Text: Cosmin Caciuc
O temă mare și grea la Expo Milano 2015: „Feeding the Planet. Energy for Life”. Cuvintele-cheie enunțate prin subcapitolele acesteia, precum tradiția, creativitatea, inovația, tehnologia, educația, sănătatea etc. cu referire la lumea producției și distribuției de alimente sună „de sus” și oarecum inert prin comparație cu situația concretă „de jos” a unei planete poluate, cu multe guri flămânde, măcinată de conflicte și angoase, dar mai ales cu o umanitate rispitoare și adesea iresponsabilă. O raită prin titlurile de ziare ne-ar putea chiar deprima: „Jumătate din mâncarea lumii ajunge la gunoi”, „De Sărbători, bucureștenii au aruncat gunoi cât pentru o săptămână”, „Secretar de stat la Agricultură: Fiecare român aruncă anual 97,5 kg de mâncare” „Vreți să economisiți energie? Nu mai risipiți mâncare”…
La scara asta socială a problemelor cu alimentația, soluțiile, ca și creativitatea (mai ales pentru arhitectură și design) ar putea exploda. Ar deveni pur și simplu relaționale, nicidecum formale: pe foodbanking.org conceptele-cheie sunt hunger relief, link, interconnected lifeline, community asset. Pe scurt: să potolești foamea și să risipești mai puțin printr-o solidaritate globală, bine organizată. Organizarea este strâns legată de proiectare și prospectarea viitorului, așa încât creativitatea designerilor ar înflori în acest context al stringențelor din procesele și situațiile actuale: găsești o soluție unde nu te aștepți, descoperi un nou meșteșug inventat spontan, lași loc improvizației sau pentru ceva care crește natural, firesc. Asta slăbește cumva intervenția „oficială” și estetica ei prefabricată pentru a permite o transformare colaterală, un alt proces, un plus al vieții care să surprindă și, de ce nu, să depășească gestul fondator inițial…
Poate că pavilioanele naționale de la astfel de expoziții ar trebui să privească la reevaluarea rolului structural al arhitecturii în sens social și prospectiv cu mai mult curaj, ca o ramă-rețea expresivă, flexibilă și economică în ochiurile căreia să se cațăre noile procese, improvizații, soluții legate de hrană și ambalajele ei, de consumul mai inteligent și de reciclare. Cred că se poate vorbi despre alimentație și chiar despre tradiție dincolo de stereotipurile convenabile și referințele arhaice binecunoscute.
În numărul viitor, o să vorbim pe-ndelete despre Pavilionul României de la Expo Milano 2015. Până atunci, listând doar exemplele La Terenuri în Mănăștur, Cluj (#115), Coșul cu Legume (#119), Uleiosul (#120) și, în acest număr, Dan Vodnar (un cercetător român din Cluj care se ocupă de proiectul ambalajelor alimentare antimicrobiene, medaliat cu bronz la Proinvent 2012), mă întreb: oare cum și-ar imagina ei un alt fel de pavilion național?
* grafica: Sebastian Luca [bast], pentru campania Uleiosul
