Elmas Brașov laureată la Elevator World „Project of the Year 2021” pentru Platforma pentru persoane – Pasărea Măiastră

Companiei Elmas Brașov, specializată în instalații de ridicat, i-a fost decernat premiul I în cadrul concursului mondial Elevator World „Project of the Year 2021”, la categoria “Lifturi speciale” cu proiectul „Platforma pentru persoane – Pasărea Măiastră”, pentru soluția tehnică adoptată.

Cu o tradiție de peste 65 de ani, compania Elevator World Inc. din SUA realizează publicația Elevator World, fiind distribuită la nivel mondial, către toți specialiștii din domeniul ascensoarelor. Participarea la concursul internațional “Project of the Year”, aflat la ediția cu numărul 23, este 100% gratuită și deschisă tuturor producătorilor de ascensoare din lume.

EVOLUȚIA PROIECTULUI

“În urmă cu 10 ani am fost contactați de un reprezentant al biroului de arhitectură Dorin Ștefan care ne-a prezentat proiectul Centrului Internațional Constantin Brâncuși din Craiova, un tribut adus marelui sculptor român, figură centrală a mișcării artistice moderne.

Ne-a fost solicitată expertiza în vederea realizării unui lift special care să fie integrat în cadrul proiectului arhitectural. Datorită complexității proiectului inițiat pentru Centrul Internațional Constantin Brâncuși, mulți producători de ascensoare solicitați nu și-au asumat reușita unei soluții tehnice și estetice care să se încadreze în tematica ansamblului arhitectural.

În 2018 sunt reluate întâlnirile și discuțiile cu arhitectul Dorin Stefan și dezvoltatorul lucrării, sunt analizate toate datele și se agrează soluția tehnică propusă de ELMAS.

Proiectanții ELMAS au dezvoltat conceptul și au proiectat platforma pentru persoane, abordând soluții îndrăznețe, speciale care să răspundă corect din punct de vedere funcțional, în condiții de siguranță, cu un design aparte, scopului cerut. Platforma a fost executată în totalitate de compania ELMAS, fiind asamblată și verificată în amănunt în hala de premontaj ascensoare. Părțile componente ale platformei au fost transportate în mai multe etape la obiectivul din Craiova, unde echipe specializate de montatori și tehnicieni ascensoare ELMAS, au montat în diferite faze tot ansamblul platformei pentru persoane. La final s-au realizat reglaje, teste și probe de funcționare.

După recepția lucrării din septembrie 2020, proiectul a fost înscris în cadrul concursului “Proiectul Anului 2021”, aflat la ediția nr.23 și organizat în fiecare an în SUA, de prestigioasa publicație internațională Elevator World. La această ediție a concursului au fost implicate cele mai multe proiecte din ultimii ani, ale diferiților producători de ascensoare și a rezultat o foarte strânsă competiție care a pus la grea încercare juriul desemnat să ia deciziile privind câștigătorii.

În urma evaluărilor primite din partea unui juriu imparțial de profesioniști și experți în domeniu, proiectul a primit locul I, la categoria “Lifturi speciale”. Proiectele înscrise în concurs au fost evaluate după mai multe criterii: inovație, originalitate și creativitate, metode și tehnici de construcție, utilizarea tehnologiilor avansate etc.

 

 

UN PRODUS UNICAT

În cadrul Centrului Internațional de Artă din Craiova, a fost construită o aripă subterană, dedicată lui Brâncuși, care în partea supraterană este acoperită de o prismă din sticlă.
Aceasta are o înălțime de 12 metri și conține interpretări la scară mare a operelor brâncușiene „Ovoidul” și „Pasărea Măiastră”. Pentru acest proiect unic în lume, compania ELMAS a proiectat, fabricat, livrat și montat un produs care se încadrează în ambientul arhitectural, oferind posibilitatea vizitatorilor să trăiască o interesantă experiența vizuală pe durata călătoriei.

Platforma “Pasărea Măiastră” este destinată transportului pe verticală a persoanelor, fiind realizată în conformitate cu Directiva de Mașini 2006/42/CE și având o durată de viață de 25 de ani. Aceasta este acționată hidraulic și dispune de o soluție tehnică specială pentru susținerea cabinei și realizarea cursei de deplasare. Pentru sistemul de acționare, echipa de proiectanți Elmas a conceput o soluție tehnică specială, având în componență un piston hidraulic poziționat central și o structură metalică telescopică, alcătuită din două segmente. Toate aceste elemente au fost montate în interiorul puțului platformei. Puțul platformei este format din doua sectoare: sectorul realizat din beton armat și sectorul format din interiorul ansamblului arhitectural din sticlă.

La momentul activării comenzii platformei pentru persoane, pistonul hidraulic acționează segmentul interior al structurii metalice. După extinderea segmentului interior, cursa platformei continuă, prin preluarea segmentului metalic exterior, până la atingerea stației finale.

Pentru a crea un efect emoțional și vizual, la atingerea punctului maxim al cursei, cabina platformei se va afla complet în interiorul ansamblului arhitectural din sticlă. Pasagerul are ocazia să experimenteze, în cele câteva zeci de secunde cât durează „ascensiunea”, o cufundare în lumea lui Brâncuși. Cabina semicircurală a platformei “Pasărea Măiastră” este realizată integral din sticlă, oferind o vedere panoramică de 3600. Platforma pentru persoane se deplasează pe o înălțime de 9 metri, la o viteză nominală de 0,15 m/s, cu o capacitate de transport de 150 kg (o persoană).

PREMIILE EDIȚIILOR ANTERIOARE

Performanța companiei ELMAS a fost apreciată și la 2 ediții anterioare ale concursului
„Project of the Year”, locul I la categoria „Lifturi speciale”:
– ediția 2019 – „Ascensorul STONE” , Tunelul Timpului, Castelul Bran;
– ediția 2020 – „Mega Elevator”, Tel Aviv, Israel.

Cu o experiență de peste 3 decenii, compania ELMAS este specialistul regional în domeniul instalațiilor de ridicat și dezvoltă continuu soluții optime cu aplicabilitate în diferite sectoare.
400 de angajați, opt locații la nivel național și subsidiare în Moldova, Ungaria, Bulgaria, Israel, cu facilități de cercetare și dezvoltare, proiectare, producție, service și divizii de vânzări, fac din ELMAS o companie românească cu o dezvoltare dinamică în peisajul economic național.”

Sari la conținut