Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

DDAANN: Spațiu pentru oaspeți și pasiune pentru ciclism, în Praga

Un apartament de oaspeți din Praga oferă cazare pentru vizitatorii pe termen lung din străinătate, dar și spațiu pentru pasiunea proprietarului său: bicicletele.

Proiect & text: DDAANN
Foto: Jakub Skokan, Martin Tůma / BoysPlayNice

Proprietarul unui apartament spațios din Praga, Vokovice, a decis să adauge un apartament secundar și mult mai mic, pe același etaj. Garsoniera existentă s-a transformat astfel în casă de oaspeți pentru cei care vizitează tânăra familie pentru perioade mai lungi de timp – alți membri ai familiei și prietenii din străinătate, în general. Ea are o infrastructură completă pentru a le permite să rămână în contact, fără a avea însă sentimentul că se incomodează reciproc. Pe de altă parte, bucătăria separată, cu masă de sufragerie, le dă suficiente facilități pentru prepararea noutăților din bucătăria de acasă și posibilitatea de a deveni la rândul lor gazde pentru o vreme.

plan_inainte_de_interventie*plan înainte de intervenție

plan_dupa_interventie *plan după intervenție

 guest-apartment_prague*perspectivă

Garsoniera este relativ modestă ca dimensiune, generozitatea venind din partea investitorului care nu s-a temut să investească în înlocuirea completă a tuturor echipamentelor din dotarea standard. Se poate spune că e o remodelare completă a spațiului. S-a schimbat tot, de la planul casei până la baie și uși, inclusiv tocurile. Podelele vechi deteriorate au fost înlocuite cu o pardoseală de spumă cauciucată.

mjolk_vokovice_01

Bucătăria veche a fost și ea înlocuită cu mobilier modern, făcut la comandă, completat cu scaune de calitate.

mjolk_vokovice_05

Atenția s-a îndreptat către zonele vizuale dintre bucătărie și dormitor. Comparativ cu versiunea originală de garsonieră (cameră + chicinetă), spațiul contemporan e definit prin mai multe zone intermediare.

mjolk_vokovice_08

Patul mare nu este doar pentru dormit: oferă, de asemenea, loc de ședere și un spațiu de depozitare pentru lenjeria de pat.

mjolk_vokovice_10

Pe perete este o bibliotecă.

mjolk_vokovice_12

În cazul în care oaspeții au nevoie de spațiu de lucru, este inclus și un birou, și o oglindă rotundă pentru pregătirea înainte de a ieși în oraș.

mjolk_vokovice_13

Pe holul care face legătura între baie și debara există un dulap înzidit. Pasiunea proprietarului pentru ciclism și-a găsit un spațiu potrivit acolo și pentru una dintre bicicletele lui dragi.

mjolk_vokovice_07

De aici își începe excursiile cu bicicleta ori de câte ori casa de oaspeți nu este ocupată. Există și alte biciclete de rezervă în debara, pentru cazul în care vreunul dintre oaspeți face și el o pasiune pentru ciclism, atunci când trece pe coridor. Din acest motiv, baia are o cabină de duș în loc de cadă, care este mai utilă pentru oaspeți și pentru sportivi.

mjolk_vokovice_15

Info, credite

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:
BIBLIOTECA
DE PROIECTE

Loc: cartierul Vokovice, Praga, Republica Cehă
Realizare: 2015

Sari la conținut