Joi, 14 septembrie 2023, între orele 18:00 – 22:00, la Combinatul Fondului Plastic (str. Băiculești nr. 29, București).
The Institute prezintă un nou eveniment din seria COMBINAT Open Doors la Combinatul Fondului Plastic, prin care publicul larg e așteptat să descopere, să exploreze și să se familiarizeze cu spațiile artistice din Băiculești 29 în ultimul eveniment Open Doors din acest an.
Încă de la prima ediție, evenimentul și-a propus să aducă publicul mai aproape de una dintre cele mai concentrate zone culturale ale Bucureștiului și să-l familiarizeze cu spațiile, dar și cu comunitatea artistică existentă în jurul acestora. În acest sens, pasionații de artă și cei curioși vor explora atelierele unora dintre cei mai cunoscuți artiști români și vor descoperi cele mai recente expoziții ale galeriilor de artă, accesul fiind gratuit.
Ediția Open Doors cu numărul 6 prezintă publicului următoarele expoziții: #REALPOLITIK | Roman Tolici la Spațiul The Institute, o expoziție care te provoacă să gândești și să-ți pui întrebări, care sondează adevărata esență a sistemelor politice cheie și a principalelor figuri influente, care au modelat istoria umană până în zilele noastre; A Gathering Of The Invisible / O convocare a nevăzutului la Galeria IOMO, primul solo show al Cătălinei Milea; Transylvanian Forest | Bogdan Mihai Radu, o expoziție organizată de Celula de Artă și găzduită de ArtSafe și expoziția Šimon Sýkora: Străin la Spațiul Sandwich, care prezintă farmecul durabil al peisajelor rurale conservate și care persistă în timp ce zgârie-nori se ivesc subit la colțul străzii.
Printre artiștii care își deschid larg porțile și invită publicul în universul intim al atelierelor lor se numără: Alexandru Marinete, Victoria Zidaru, Marian Zidaru, Florentina Voichi, Mircea Roman. Atelierele vor putea fi vizitate până la ora 21:00.
Atmosfera va fi animată și de această dată de Claudia Nicolae, un selector cu 8 ani de experiență, căreia îi place să treacă prin tot felul de stiluri, într-un singur mix- de la hip hop, cheesy pop, punk, post punk, balearic sau aproape orice are ritm sau bassline sau este acid sau techno.
COMBINAT Open Doors #6 face parte din circuitul Doi Joi, un program colaborativ de consolidare și dezvoltare a comunității artistice din București, conceput ca un circuit de happening-uri în a doua zi de joi a fiecărei luni.
OPEN DOORS este dezvoltat de COMBINAT, un proiect The Institute, prezentat de UniCredit Bank, cu sprijinul Primăriei Capitalei București prin ExpoArte.
Parteneri culturali: Uniunea Artiștilor Plastici, Combinatul Fondului Plastic.
COMBINAT este platforma comunității artistice din Băiculești 29, una dintre principalele destinații cultural-creative bucureștene.
Intrarea la Combinat Open Doors este gratuită.