Articol revista # 127

 

Editorial: Cum să repari o comunitate?

 

Text: Cosmin Caciuc
Foto: studioBASAR & Asociația Komunitas

Observ de-a lungul anilor în București că disciplinarea spațiului public cu tot felul de bolarzi, bumpere, semne, marcaje și garduri nu prea e de folos: toate sunt rupte cu agresivitate, vandalizate, încălcate sistematic sau pur și simplu ignorate. O fi un semn al frustrării, al neîncrederii în soluțiile propuse de autorități… sau poate sunt prea multe mașini și nu suntem încă pregătiți să vedem altfel urbanitatea, de dinafara habitaclurilor.

Nici nu mai e de mirare că vorbim, întârziați cu zeci de ani, de pasaje și treceri de mare viteză, ca și cum orașul (cu excepția părții istorice) e ceva din care sau prin care te ejectezi, un rău care trebuie evitat cât mai repede și cât mai confortabil. Segregare, disciplină, amenzi, taxe…

 

edito -studiobassar

 

Există și o altfel de urbanitate: politicoasă, tolerantă, mai puțin rapidă sau motorizată, mai densă, dar nu aglomerată, mai puțin înaltă, mai puțin „pedepsitoare” și, mai ales, mai cooperantă. Ca să repari orașul, trebuie să repari comunitatea – e o concluzie tot mai larg răspândită printre „urbaniștii tactici”. Trebuie să pornești mai multe lucruri mici din mai multe locuri (educație, cultură, economie, factori de decizie), asigurând însă legături  solide între ele, o coerență.

Grupul City Repair din Portland, Oregon, transformă în sens social, artistic și ecologic locuri neglijate dintre arealele de locuire ale diferitelor comunități, astfel încât să se strângă legăturile dintre fragmentele dezarticulate de oraș: miniscule intersecții auto de cartier sunt un subiect favorit. Intervenții minore, voluntariat, cu rezultate spectaculoase și demne de urmat.

Programul Pavement to Parks din San Francisco e și mai interesant prin efectul de rețea și prin miraculoasa colaborare între 4 instituții publice (San Francisco Planning Department, Department of Public Works, Municipal Transportation Agency și biroul Primarului): sunt cucerite „pietonal” zonele carosabile prost concepute sau utilizate cu proiecte mici, provizorii, cu bugete mici, sub forma unor laboratore de viață publică.

Biroul Hamilton-Baillie Associates a câștigat anul acesta Urban Transport Street Design Award pentru reamenjarea centrului micului oraș Poynton din Cheshire, Marea Britanie, pe baza controversatelor principii shared spaces: adică prin simplificarea sau eliminarea bordurilor, gardurilor, semnelor și marcajelor rutiere pentru a oferi un peisaj urban nesegregat și organizat discret prin pavaje și amenajări de peisagistică și design urban.

Proiectul nu e o simplă amenajare, subliniez acest lucru, ci o îndrăzneață remodelare de viață comunitară și comportament urban și rutier, care a implicat negocieri și discuții de luni/ani de zile cu reprezentanții comunității și ai diverselor asociații și instituții locale. Mai mult, laborioasa monitorizare postintervenție asigură îmbunătățirea proiectului pe termen lung în beneficiul palpabil al majorității locuitorilor.

Mă bucur că nici noi nu stăm degeaba: în Zeppelin #127 / septembrie, studioBASAR – cu acțiunile din Parcul Carol, cartierul Tei și Tineretului din București – ne oferă speranța că viața pietonală în spațiul public al Capitalei poate fi oricând revigorată.

Sari la conținut