Edito: Mai au cei săraci și clasa de mijloc loc în oraș?

Text, foto: Ștefan Ghenciulescu

Henley & Partners este o companie ce oferă consultanță în migrarea investițională (investment migration consultancy). Lucrează atât cu clienți individuali bogați, cât și cu companii și chiar cu guverne, pe care îi sfătuiesc cu privire la programe de tip golden visa, adică obținerea rapidă și ușoară a cetățeniei dacă investești în țara respectivă, oportunități pentru cumpărarea de proprietăți etc.

Firma publică un raport periodic și bine documentat despre orașe prospere – milionaire hotspots, cum chiar ei le numesc. Se face chiar un top al celor 20 de orașe cu cei mai mulți milionari și miliardari. Merită citit, îl găsiți ușor online. (De exemplu, o sinteză aici. Citatele provin din acest text. Detalii tehnice, pe același site, aici.)

New York-ul domină cu măreție clasamentul, cu 345.600 de milionari, inclusiv 737 de centi-milionari (cu averi de sau peste 100 de milioane de dolari) și 59 de miliardari în dolari. Pe listă se află nume evidente: Tokyo (locul 2), Londra, metropolele chinezești. Pe locul 2 în Europa și pe locul 12 în general se află Frankfurt; doar alte trei orașe europene prind topul: Zürich, Paris și Geneva.

Dacă le raportezi la populația efectivă, lucrurile devin și mai interesante. Pentru Zürich de exemplu (105.100 de milionari) a fost luat în considerare întregul canton, cu circa un milion și jumătate de locuitori. Chiar și așa, proporția e de 1/150, ce-i drept, slab față de New York (1/25).

Vorbim aici despre hub-uri financiare mondiale, cu un aflux de expați bogați care au puțin de-a face cu restul populației. Apoi, dincolo de originea averilor, în țări ultraliberale economic, celebrul efect de trickle-down funcționează rar și prost: disparitățile sunt enorme, iar un număr imens de milionari nu presupune o populație generală foarte prosperă.

Apoi tocmai în orașe în care prețul caselor și terenurilor a explodat în ultimii zeci de ani întâlnești de foarte multe ori situația unor familii cu venituri medii sau chiar reduse, ce stau în case sau apartamente construite sau cumpărate de către părinții sau bunicii lor cu generații în urmă, când cartierele respective, azi hipergentrificate, erau modeste sau chiar sărace. Sunt deci oameni cu proprietăți de milioane, însă care ei înșiși sunt departe de a fi bogați.

Chiar și luând în considerare aceste lucruri, raportul în cauză exprimă un fenomen global și care a luat o amploare enormă în ultimii zeci de ani: transformarea orașelor în cetăți ale oamenilor bogați.

Aș vrea să fiu extrem de clar aici: dintotdeauna orașele au fost teritorii ale inegalității. De la cele de acum câţiva mii de ani și trecând prin absolut orice tip de societate istorică, regim politic etc., în orice oraș au existat în orice moment locuitori bogați, de condiție medie sau săraci, în grade și proporții diferite; și, evident, și zone „bune” și „rele”.

Acum însă asistăm la golirea orașelor de populația mai săracă și transformarea lor progresivă, dinspre centru către periferie, în teritorii în care se locuiește din ce în ce mai puțin, pentru că din ce în ce mai puțini și-o permit. Începem să nu mai avem cartiere și comunități cu oameni cu venituri mai modeste, ci orașe fără o populație permanentă de acest tip.

Iată, în California, se pare că cca 10–13 % dintre persoanele fără adăpost au serviciu, și nu neapărat unul temporar. În München, se vorbește că în curând cei din clasele mijlocii pur și simplu nu își vor mai permite să locuiască în oraș Lumea urbană dezvoltată se îndreaptă către o situație în care învățătorii, polițiștii, asistentele medicale etc. vor locui în altă parte, din ce în ce mai departe. Nu mai vorbim despre suburbanizare, ci despre relocare.

Cauzele sunt complexe. În Europa cel puțin, turismul (mai recent, fenomenul Airbnb) are un rol important. Iar efectele sunt grave – să ne gândim la costurile ecologice și financiare ale traficului sau ale ocupării din ce în ce mai intensive ale teritoriului rural sau agricol. Mai gravă însă este lipsa de echitate: oameni care lucrează și susțin orașul încep să aibă un acces minor la spațiul acestuia. Până acum, chiar și oamenii săraci din orașe puteau merge în parcuri să se plimbe pe străzile frumoase, să nu fie așa de departe de școli şi cultură. În plus, îmbogățirea frenetică duce la o sărăcire a urbanității, în sensul diminuării complexității, a amestecului de oameni și activități ce reprezintă însăși esența urbanului. Orașele pun osânză, însă, de fapt, mor. Și acesta este un lucru în sine rău și cu consecințe inevitabil și mai rele, și care ne vor afecta pe toți, indiferent de veniturile proprii.

Soluțiile sunt grele, dar există: de la construirea de locuințe mai ieftine, susținute public, la politici de chirii etc. Aș vrea însă, încă o dată, să mă refer în mod pozitiv la orașele mari românești și la cele din Est, în general: spre deosebire atât de lumea dezvoltată, cât și de cea în dezvoltare aprigă, noi mai avem încă mixitate socială în oraș, ba chiar în centru. Oamenii mai săraci, porțiunile aproape rurale aflate între marile artere de circulație, amestecul de clădiri mari de birouri și vile cu case de mahala reprezintă o mare bogăție. Una care dispare acum și pe care ar trebui să o prețuim şi să o protejăm, îmbunătățind cartierele, fără a-i goni pe oameni.

Mai multe articole