Knauf -sept

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

DIPLOMA Show și Zeitgeist-ul. Interviu cu patru formatori de la școlile din Iași, Cluj și București

Anamaria Tomiuc (Universitatea de Artă și Design, Cluj), Lavinia German (Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași), Marius Voica și Alexandru Călin (Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”) evaluează schimbările generaționale, rolul festivalului DIPLOMA Show și al universităților în pregătirea noilor artiști, arhitecți și designeri.

Multe observații sunt comune: studenți/te bine conectați/te digital, ancorați/te în realități sociale, reflexivi/e, dar și nerăbdători/are; Diploma Show, ca potențial punct de cotitură în carieră și universitatea ca laborator.

 

portrete*de la stânga la dreapta: Anamaria Tomiuc, Lavinia German, Marius Voica și Alexandru Călin

 

Interviu: Cătălina Frâncu
grafică (titlu): Elena-Daniela Acatrinei – „Mersul pe jos face revoluție”

 

1. Ce teme, direcții sau preocupări apar recurent la studenți/te?

Alexandru Călin (UAUIM, B): Studenții se ocupă de locuirea socială, centre de zi sau zone de învățare continuă, ateliere meșteșugărești, centre de reabilitare pentru persoane cu nevoi speciale, adicții etc. Patrimoniul construit devine și el din ce în ce mai prezent, fie în sensul reabilitării/revitalizării unor ansambluri cu valoare istorică sau culturală, fie sub forma patrimoniului industrial ca resursă de care studenții noștri încep să fie din ce în ce mai conștienți.

Anamaria Tomiuc (UAD, CJ): Pe de o parte, apare o deschidere mai largă spre explorarea propriei identități și sensibilități, pe de altă parte, spre explorarea unor teme societale, asumând voci puternice ce problematizează contextul politic, ecologic, identitar colectiv.
În a 25-a Expoziție a absolvenților UAD au apărut lucrări care vorbesc despre corporalitate, traumă, vindecare sau reziliență, memorii afective și proiecte identitare despre „sine” și despre  „acasă” ca spații sigure sau traumatizante, proiecte care chestionează tradiția și patrimoniul, demersuri care discută explicit instrumentalizarea credinței în politic și chestionează responsabilitatea socială, precum și preocupări legate de mediu și sustenabilitate care explorează variate tehnici și materialități inovative. Aceste teme reflectă o generație care îmbină dimensiunea personală cu o conștiință socială activă, dar demonstrează și o mai mare aplecare asupra procesului de lucru și asupra auto-referențialității artistice.

Marius Voica (UAUIM, B): Apare destul de des tendința de a utiliza destul de des aceleași amplasamente ca în proiectele de an, ceea ce reduce aportul personal al studentului în cercetarea zonei. În plus, se observă frecvent proiecte care încearcă să rezolve spațial un context, dar fără o motivație funcțională firească și credibilă. Ca exemplu, multe dintre programele propuse (de tip co-working, mixed-use, centre culturale) rămân la nivel de intenție și nu transmit un control real asupra spațiilor.
În continuare rămâne o carență majoră tratarea superficială a dimensiunii sustenabile, precum și un nivel relativ modest al componentei de cercetare și analiză.

Lavinia German (UNAGE, IS):. Mulți studenți aleg să lucreze la granița dintre medii, o interdisciplinaritate care pentru ei a devenit aproape firească.
Temele recurente sunt strâns legate de realitatea imediată—de la memorie și apartenență, la intimitatea vieții de zi cu zi sau impactul tehnologiei—iar modul de lucru oscilează între documentare riguroasă și interpretări poetice sau simbolice. Se vede și un interes constant pentru imagine, în special pentru formatele hibride și mediile de comunicare, repuse în discuție în contextul cultural actual, tot mai fluid și post-medial.

 

2. Ce înseamnă pentru studenți și pentru universitate participarea la Diploma Show?

Alexandru Călin (UAUIM, B): Pentru studenți, este un moment de validare și recunoaștere a unui efort și a unei preocupări constante și intense pe care o reprezintă acest proiect de finalizare de studii. Am simțit dorința și entuziasmul de a participa și de a avea lucrări prezente în Diploma Show pentru fiecare dintre ei. De asemenea, cred că privesc această participare și ca pe un moment de conectare cu un public mai larg, inclusiv cu profesioniști din domeniu și potențiali angajatori.

Pentru universitate este cu siguranță, pe lângă o oportunitate de a face vizibil produsul educațional și preocupările didactice din interiorul celor trei facultăți ale UAUIM, și un moment de privire critică și analiză în raport cu participarea și preocupările celorlalte facultăți și universități.

Anamaria Tomiuc (UAD, CJ): Cu siguranță este o platformă unică de vizibilitate și validare profesională pentru studenți. Este un spațiu în care proiectele sunt integrate într-un context profesionist, deschis unui public divers. Pentru universitate, participarea la Diploma Show este o confirmare a misiunii noastre de a forma artiști și designeri care pot contribui activ la scena culturală națională și internațională.

Marius Voica (UAUIM, B): Este, în multe cazuri, prima deschidere reală către recunoaștere, validare profesională și conectare cu publicul larg. Totodată, evenimentul devine un cadru de dialog cu profesioniștii din domeniu și o ocazie de a înțelege poziționarea propriului demers într-un context mai amplu.

Lavinia German (UNAGE, IS): Este o ocazie de a încuraja tinerii artiști să gândească dincolo de contextul academic cu care s-au familiarizat și să își formuleze practica în termeni de impact, discurs și contribuție la scena artistică viitoare. Prin lucrările lor, intră într-un circuit de idei și dialoguri, unde se confruntă cu perspective diferite și își pot rafina discursul artistic.

 

3. Cum ați descrie generațiile recente de absolvenți/te comparativ cu cele anterioare?

Alexandru Călin (UAUIM, B): Există o anumită tenacitate și o energie depusă către un rezultat palpabil, imediat, poate și o doză mai mare de pragmatism care pot fi benefice și, cum spuneam anterior, un interes real pentru teme din zona socială și comunitară. Un soi de activism civic ce merită salutat și încurajat.

Ne confruntăm însă și cu o capacitate de atenție, concentrare și efort mai reduse în raport cu generațiile anterioare precum și cu o așteptare directă de validare printr-o notă mare sau un rezultat final unanim apreciat care poate scădea din consistența actului de învățare în sine.

Anamaria Tomiuc (UAD, CJ): Mai interdisciplinari, mai digital-nativi, mai conștienți civic și, paradoxal, mai vulnerabili – asumat. Au o mai mare nevoie de a se exprima în multiple medii și tehnici artistice. Sunt mult mai deschiși spre instalație și intermedialitate. Sunt mult mai asertivi, direcți și pragmatici. Lucrările lor sunt mai conceptuale, dar poate mai ancorate în realitatea cotidiană, alegând să vorbească mai mult despre ei și să se dezvăluie. Sunt mai experimentali, mai procesuali.

Comparativ cu absolvenții de acum 10-15 ani, generațiile recente au dezvoltat o preocupare pragmatică pentru carieră. Ei înțeleg importanța profesionalizării timpurii, a rețelelor și a oportunităților de internaționalizare. Cu toate acestea, sunt mult mai vulnerabili, mai nerăbdători să obțină rezultate directe acum. Cred că au nevoie să înțeleagă că e totuși nevoie de timp, construcție și perseverență pentru a ajunge acolo unde își doresc.

Marius Voica (UAUIM, B): Noile generații de absolvenți manifestă o capacitate sporită de adaptare la tehnici digitale, inclusiv prin integrarea instrumentelor de inteligență artificială în procesul de lucru. În același timp însă, apetitul mai redus pentru lucrul pe modele și machete de studiu a condus la o scădere a abilității de a vizualiza spațiul arhitectural și, în general, de a exersa vederea în spațiu.
Studenții sunt din ce în ce mai interesați de participarea la competiții și proiecte internaționale de arhitectură, fenomen sprijinit și în cadrul atelierelor.

Lavinia German (UNAGE, IS): Generațiile recente par să fie interesate în primul rând de proces, de impact și de rețelele în care activează sau colaborează. Observăm, de asemenea, un interes pentru dimensiunea pragmatică a practicii creative, o curiozitate aparte față de zona tehnologică și de potențialitatea artistică a culturii digitale. În același timp, balanța dintre nevoia de satisfacție imediată și munca susținută, pe termen lung, rămâne una dintre principalele provocări.

 

4. Ce scop are școala astăzi în a pregăti arhitecții/artiștii/designerii?

Alexandru Călin (UAUIM, B): UAUIM își dorește să pregătească absolvenți care să aibă în primul rând o cultură profesională solidă. Încercăm să păstrăm o doză de pragmatism și de ancorare în realitățile profesiei, care să conducă la angajabilitatea directă a absolvenților noștri și la confruntarea cu rigorile profesiei păstrând, într-o măsură justă și cultivarea creativității, spiritul critic și chiar inovația în formarea viitorilor absolvenți.

Anamaria Tomiuc (UAD, CJ): Universitatea nu este doar un spațiu de învățare a tehnicilor și a limbajelor vizuale, ci un mediu în care dezvoltăm gândirea critică, spiritul antreprenorial și capacitatea de adaptare la un context global. Suntem într-o constantă tranziție, dar am ajuns acum într-un viitor ultra-tehnologizat pe care e nevoie să îl stăpânim. La UAD, punem accent pe cultivarea independenței creative și pe asumarea identității artistice. Provocarea importantă pentru noi este să cultivăm echilibrul dintre dimensiunea artistică, a expresiei personale, și dimensiunea pragmatică, socială, care vizează integrarea pe piața muncii, orientarea în carieră și colaborarea cu mediul economic și social.

Marius Voica (UAUIM, B): Stabilirea unui raport clar între dimensiunea artistică și cea pragmatică este dificilă și, în mare măsură subiectivă, pentru că fiecare student are propriile calități și aspirații. Din acest motiv, ideal ar fi ca școala și profesorii să urmărească o programă educațională flexibilă, care să permită dezvoltarea individuală, echilibrând zona tehnică cu cea artistică și asigurând în același timp minime resurse pentru o formare interdisciplinară.

Lavinia German (UNAGE, IS): Văd spațiul universitar ca pe un laborator critic în care se formează nu doar competențe, ci și gândire și poziționare artistică și profesională, în care tinerii artiști lucrează (adesea împreună cu artiști cunoscuți) pentru a investiga vizual problematici actuale ale timpului lor, sau pentru a crea lucrări. Universitatea creează acest context de intersecție, punându-i în legătură cu specialiști, teoreticieni, artiști români și internaționali, profesori și alte personalități care îi pot inspira, indiferent de traseul pe care îl vor alege.

 

5. Cum arată impactul pe termen lung al Diploma Show asupra mediului creativ din România? (influență asupra tinerilor arhitecți/artiști/designeri, a publicului, a instituțiilor de cultură și a pieței creative.)

Alexandru Călin (UAUIM, B): Impactul este puternic: mulți dintre tinerii prezenți în edițiile anterioare își pun deja amprenta asupra profesiei și spațiului pubic. Pentru fiecare dintre ei Diploma Show a reprezentat o platformă și o rampă de lansare extrem de importantă.
Anamaria Tomiuc (UAD, CJ): Diploma Show oferă oportunități profesionale, deschide punți de colaborare și contribuie în mod semnificativ la consolidarea scenei artistice contemporane. Într-un ecosistem cultural cu oportunități puține și finanțări volatile, Diploma Show funcționează ca un „accelerator” de inserție profesională.

Marius Voica (UAUIM, B): Din punctul meu de vedere, pe termen lung, Diploma Show are potențialul de a crește nivelul de responsabilizare și aspirația studenților de a realiza proiecte de diplomă tot mai creative, inovatoare și vizionare.

Lavinia German (UNAGE, IS): Probabil cel mai important impact al Diploma Show și al altor platforme similare care sprijină tinerii artiști este faptul că, pe termen lung, contribuie la formarea unor rețele artistice și profesionale timpurii și, uneori, chiar la apariția unor comunități.

 

 

Festivalul DIPLOMA Show, ediția a XII-a, la ARCUB – Gabroveni

 

DIPLOMA Show, festivalul dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri, se desfășoară între 3 și 12 octombrie 2025 la ARCUB – Hanul Gabroveni (Strada Lipscani 84–90, București).

• Ajuns la a XII-a ediție, festivalul celebrează creativitatea printr-un mix de expoziții, tururi ghidate, instalații, un târg de artă & design, sesiuni de networking și experiențe dedicate noii generații de absolvenți.
• Selecția de anul acesta reunește 145 de artiști emergenți de la 17 discipline creative, dintr-un număr de 630 de lucrări înscrise, un record în istoria evenimentului.
• Expoziția centrală poate fi vizitată zilnic, între orele 12:00 și 22:00.

DIPLOMA Show reprezintă mai mult decât un rezervor excepțional de tineri talentați pentru comunitatea The Institute; este mai mult decât o resursă relevantă pentru profesioniștii consacrați din domeniile artei, arhitecturii și designului. Festivalul funcționează ca o platformă deschisă, care poate fi valorificată de proiecte și organizații aflate în căutare de noi voci creative – de la târguri de artă și spații expoziționale, până la bienale sau fashion week-uri.
Le mulțumim tuturor partenerilor, colaboratorilor și susținătorilor care contribuie la facilitarea debutului profesional al unor tineri creatori remarcabili, care caută scene culturale și creative unde își pot consolida parcursul profesional” – Andrei Borțun, CEO The Institute.

Acces & tururi ghidate la DIPLOMA Show 2025

Pentru prima dată la DIPLOMA Show, vizitatorii pot participa la tururi ghidate, concepute de curatoarele Cristina Bută și Catrinel Rădoi, pentru a oferi o experiență mai amplă și personalizată, care are rolul de a introduce publicul în universul creativ al artiștilor emergenți.
Biletele la DIPLOMA Show 2025 sunt disponibile pe: bilete.diplomafestival.ro. Prețul unui bilet cu acces general este de 50 de lei (TVA inclus), iar prețul biletului care include și turul ghidat este de 120 de lei (TVA inclus). Elevii, studenții, pensionarii și persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit, datorită susținerii UniCredit Bank. Posesorii de carduri UniCredit beneficiază de 50% reducere.

Program extins & evenimente speciale

Pe lângă expoziția propriu-zisă, pe parcursul celor 10 zile de festival, vor avea loc o serie de evenimente, menite să încurajeze dialogul și schimbul de idei între noua generație de creatori și publicul larg. Programul include întâlniri cu expozanții, târgul de artă și design Hot Lagoon (în perioada 11-12 octombrie la Apollo111, între orele 12:00-21:00), momente de socializare și petreceri cu DJ seturi live, dar și alte contexte dedicate comunităților creative. În data de 10 octombrie, de la ora 19:00, are loc o întâlnire informală care va aduce împreună absolvenți, specialiști ai industriei, reprezentanți ai mediului cultural și antreprenori din industrii creative. Scopul întâlnirii este de a genera un dialog deschis, schimb de idei și know-how, un prim pas în formarea unor conexiuni relevante pentru viitoarele cariere ale tinerilor creatori.

„Locuri de stat, locuri de start”

Un spațiu de întâlnire și dialog pentru studenți, conceput de arhitectii Cristian Matei, Alexandra Muller și Justin Baroncea, care funcționează ca loc de relaxare, socializare și descoperire. Instalația reflectă misiunea UniCredit Bank de a sprijini educația și de a investi în viitorul creativ al tinerei generații.
De asemenea, împreună cu UniCredit Bank, un traseu de 5 totemuri conectează ARCUB – Gabroveni de principalele universități partenere. Totemurile funcționează ca repere urbane și locuri de întâlnire, creând o punte vizibilă între spațiul festivalului și centrele educaționale.
• Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
• Universitatea Națională de Arte București
• Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București
• Universitatea București

Expoziția capsulă „Once in a Moment”

Expoziția „Once in a Moment” își are nucleul în dipticul Day Song & Night Song de Roman Tolici, conceput în cadrul proiectului Enjoy the Unexpected by IQOS. Lucrările inserează prezentul într-o zonă a transformării radicale, marcând pragul fragil dintre zi și noapte. Acest ax vizual și conceptual devine matricea curatorială a expoziției, ordonând dialogul dintre generații. Astfel, reunește cinci artiști emergenți – Iulia Hlilhor, Dávid Miholcsa, Cristina Bîrlădeanu, Mihai Smeu, Laszlo Forray, invitați de Roman Tolici să exploreze teme ale memoriei, identității și percepțiilor colective într-o capsulă curatorială comună. Prin perspective diferite, aceștia adaugă profunzime dialogului inițiat de lucrările „Day Song” și „Night Song”, transformând expoziția nu doar într-o reflecție personală asupra trecerii timpului, ci și într-o platformă de afirmare pentru o nouă generație de artiști și într-o expresie a viziunii IQOS de a celebra inovația, diversitatea și curajul de a privi dincolo de convențional. Atmosfera vizuală este completată de universul sonor al artistului Mischa Blanos.

Proiect educațional NEPI Rockcastle

Parteneriatul dintre DIPLOMA Show și NEPI Rockcastle ajunge anul acesta la cea de-a doua ediție, continuând inițiativa de a conecta tinerii creatori cu profesioniști consacrați din industriile creative. În 2024, colaborarea s-a materializat prin DIPLOMA Grow, masterclass-uri dedicate dezvoltării profesionale, unde participanții au descoperit perspective valoroase despre carieră, sustenabilitate și rolul designerilor în comunitate.

În 2025, proiectul se dezvoltă prin Made to Mentor, un program educațional care creează o punte între tinerii designeri expuși la DIPLOMA Show și profesioniști din industriile creative. Realizat sub forma unei serii de întâlniri de mentorat, în Promenada Mall, proiectul aduce în prim-plan dialoguri autentice despre experiență, know-how și parcurs profesional, devenind un context relevant de mentorat și transfer de cunoștințe între generații.

Hot Spots în Centrul Vechi

În cadrul DIPLOMA Show 2025, centrul vechi al Bucureștiului se transformă într-un circuit de hot spots creativ-culturale, unde frânturi din lucrările absolvenților sunt expuse în cinci spații partenere. Publicul este invitat să descopere arta pas cu pas, explorând centrul istoric ca pe un muzeu alternativ. La Cărturești Carusel sunt expuse două lucrări de artă murală realizate de Matei Pericleanu, la Galeria 15 Design, unde este expusă o creație a designerului Robert Roca și, cu sprijinul Federației Industriei Hoteliere din România, în 3 hoteluri din proximitatea expoziției centrale: Hilton Garden Inn Bucharest Old Town (Strada Doamnei, nr 12), Europa Royale Bucharest (Strada Franceză, nr. 60) și Grand Hotel Continental (Calea Victoriei 56), cu capsule de design vestimentar ale tinerilor Vlad Tălmaciu, Steven Steven și Flavius Stângaciu.
Circuitul, deschis între 25 septembrie și 12 octombrie, transformă centrul istoric într-un muzeu alternativ, accesibil gratuit publicului.

Fii the Main Character” – Concurs dedicat noii generații de designeri

Împreună cu Zalando, DIPLOMA lansează concursul de stil „Fii the Main Character”, o invitație deschisă la nivel național pentru toți pasionații de modă din România. Participanții sunt provocați să intre în lumina reflectoarelor și să împărtășească pe platforma Instagram ținutele lor de toamnă care îi fac să se simtă vedetele propriei povești. Autorii celor mai originale și îndrăznețe look-uri, selectați de un juriu format din Alina Gavrilă Borțun (Director de Creație Gavrilă&Asociații și Gavrilă Fashion Tellers), Kayla Parker (Style Creator Programme Manager, Zalando) și Dana Rogoz (Actriță și Creatoare de Conținut), vor fi recompensați cu premii exclusive, printre care o invitație de a se alătura Zalando Style Creator Program și vouchere Zalando.

Mai multe informații despre programul complet al festivalului și accesul publicului sunt disponibile pe site-ul evenimentului, aici.

Info & credite

DIPLOMA Show este un proiect The Institute, prezentat de UniCredit Bank, co-produs de Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Parteneri: IQOS, Rompetrol, NEPI Rockcastle, Mega Mall, Promenada Mall București, Purcari, ASAP România, Zalando
Parteneri de industrie: Ordinul Arhitecților din România, Uniunea Arhitecților din România, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Universitatea Națională de Arte București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași.
Partener de ticketing: Entertix
Parteneri de comunicare: OTOTO, Federația Industriei Hoteliere din România
Design expozițional: Attila Kim Architects
Design grafic: Claudia Draghia, Sebastian Pren

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:
BIBLIOTECA
DE PROIECTE

 


 

Revistă / publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii

Articol în cadrul ediției „Toamna 2025 – Vara 2026” / Zeppelin/București/Online

Sari la conținut