 – serie de fotografii
Delia Prodan – see/saw/no up/down, 2023_obiect

Sari la conținut