Industrii creative (economii creative) si orasul creativ. Iata doua concepte de lucru interesante de care ne vom mai lovi intr-un viitor apropiat. Textul ce se intinde aici de fata reprezinta o parte din notite si informatie adunata in decursul unui seminar ce avut loc la Dubrovnik (parte din lucrarea Zaklinei Gligorijevici publicata intr-o carticica de circulatie strict academica) anul trecut, cu titlul „Orasul creativ”, seminar la care am fost singurul arhitect participant.
Replica cea mai hazoasa la mirarea mea legata de lipsa confratilor mei de breasla la o asa discutie a fost: desigur pentru ca arhitectii inalta cladiri, n-au nimic de-a face cu orasul, lucru la care merita sa te mai gindesti cind il spui.
Concepte preluate din scrieri recente din zona managementului cultural si a politicilor culturale ale teoreticienilor din vest, au influentat foarte mult si preocupa in mod serios toate noile practici vestice si americane referitoare la oras. Aceasta inseamna de fapt o incercare de a adapta formele dezvoltarii urbane la un nou context, la un nou continut social si economic.
Orasul post industrial aduce in prim plan, sectorul tertiar si concepte ca retea (networking) sau fluxuri fie ca e vorba de oameni, capital, informatii, idei sau bunuri.
Aparuta prima data la inceputul anilor 90, expresia „industrii creative” a fost acceptata de fapt ca un factor economic semnificativ, astfel incit in 1997 o Unitate a Industriilor Creative a fost formata in cadrul Departamentului National pentru Cultura Media si Sport din Marea Britanie.
Dar la ce se refera de fapt aceste industrii creative? Atunci cind vorbim de ceva realizat prin talent si aptitudini personale, creativitate individuala, si acel ceva are un potential sa dezvolte valori fizice, morale, sociale, sa creeze job-uri si explorare a proprietatii intelectuale avem de-a face cu industriile creative. O lista strinsa ar cuprinde desgur arhitectura, design, fashion, computer games, software, publishing, piata de artizanat si de antichitati, film si video, arte performative, muzica, televiziune si radio.
Cum evolutiile sociale si raporturile de munca in ultima vreme s-au deplasat foarte mult catre responsabilizare personala, contractuala, cum timpul liber a devenit timp valorificabil, atitudinea fata de munca s-a schimbat foarte mult in aceste domenii, au creat un tip diferit de self-antreprenoriat si de clasa sociala. Astfel a aparut si termenul de clasa creativa.
Astfel relatiile de familie, sau cele de lucru, sensul apartenentei sunt modificate in aceasta societate. Procesul principal consta in individualizare, reinterpretarea datelor de baza, sprijinindu-se pe judecata personala si nu pe ordin de sus. Economia care are ca forta de munca o clasa creativa speculeaza inalta specializare, dar si mobilitatea extrema, transformind capitalul individual in resurse de productie. Aceasta in timp ce societatile de tranzitie sud-est europene sunt inca tributare unor termeni ca stat national, modele de viata colectivista, societate fara someri, industrializare etc.
Un oras care se se dezvolta pe o economie si o clasa preponderenta de acest tip, se va numi un oras creativ. Elementele definitorii pentru orasul creativ ar fi urmatoarele: cultura ca factor conducator urban, cultura ca economie locala puternica, diversitate de oferte culturale, tehnologii avansate, sau alternative, productie simbolica, mediu de invatare, hranirea creativitatii, calitate inalta a spatiului construit urban, mediu convivial favorizind grupurile.
Una din opiniile mult raspindite este acea ca numai investitiile publice semnificative in cultura pot crea industrii creative, autosustenibile, concurentiale, deci sanatoase, viabile. Londra de exemplu (unul din orasele ce pe drept isi merita apelativul de creativ) investeste 50 milioane lire in dezoltarea acestui tip de industrii si asteapta in schimb un profit de 60 de ori mai mare adica 32 miliarde lire de la industriile creative si 200.000 de locuri de munca noi. In 2002 in Londra erau 1.9 milioane oameni angajati in aceste industrii, din care 800.000 in arhitectura si design. Mai mult Financial Times arata ca industriile creative au fost pe anul 2004 de exemplu mai active, mai productive decit sectorul financiar, iar intreg sectorul creativ este efectiv mai important, chiar o prioritate per ansamblul economiei engleze.
Orasele in general sunt privite ca factori decisivi in noua economie, fiind locurile care pot sprijini si sustine productie individuala intelectuala, creativitate, inspiratie, dar care totodata ofera si piata de desfacere pentru astfel de productie sau infrastructura necesara.
Arhitectura joaca un rol decisiv in aceste problematici si desigur cei care ridica cladiri stiu si altceva decit raspunsuri la intrebari legate de culoarea peretilor.
Un alt exemplu graitor de oras creativ poate fi Manchester care a renascut renuntind la industrie si transformindu-se in scena de muzica underground (Sex Pistol, The Smith), sau desigur Bilbao cu al sau muzeu semnat de Gherry, o investitie care a transformat orasul intr-o destinatie favorita pentru milioane de turisti.
Sa speram ca va avea roade si optimismul benefic al emergentului Sibiu. Actiunile de transformare a unor orase in capitala culturala ar putea fi si ele incadrate la o astfel de strategie de valorizare creativa a unui oras. Urmeaza deci un an de asteptari, dar cum asteptarea unei bucurii e o bucurie in sine, finalul textului e asigurat. Cita teorie ca sa spun un lucru atit de simplu.
