Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Rainer Schlautmann, Sebastian Asiedu
Din ce se compune un oraș? Dar un oraș bun? În septembrie, un balaur, un muzeu cu gume de mestecat, o povestitoare pentru răvașe de amor, o grădină în mijlocul străzii și alți câțiva invadatori s-au strecurat într-un oraș din Ruhr și i-au pus în discuție identitatea și viitorul. Am fost în vizită în noul oraș propus de curatori și artiști și acum vă povestesc și vouă.
Oberhausen
..e un oraș cu probleme. A apărut și a crescut, ca atâtea altele din regiunea Ruhr, din cauza și în jurul minelor și apoi a fabricilor, în cadrul dezvoltării industriale explozive din Germania sfârșitului de secol XIX și din prima parte a secolului XX. Au urmat însă distrugerile enorme în timpul războiului, și apoi tragedia dezindustrializării masive, cu tot cortegiul său de șomaj puternic, probleme financiare, și așa mai departe.
Multe orașe, mai ales cele mai mari, și-au revenit. Printr-o strategie urbană foarte energică, patrimoniul post-industrial (fabulos) a devenit unul dintre principalii factori de dezvoltare a regiunii, cuplat fiind cu susținerea intensivă a artei și industriilor creative și cu un program ambițios de re-naturare și dezvoltare ecologică. Orașelor mai mici le e mai greu – joburile și oamenii pleacă, migrația mai veche sau recentă nu se întâmplă fără fricțiuni, alternativele sunt oricum mai limitate. Oberhausen e un bun exemplu în acest sens. Într-o încercare de revitalizare, acum câțiva ani s-a permis amplasarea unui mall gigantic, chiar în afara centrului. E, se pare, cel mai mare mall din Europa, dă de lucru la mulți oameni, dar a și dat o lovitură crâncenă centrului, pe care l-a golit aproape complet de activități. Complexul se și cheamă de altfel, nu știu dacă în mod inocent sau cinic, „Neue Mitte” – noul mijloc, noul centru. În același timp, orașul beneficiază de propriul patrimoniu industrial absolut remarcabil, printre care Gasometer, fostul gazometru devenit centru de artă; dar și de Teatrul orășenesc, considerat astăzi unul dintre cele mai curajoase și bune din Germania.
Noul Oberhausen
Programul internațional Actopolis organizat de Goethe Institut și Urbane Künste Ruhr și dedicat viitorului urbanității a adus împreună artiști, acțiuni și, foarte important, orașe din zone complicate – Balcanii, și din cadrul Germaniei, Oberhausen. Echipa de curatori – colectivul deschis Geheimagentur (i.e. agenția secretă) a lucrat împreună cu Ehrliche Arbeit –Freies Kulturbüro și și-au propus nu doar intervenții în oraș, ci construirea simbolică a unui nou oraș. Dar nu este vorba despre un oraș nou alături (sau departe) de cel vechi. Și nici de tabula rasa a modernismului sau a regimurilor totalitare, deci înlocuire. A apărut un fel de urbanism cu mijloace foarte diferite, în același timp energice și cumsecade. Orașul nou conviețuiește cu cel vechi. I se suprapune parțial, îi exploatează fisurile și locurile (aproape) abandonate, îl pune în discuție, însă lucrează cu el și nu împotriva lui. Se construiește de către curatori și artiști, dar și de către locuitori.
*Tur ghidat © Rainer Schlautmann, Urbane Künste Ruhr
Orașul s-a compus din multe locuri și întâmplări, din care pot pomeni doar o parte.
În tot timpul programului, într-un spațiu nefolosit din vechea gară, a apărut centrul noului oraș: cartier general al organizatorilor – orice cucerire ocupă sau cucerește centrul, dar și principalul loc de întâlnire, informare, conferințe dar și party. În piața gării, o remorcă a celor de la We Are Visual ( Felix Jung and Marc Einsiedel) nu vindea kebap, ci adăpostea workshopuri de idei pentru noul oraș, iar tot acolo Marie-Luise O’Byrne-Brandl a devenit scriitorul (amoros) oficial al orașului, acordând gratuit asistență locuitorilor și călătorilor în redactarea scrisorilor de dragoste.
*Kaugummimuseum (c) Rainer Schlautmann – Urbane Künste Ruhr
Un oraș are nevoie de istorie pe care să o accepte și valorizeze și mai are nevoie de mituri: pe pietonalul principal din centru, într-un spațiu comercial dezafectat a apărut Muzeul Arheologic. Nu a avut relicve romane, și nici, așa cum se obișnuiește în Ruhr, artefacte ale gloriei industriale, ci a celebrat prezentul.
*Kaugummimuseum (c) Sebastian Asiedu – Urbane Künste Ruhr
Susanne Kudielka și Kaspar Wimberley au realizat în schimb primul Muzeu European al Gumei de Mestecat; instalația și evenimentele s-au dorit o celebrare a cotitidianului dar și o punere în discuție a rolului muzeului și politicilor de identitate locală.
*Archaelogical Museum © Sebastian Asiedu, Urbane Künste Ruhr
Istoria și mitul au stat în centrul proiectului lui Lars Moritz. Acesta a descoperit și prezentat monstrul ce locuiește în noul oraș. O șopârlă uriașă, prezentă întâi printr-o istorie științifică minuțioasă și informații din arhive necunoscute, apoi prin urme concrete prin oraș, și periodic, prin safari-uri dedicate.
*Monster (c) Seabstian Asiedu – Urbane Künste Ruhr
Am fost și eu într-unul din ele, pe înserat, pe un deal din oraș ce pare o colină naturală, dar, ca orice formă de relief din Ruhr, este datorată depozitării de steril și apoi de moloz de pe urma bombardamentelor. Monstrul cu ochi de foc și suflând aburi groși a apărut din vechile galerii, și a trebuit să ne adăpostim în vechiul turn de observație, până ce a binevoit să plece. Însă așa cum Lars a prevăzut de la început, monstrul și-a asumat rapid trecerea de la sursă a spaimei mitice la cea de atracție turistică a noului oraș.
*Monster (c) Rainer Schlautmann – Urabne Künste Ruhr
Aș vrea să închei cu instalația cea mai evident arhitecturală: Parcela1 (Plot 1) este o amenajare tipică pentru Germania: un „Schrebergarten”, adică o grădină și un mic adăpost, așa cum sunt cu miile la margini de oraș: locuri închiriate sau atribuite, inițial muncitorilor, acum în moduri mai complexe, refugii individuale din viața urbană, unde poți cultiva, dar nu ai voie să construiești nimic permanent. Acest Schrebergarten banal a fot însă amenajat de Dirk Schlichting în plină zonă comercială, fostă zonă comercială, de fapt.
*Plot 1 © Sebastian Asiedu, Urbane Künste Ruhr
Îl poți privi ca pe un comentariu amar al dezurbanizării; însă autorul a gândit teleportarea în oraș a unui spațiu privat și peri-urban prin excelență tocmai drept o inversiune de sensuri: grădina și construcția sunt accesibile și au funcționat ca locuri de întâlnire; deci drept activatori de spațiu public, într-o paradigmă necomercială. A avut mulți vizitator și s-au găsit oameni interesați să păstreze, îngrijească și folosească pavilionul. Ar fi un lucru bun – un vestigiu al noului Oberhausen provizoriu devenind loc public al celui „real”.
În general, programul i-a făcut poate pe mulți locuitori să privească orașul puțin altfel. Iar pe noi, din afară, să ne gândim din altă perspectivă, la ceea ce, dincolo de case, străzi și monumente, dă rațiunea de-a fi a unui oraș.
O producție gheimagentur: ehrliche Arbeit – freies Kulturbüro.
”We Are Building a New City” este parte a „Actopolis. The Art of Action”, un proiect comun al Goethe-Institut și Urbane Künste Ruhr
geheimagentur.net, goethe.de/actopolis
Proiectul Actopolis. The Art of Action face obiectul unei expoziții itinerante (Atena, Belgrad, București, Ankara/Mardin, Oberhausen, Sarajevo și Zagreb) care e prezentată la București de Goethe-Institut și Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti – Arcub, în perioada 5-26 aprilie, la Arcub. / Fb event: aici
Articol conex:
