Microsite-ul Combinat.ro își propune să contribuie la creșterea vizibilității și a audienței Combinatului Fondului Plastic, printr-o serie de materiale editoriale despre entitățile culturale din incinta acestuia, poziționând CFP (Băiculești 29) ca o destinație culturală a Bucureștiului și a României.
Proiectul demarează în ianuarie 2021, prin publicarea online a hărții digitale a CFP, care se va actualiza constant pentru a include și prezenta cât mai multe dintre organizațiile active în incinta CFP, galerii (Galeria Nicodim, Galeria Sector 1, UNA Galeria, S.E.N.A.T., Galeria Sandwich, Galeria Artsafe, Galeria UAP), spații expoziționale, organizații culturale, dar și ateliere și mari artiști care creează aici.
Prezentarea unor organizații ce activează în incinta CFP printr-o platformă online este adaptată ca formă și conținut contextului pandemic, precum și obiceiurilor de consum de produse culturale pe care le-am putut observa în ultimele 9 luni.
Această primă etapă a proiectului cultural este realizată cu sprijinul Ministerului Culturii.
Pe termen mediu și lung, platforma ″Combinat″ își propune să dea Bucureștiului o destinație culturală, reunind organizațiile, atelierele și artiștii activi din incinta Combinatului Fondului Plastic și la nivel de comunicare.
Platforma este o inițiativă a Fundației The Institute și a Asociației Cartierului Creativ, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și va comunica și pe viitor, sub umbrela ″Combinat″, activitatea culturală și creativă de sub acoperișurile acestuia, din încercarea de a coagula comunitatea artistică prezentă aici și de a crește vizbilitatea CFP.
Complexul de clădiri al Combinatului Fondului Plastic, construit la finalul anilor ′60, are deja o bogată istorie artistică. CFP nu este doar cel mai mare producător de culori pentru pictură de pe piața din România, este și o adresă unde în prezent își derulează activitatea o serie de galerii, artiști sau organizații din lumea artei.