Interventiile urbane minore, efemere si (doar aparent) cvasibanale nu si-au prea gasit locul în istoriile de arhitectura, inflamate mai degraba de catre imaginatia estetica si îndrazneala tehnica a ceea ce s-ar numi Grand Projets, adica mari edificii sau proiecte costisitoare. Cum ar arata o istorie non-glorioasa, alternativa, preocupata doar de practici spatiale, de viata semnificativa în spatiul public cu interventii minime si actiuni energice, mai degraba decat de forme monumentalizate?
Si-ar imagina cineva o istorie a arhitecturii si urbanismului moderne articulata de fenomene precum Play Streets (New York, 1914), Open Streets (Seattle, 1965), Guerilla Gardening (New York, 1973), Pavement to Plazas (New York, 2006) sau Weed Bombing (Miami, 2011)?
Ei bine, initiativa The Street Plans Collaborative, marcata prin brosura intitulata „Tactical Urbanism” si postata pe issuu.com, rezoneaza cu preocuparile noastre din cadrul rubricii Urban Report, cartografiind fenomenele cultural-spatiale si „buzunarele” urbane de rezistenta în interstitiile marelui urbanism modern american, în centrele metropolitane, dar si în periferiile laxe (sprawl), în locurile neglijate pe care cetatenii motivati si le însusesc totusi si în care intervin spontan la granita dintre legal si ilegal. Astfel, brosura apare deopotriva ca un manifest si ghid apentru noi practici spatiale (la granita mai multor discipline) si ca o introducere la un alt fel de istoriografie urbana, concisa si extrem de sugestiva prin exemplele selectionate.
Expresia „urbanism tactic” este lansata de grupul de contributori coordonati de Mike Lydon pentru a unifica conceptual o serie de practici de nisa, de mica amploare si cu un scop mai larg social, legat de aspiratia la o viata mai buna, mai echitabila si mai diversificata în oras. Sloganul „Short-term action / Long-term change” deschide un discurs critic cu privire atitudinea marilor municipalitati care solicita doar de circumstanta parerea cetatenilor în chestiunea unor mari proiecte facute „de sus”, asupra carora locuitorii nu au catusi de putin o întelegere sau un control adecvat. Îndemnul lui Mike Lydon este unul de bun simt: angajarea „pe bune” a cetatenilor în proiecte mai mici, temporare, înaintea marilor angajamente politice si financiare care conduc catre solutii definitive, dar fara a se neglija o planificare responsabila pe termen lung.
Generat ca o reactie la recesiunea globala, transformarile demografice si dezvoltarea retelelor informationale, „urbanismul tactic” însemana o instigare la schimbare, solutii locale, asteptari realiste pe teren scurt, riscuri mici, dar benificii mari, si mai ales dezoltarea capitalului social (parteneriate public-privat, organizatii non-profit si cetatenii activisti). Consolidate de surse serioase de inspiratie teoretica (de la Jaime Lerner, la Nabeel Hamdi), exemplele selectate din Statele Unite articuleaza concepte clare si exprem de bine motivate la nivel social, precum park(ing)day, pop-up cafes, shops and town-halls, chair bombing, food charts, street fairs, ad-busting, micro-mixing, etc.
Rubrica noastra Urban Report, saluta principiile „urbanismului tactic” si continua sa cartografieze practici alternative mai aproape de noi, în Europa, dar si foarte departe, la antipod. Chiar chiar în acest numar publicam trei exemple de practica alternativa în Austria, ale biroului austriac Fattinger Orso Architektur (constructii modulare experimentale, low-tech, în spatiul public, pentru manifestari artistice) si o instalatie urbana efemera, din materiale reciclate, în Noua Zeelanda care are în centrul ei nevoia de coeziune sociala si activarea unui spatiu nefolosit, realizata de echipa Gap Filler cu voluntari.
* Foto: Déjà-vu -Linz; credit foto: Peter Fattinger
