slider Halele Carol – Bucuresti Sud

Cucerirea ascendentă a spațiului

În august 2007 am închiriat spațiul în care funcționase Test Point și am făcut câteva evenimente în timp ce amenajam practic spațiul. În martie 2008 am reușit să luăm tot etajul – sala de concerte și alte două încăperi – plus două încăperi jos. În 2009 a fost prima încercare, mai degrabă nereușită, de terasă; în 2010 s-a deschis terasa cu bucătărie, iar în 2012 am mutat și clubul B52 în celălalt corp al clădirii.

Scindarea forțată a unui organism viu

Ne-a afectat foarte mult plecarea din TNB, trauma e foarte mare pentru că practic a rupt coloana vertebrală a Centrului. Abia apucase să se arate în public și să prindă cheag și, când ar fi fost nevoie de o nouă etapă, de un nou tip de investiție, ne-au luat esențialul. Spațiul Centrului nu e doar un spațiu fizic, în care unii vin și repetă și dau spectacole.

O nevoie nu e niciodată singură

Autobaza n-a fost gândit din start ca un proiect, ci a fost mai curând o nevoie: întâi o nevoie personală, ca proprietar de mașină clasică, regăsită apoi ca nevoie a întregii comunități de proprietari de VW Classics – ”cazarea” mașinilor și o zonă de self-service.

Nedecomandat, spațios, necesită îmbunătățiri

Ne simțim extra-bine într-o hală industrială. E perfect pentru funcțiunea asta – deși ar fi potrivit și pentru alte lucruri – dar e foarte bun pentru că e mare, e extrem de luminos și ne permite să facem ce vrem, e foarte flexibil. Nu mai ai problema cu vecinătățile, poți să faci cam ce vrei tu, poți să o modifici.

Nu inventăm roata, doar o folosim pentru a avansa

Halele au niște puncte forte: ai curent – locomotive pornești acolo, ai tot felul de utilități care chiar te ajută, te scutesc de o bătaie de cap. Când am găsit spațiul era mult de lucru la el: erau 4 bude turcești, era humă peste tot, jumătate de hală era plină cu mozaic mic foarte frumos, pe care am încercat să-l salvăm, dar nu s-a putut, era cam dezastru.

Istoria individuală contribuie la istoria locală

Am trecut într-o zi prin fața clădirii și mi-a plăcut așa de mult și mi-am dorit să pot să o fac cum îmi doresc. Alegerea zonei a fost emoțională, dar a fost emoțională și din cauza că mi s-a părut o provocare să vii într-o zonă care era no man’s land. Eu sunt născut crescut în București și nu știam că există zona asta și a fost o bucurie să văd că încă există așa ceva, plus că am avut o viziune în legătură cu ce s-ar putea face din zona asta.