revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

CLASSICAL CHRISTMAS MARKET pe Esplanada Operei Naționale București

Vineri, 3 decembrie 2021, de la ora 17:00, se deschide CLASSICAL CHRISTMAS MARKET, primul Târg de Crăciun în aer liber din România care va aduce în prim plan muzica clasică a sărbătorilor de iarnă. Poziționat pe Esplanada Operei Naționale București (Bulevardul Mihail Kogălniceanu 70-72), CLASSICAL CHRISTMAS MARKET va fi deschis publicului în perioada 3 – 31 decembrie, între orele 10.00 și 21.00.

CLASSICAL CHRISTMAS MARKET este primul Târg de Crăciun găzduit de Opera Națională București în întreaga sa istorie centenară, fiind organizat alături de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi. Desfășurat pe nu mai puțin de 12.000 metri pătrați, CLASSICAL CHRISTMAS MARKET oferă vizitatorilor, indiferent de vârstă, atmosfera aparte și farmecul sărbătorilor de iarnă, surprinsă într-o scenografie impresionantă, cu atracții diverse, într-un cadru muzical de poveste.

CLASSICAL CHRISTMAS MARKET este creat în jurul unui patinoar cu gheață (600 mp) și invită publicul să se bucure de magia muzicii cântate pe Scena Colindătorilor de copiii din Programul Național Cantus Mundi sosiți din toată țara sau de micii artiști ai Corului de copii al Operei Naționale București.

Making of_Classical Christmas Market

 

Printre atracții se află plimbările cu Express-ul OCC și trăsura cu cai, dar și zboruri cu sania sau întâlniri surpriză cu Moș Crăciun. Vizitatorii se vor putea bucura de workshop-urile de pregătit cadouri găzduite de Atelierele Spiridușilor, de mâncarea tradițională, dulciurile cu dichis și vinul fiert de la Căsuțele de Crăciun și multe alte surprize.

 

Making of Classical Christmas Market

 

CLASSICAL CHRISTMAS MARKET a pregătit decoruri uluitoare, cu îngeri uriași, brazi de peste 5 metri, luminițe și arhitecturi luminoase speciale pentru o experiență de neuitat a lunii decembrie, în București.

 

Pregătiri_Classical Christmas Market

Intrarea la CLASSICAL CHRISTMAS MARKET este liberă, pe baza certificatului verde.

Pe toată durata Târgului, în Sala mare a Operei Naționale vor avea loc mai multe reprezentații eveniment: premiera spectacolului centenar „Lohengrin” de R. Wagner (regia Silviu Purcărete – 8, 10 și 12 decembrie), Seara Tinerilor Coregrafi (14 decembrie), spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de P. I Ceaikovski (15, 18, 23 și 29 decembrie), spectacolul „La Traviata” de G. Verdi (19 și 22 decembrie), „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart (18 decembrie) și „La Bohème” de G. Puccini (29 decembrie).
Nu în ultimul rând, pe celebra scenă a Operei Naționale vor avea loc mult așteptatele reprezentații ale spectacolului de Crăciun al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care în acest an se intitulează „Pe drumul Crăciunului” (16 și 17 decembrie).

Organizatori: Opera Națională București, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”
Parteneri:, Opera Comică pentru Copii, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA

*Fb event

Opera Națională București

Instituţionalizată în 1921, marcând în 2021 o sută de ani de la înfiinţare, Opera Naţională Bucureşti a fost constituită pe fondul existenţei pe teritoriul României, încă din 1885 a Companiei Opera Română înfiinţată de George Stephănescu, ce își desfășura spectacolele pe scena Teatrului Național. Primul spectacol oficial a avut loc pe 8 decembrie 1921 cu spectacolul „Lohengrin” de Richard Wagner, prilej cu care marele compozitor George Enescu s-a aflat la pupitrul dirijoral, dorind astfel să sublinieze sprijinul și implicarea sa efectivă în realizarea acelui moment istoric în cultura neamului românesc. În acest an, tot pe 8 decembrie, este programat spectacolul centenar, cu acelaşi titlu, în regia lui Silviu Purcarete cu o distribuție de renume internațional.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.
Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.680 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.

Sari la conținut