Halele Carol – Bucuresti Sud

Haideti să recunoaștem, aceia dintre noi care nu locuiesc în partea de sud a Bucureștiului, nu prea se duc pe acolo, dacă nu au vreun motiv precis. Excepție fac mai ales parcurile și mall-urile.

În mod tradițional partea mai săracă a Bucureștiului, sudul a primit o lovitură în plus odată cu demolările și, mai ales, cu sinistrul bulevard al lui Ceaușescu care a tăiat, la propriu, orașul în două și a izolat partea de sud și mai tare.

Dincolo de boemia utilizării unei hale

E foarte complicat să folosești un spațiu industrial. E proprietate privată, nu statul e problema. Ci că e un spațiu vechi de peste 100 de ani, a trebuit spălat și respălat, acoperișul a trebuit reparat și a durat multă vreme până am ridicat primii bănuți din evenimente și i-am ajutat pe proprietari să investească înapoi în spațiu, dar procesul de câștigare a pieței e lent.

Parcursul beznă-concept-realitate

În 2004, când ne-am înfiinţat, existenţa în sine a unei galerii destinate artei contemporane era mai mult un concept, decât ceva funcțional şi palpabil. Motivele au fost simple: aveam casa, în 2004 urma să se înfiinţeze Muzeul de Artă Contemporană în Casa Poporului, în consecinţă ne-am gândit că această zonă s-ar putea transforma într-un centru al artei contemporane, cum s-a întamplat în Barcelona în jurul MACBA (Muzeul de Artă Contemporană Barcelona).

Hala – spațiu de trecere de la gând la acțiune

Activitatea noastră s-a tot dezvoltat, necesitând un anumit tip de spațiu pe care nu l-am găsit în București, indiferent de ce fel de parteneriat făceam. Posibilele locuri pe care le-am vizitat s-au restrâns imediat ce am pus pe hârtie ce ne doream: disponibilitate permanentă, înălțime, lățime, să nu existe stâlpi în spațiul interior, să fie un spațiu deschis, să nu fie probleme de acces, să existe locuri de parcare, să fie cât de cât stradal, să nu trebuiască să umbli prin cine știe ce cotloane.

Estetica transformării sociale

Când ieși din decor, intri în realitățile contemporane

În condițiile în care spațiile de artă contemporană se cam închid în loc să se deschidă, oferim măcar temporar acest spațiu de refugiu. E un spațiu în care să poți să vezi arta ca pe o funcție socială, ca pe una din funcțiile importante ale societății, și nu ca pe o decorație.

Începutul

Într-o bună zi, prin 2010, la redacția National Geographic a venit un domn, Cristian Mihai, ornitolog foarte competent, cu o grămadă de fotografii cu păsări din groapa Văcărești. Eu știam vag că e un proiect abandonat, văzusem odată, de peste dig, turme de oi într-un peisaj ca al Bucureștiului anilor 1700-1800 din gravuri. Mi-a atras atenția și am zis că e subiecțel pentru National Geographic. Am vorbit cu Helmut Ignat, amic și colaborator al revistei, care a susținut în tot acest timp proiectul prin resurse proprii.