Aflam din presa ca doamna arhitect Anca Petrescu a redeschis o actiune judiciara legata de Muzeul National de Arta Contemporana, amenajat in cadrul Palatului Parlamentului. Daca ar fi fost vorba doar de aspecte politice si economice, nici nu am fi pomenit de tot acest scandal. Insa plangerea se refera si la probleme profesionale si estetice, fiind acuzata o agresiune asupra caracterului unitar al unei opere de arhitectura.
Sa trecem peste ironia unui demers care acuza interventiile actuale asupra unei operatii, a carei creatie a fost posibila doar datorita unor distrugeri inspaimantatoare. Vorbind doar de opera in sine, strict teoretic poate ca ar trebui sa ne solidarizam cu o colega. Am argumentat intotdeauna ca o opera de arhitectura valoroasa trebuie respectata, dincolo de contextul politic in care a fost produsa. „Arhitectura” s-a implicat puternic in campania de aparare a monumentului din Parcul Carol, atunci cand pornise actiunea de demolare a acestuia.
Problema este, insa, in ce masura Casa Poporului poate fi considerata un monument intangibil si, de fapt, daca acest ansamblu poate fi judecat in termenii unei lucrari obisnuite de arhitectura. Sa trecem si peste opinia multora ca, de fapt, autorul veritabil nu mai poate fi intrebat, fiind vorba de insusi tovarasul Nicolae Ceausescu. Adevarul este ca a fost vorba de o opera colectiva, la care au lucrat enorm de multi arhitecti, si nu poti nega existenta unor detalii bine gandite si bine executate. Rezultatul este insa cel pe care il stim, un monolit gigantic, inconjurat de ziduri inexpugnabile, un oras interzis. Daca vom considera aceasta casa o bucata de oras, atunci interventiile capata o cu totul alta justificare. Orasul trebuie sa fie un organism viu, in care interventiile, schimbarile, inlocuirile sunt ceva natural, si a carui inghetare si protectie absoluta nu se poate justifica decat in cazul unor ansmabluri exceptionale. Or, cred ca nici cei mai inversunati admiratori nu vor pune Casa Poporului pe aceeasi treapta cu Venetia.
Nu ma numar printre cei care ar dori sa dispara tot acest ansamblu. Dincolo de valoarea economica, el face parte din istoria noastra. Cred insa intr-o pervertire, intr-o fragmentare, intr-o asimilare treptata a sa de catre oras. Scara si unitatatea sa il vor face sa-si pastreze caracterul, chiar in urma unor operatii de 100 de ori mai puternice decat au fost timidele interventii pentru crearea MNAC-ului. Personal, mi se pare mult mai rea izolarea in care este mentinut tot acest teritoriu imens, ca o curte privata in locul aceea ce ar trebui sa fie un spatiu public. Mi se pare nepotrivita insasi casa Parlamentului acolo, combinata cu parasirea sediului sau traditional. Si mi se pare scandalos, desi probabil baza legala este inatacabila, ca spatiile destinate Senatului – sediul unei institutii fundamnetale, democratice, din anii 2000 – sa fie amenajate tot de catre doamna Anca Petrescu, si conform exact acelorlasi principii cu care au fost incepute de catre Ceausescu.
