Multi magari-magarusi in tot editorialul, cum n-ati mai vazut. Primul gand a fost legat de publicarea in acest numar a grupului austriac FELD72. Vazusem la Sofia in toamna anului trecut o prezentare a lor care, intre altele, continea si proiectul unui hotel numit „un milion de magari”.
Chiar daca proiectul acesta nu l-am inclus in dosarul FELD72 din acest numar, intrati pe www.milliondonkeyhotel.net, fiindca e de luat in seama ca strategie de salvare a unei zone rurale. La jumatatea distantei dintre arhitectura si instalatie artistica, Milliondonkey, un hotel facut in 24 de zile, fara buget aproape, e format dintr-o camera in care se poate dormi pe un pat relativ zburator (culiseaza afara pe fereastra, iar noaptea cand e cald se poate dormi suspendat in aer), o baie cam in alta parte, un bar si o camera de siesta. Tot acest proiect se intinde printre ruinele unor foste locuinte dintr-un sat pe langa Napoli (Prata Sannita). Un loc uitat, dezlegat cam la propriu de civilizatie si poate tocmai de aceea interesant pentru calatorii alternativi de azi, carora le trebuie ispite culturale, peisaj, un nume inspirat si un stil de calatorie. Iar milionul de magari de care-i vorba in numele hotelului ar fi fost foarte utili la caratul deseurilor, materialelor de constructie, mobilierului, in conditiile in care drumuri de masini pe-acolo nu prea exista.
„La rue courbe est le chemin des anes, la rue droite le chemin des hommes” (drumul curb e pentru magari, drumul drept e pentru oameni) a zis le Corbusier, dar evident ca intr-o situatie ca aceasta si-ar fi dar seama ca s-a inselat. Pe de o parte, magarii sunt rationali fiindca stiu sa aleaga drumul pe cea mai mica panta, adica reusesc sa-si menajeze singuri eforturile, iar pe de alta parte, la aproape o suta de ani de la butada asta, avem nevoie de locuri fara masini. Ca de aer.
Daca tot veni vorba de calatorii pe drumuri stramte si nu asa directe spre bani, Sami Rintala, arhitect finlandez in acest numar, va propune aceeasi idee: un buget infim, cam de vreo 15000 de euro, insa arhitectura de buna calitate. In locul unei sculpturi oficiale si pompoase, rezultatul acestui proiect este un hotel-instalatie, cu receptie si doua camere, plus o baie aflata tocmai in sectia de politie din apropiere. De altfel ne tinem programatic de acest drum al actiunii la scara mica nu doar prin proiectele lui Rintala, ci si ale celor de la Studio Basar sau cel al lui Yuri Awakumov, toate fiind expresive, pregnante, personale si condensate. O strategie de abordare a meseriei care se potriveste celor care au ceva de spus si nu asteapta marile ocazii, ci le creeaza.
Mi-am amintit si de Shrek, filmul acela de animatie, iar intrebarea e legitima: ce are acum magarul din Shrek cu fenomenele arhitecturale? Pai are, fiindca din punct de vedere al moravurilor urbane magarul acela e de preferat intodeauna capcaunului. Fiindca magarul vrea sa deturneze toata irationalitatea antisociala a lui Shrek, intruchipata de iubirea lui pentru verde, pentru natura totala, pe care o vrea doar pentru el si ceea ce-i mai rau e ca nu vrea vecini si-n general n-are nevoie de nimic. Se intelege ca Shrek nu e imaginea bunului taran deprins cu cumintenia satului si cu viata simpla, ci este exponentul salbaticiei actuale a suburbului. Shrek-city ar fi un termen numai bun sa descrie orice vis de dezvoltare imobiliara in mijlocul naturii, care distruge natura in numele dragostei pentru ea si creeaza in schimb locuri in care domneste izolarea sociala, lipsa de angajament moral, lipsa de interactiune, diversitate si dinamism social. Multumesc pe-aceasta cale magarului din film ca mi-a permis sa lansez acest concept de lucru – Shrek-city – pe care l-am inteles abia acum ca adevarata stare de opozitie si aversiune fata de oras.
In semn de solidaritate cu aceste patrupede rationale si foarte folositoare profesiei noastre, va invit sa-i vizitati in vreuna din rezervatiile de magarusi abandonati din Anglia sau Franta, si pe unde or mai fi, sau macar sa adoptati unul on-line, la www.donkeyrescue.co.uk sau la www.neddi.org.
Foto: FELD 72
