revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Câștigătorii Concursului Internațional „Grădina Casei Universitarilor, București”

În perioada 24 – 27 iulie 2026, a avut loc jurizarea proiectelor înscrise la Concursul Internațional de Soluții „GRĂDINA CASEI UNIVERSITARILOR, BUCUREȘTI”, lansat oficial pe data de 30 aprilie 2026, organizat de Ordinul Arhitecților din România (OAR), alături de Autoritatea Contractantă – Universitatea București.

Concursul a avut ca scop selectarea celei mai bune soluții pentru refuncționalizarea și activarea clădirilor anexă existente în curtea Casei Universitarilor, punerea în valoare și refuncționalizarea serelor vechi și restaurarea grădinii Casei Universitarilor București în acord cu nevoile contemporane de utilizare, în vederea atribuirii contractului de proiectare.

Tema a invitat concurenții să găsească soluții care să transforme grădina Casei Universitarilor și clădirile anexe într-un spațiu multifuncțional destinat activităților culturale și educaționale, printr-o abordare holistică ce vizează întreaga grădină, relațiile cu vecinătățile și refuncționalizarea clădirilor anexă de pe sit. Prin această inițiativă, grădina Casei Universitarilor poate deveni un model de regenerare urbană responsabilă, în care intervenția arhitecturală să servească atât patrimoniului, cât și comunității, contribuind la calitatea vieții și la dezvoltarea durabilă a cartierului.

În perioada 28 iulie – 5 august 2026, publicul e invitat să descopere proiectele finaliste în cadrul unei expoziții găzduite la Casa Universitarilor.

Au participat la concurs echipe din România și din următoarele țări: Italia, Franța, Spania, Belgia, Polonia, Regatul Unit, Chile.

În urma deliberărilor juriului au fost selectate proiectele câștigătoare:

PREMIUL I – Proiectul nr. 124 – Vlad Sebastian Rusu Birou Individual de Arhitectură

Autori principali: Vlad Sebastian Rusu, Andra Vlădoiu, Eliza Fürjes, Robert Vasile Țonea
Colaboratori arhitectură: Georgiana Condurachi, Dan Nicolae Șut
Colaboratori specialități: peis. Păunița Boancă, ing. Ovidiu Rusu
Țara sau țările de origine: România
Filiala teritorială OAR: Transilvania

 

*Planșe proiect câștigător; imaginea titlu: vedere dinspre str. Arthur Verona

Proiectul câștigător prezintă o profundă înțelegere a istoriei locului. Este bine integrat în ritualurile civice și sociale ale cartierului.

Juriul a apreciat judecățile limpezi care au condus la eliberarea grădinii prin îndepărtarea adăugirilor întâmplătoare apărute în timp, atât a celor construite, cât și a celor vegetale, și prin reducerea amprentei fizice a intervențiilor constructive mai recente.

Poziția culturală susținută în propunere interpretează grădina ca pe un labirint stratificat de istorie și de istorii, o arhivă vie unde autorii identifică miezul valorii patrimoniale în țesătura de memorie și urme ale unor secvențe trăite. Conceptul integrator este cel al unei „arhive active”. Se prezintă ca o viziune valoroasă și cuprinzătoare a sitului ca un întreg făcut din peisaj, arhitectură și vecinătăți. Legătura dintre peisaj și arhitectură este funcțională; ele ameliorează calitatea spațiului și întăresc caracterul sitului.

Deschiderea grădinii istorice și restabilirea legăturii ei cu casa sunt realizate prin curățirea spațiului și restaurarea pajiștii. Părți ale vegetației existente sunt integrate în plantarea scenografică studiată – și astfel urmărită – în succesiunea anotimpurilor. „Cealaltă grădină” introdusă prin serele existente e dezvoltată ca un crâng: o pădure în miniatură ce adăpostește o reprezentare a livezii dispărute și grădinii comunitare. Astfel, ea reiterează combinația istorică de grădină de plăcere și de producție agricolă care odinioară a fost o trăsătură dominantă a domeniului și totodată a cartierului.

Caracterul procesual al grădinilor și secvențialitatea corespunzătoare a fazelor de intervenție sunt exprimate subtil în fațada propusă spre scuarul Bisericii Anglicane, cu transparența sa ce progresează până la disoluția în vegetație.” – aprecierea Juriului

PREMIUL II – Proiectul nr. 100 – S.C. PRODID S.R.L.

Autori principali: Șerban Sturdza
Co-autori: PRODID atelier de arhitectură, AIM studio de arhitectură
Colaboratori arhitectură: Eliza Voiculescu, Sorin Olteanu, Ioana Cioclu, Dan Cioclu, Mika Nilich, Ruxandra Vasile, Mihnea Tudor, Daria Petrașcu, Ionuț Leahu (PRODID), Iulian Ungureanu, Alina Stoica, Amanda Bușe, Mara Furtună (AIM)
Colaboratori specialități: Peisaj – Ioana Tudora, Nicolas Triboi, David Gogoreanu, Alexandru Răbîia, Daniela Selea; Rezistență – inginer Marius Șoflete; Vizualizări – arhitect Andrei Popescu
Țara sau țările de origine: România
Filiala teritorială OAR: București

 

 

Proiectul vădește o bună înțelegere a identității amplasamentului, atât în termenii valorilor sale istorice și artistice, cât și în cei ai potențialului său ca spațiu cultural ce deservește universitatea și comunitatea urbană mai largă. Grădina e interpretată corect din punct de vedere al evoluției sale istorice și al relației cu orașul: vecinătatea urbană și clădirile universității se află în centrul orașului București. Rezultatul este o propunere care izbutește să realizeze echilibrul între peisaj și arhitectură.

Propunerea se distinge prin abilitatea de a recrea perspectivele emblematice ale grădinii, pierdute ca și tranziția dintre diferitele sale părți. Grădina istorică e restaurată ca spațiu intim și bine întreținut, conectat cu clădirea principală. În Zona 3, vegetația matură e integrată într-un plan mai liber, permițând introducerea noilor funcțiuni în spațiul horticol istoric.

Noile funcțiuni căpătate de clădiri sunt compatibile cu conservarea trăsăturilor estetice și naturale ale grădinii. Dubla fațadă a restaurantului servește ca poartă de intrare în grădină, accentuând legătura lui cu orașul. Distribuirea edificiilor pe teren este rațională și furnizează suficient spațiu pentru diferite activități. Fiecare nod arhitectural are identitate distinctă și recognoscibilă, chiar dacă unele construcții pot apărea ușor supradimensionate.” – aprecierea Juriului

PREMIUL III – Proiectul nr. 132 – CRYPTIC.K ARCHITECTS SRL / BEROS ABDUL ARHITECTI ASOCIATI SRL

Autori principali: Roberta Frumușelu, Eduard Untaru, Christian Beros
Co-autori: Ruxandra Sandulescu, Iris Comănescu, Andrada Neagu, Rebecca Tomoială, Alessia Anghel, Petruța Pănescu, Teodora Trotea, Andreea Zigu
Colaboratori arhitectură: Sofia Luca, Iarina Olteanu, Alexandru Solomon, Viorela Stîngaciu, Arian Asoltanei, Patricia Cioablă, Violeta Dobre, George Neagu, Mara Bejan, Ruxandra Chiriță
Colaboratori specialități: Ruxandra Sandulescu, Peisagist
Țara sau țările de origine: România
Filiala teritorială OAR: București

 

 

Juriul a considerat remarcabile profunzimea înțelegerii istorice a contextului urban și empatia manifestată prin integrarea grădinii în peisajul urban existent.

Propunerea interpretează această parte a orașului ca pe un artefact organic care s-a dezvoltat prin acumulări și transformări episodice de-a lungul timpului: un labirint continuu de spații exterioare și interioare, legate între ele prin pasaje formale și informale care estompează granițele dintre sfera privată și cea publică.

Noile ziduri reglementează tranziția dintre oraș și grădină, consolidând grădina înconjurată de ziduri și accentuând experiența specifică orașului istoric, în care coronamentele copacilor se profilează în spatele și printre suprafețele minerale.

Intervențiile arhitecturale sunt concepute ca niște pavilioane, atât utilitare, cât și ludice, care fac ecou unor trăsături ale manifestului Mișcării Moderne – construcții metalice care își dezvăluie caracterul temporar în raport cu elementele minerale și copacii, ridicând îndoiala dacă expresia arhitecturală este în armonie cu contextul.

Juriul a considerat remarcabilă interpretarea spațială a clădirilor existente ale centrului de cercetare.”- aprecierea Juriului

MENȚIUNEA I – Proiectul nr. 125 – Metapolis Architects & Studio de peisaj Ana Horhat

Autori principali: arh. urb. Mircea Munteanu, arh. peis. Ana Horhat
Co-autor: arh. Ioana Afloarei, arh. Laura Dinu-Constantin, arh. Ștefan Mirică, arh. David Muntean, arh. peis. Cristian Panaite, peis. Georgiana Nistor, peis. Felicia Radoviciu, Arh. Ivona Svinți-Nechita
Colaboratori arhitectură: stud. arh. Lucia Pop
Țara sau țările de origine: Belgia, România
Filiala teritorială OAR: Transilvania

 

 

Propunerea demonstrează o bună înțelegere a caracterului istoric al sitului și a integrării acestuia în planul general, deși se concentrează în principal asupra peisajului. Propunerea păstrează caracterul celor trei zone de grădină, acordând o atenție deosebită grădinii horticole.

Juriul apreciază legătura atentă dintre grădină și arhitectură, claritatea construcțiilor propuse, precum și funcționalitatea și flexibilitatea lor. Pe de altă parte, nu este atât de clar în ce măsură serele răspund nevoilor solicitate în temă.

Propunerea de gestionare a apelor pluviale propusă este bine gândită și reprezintă un element major al planului, la fel ca și strategia pe termen lung privind implementarea și întreținerea vegetației. Includerea bazinului de bioretenție în grădina horticolă este o soluție elegantă. A fost acordată o atenție deosebită grădinii în ansamblu, în special asupra evoluției sale în timp. Cu toate acestea, juriul pune sub semnul întrebării cantitatea de întreținere necesară pentru grădina horticolă.

Intervenția minim necesară pentru crearea noilor spații prin păstrarea pe cât posibil a structurilor existente și adăugarea unora noi acolo unde este necesar, este foarte apreciată. Proiectarea peisagistică este foarte sensibilă, ținând cont de valoarea istorică, de utilizarea viitoare și de sustenabilitatea sa pe o perioadă considerabilă. Relația ambiguă dintre grădină și structurile construite subliniază faptul că cea mai mare atenție este acordată grădinii.” – aprecierea Juriului

MENȚIUNEA II – Proiectul nr. 117 – SC. NOT AVAILABLE srl.

Autori principali: arh. Cassandra Pop, arh. Cosmin Anghelache, arh. Astrid Rottman
Colaboratori arhitectură: –
Colaboratori specialități: urb. Peisagist Ana Opriș
Țara sau țările de origine: România
Filiala teritorială OAR: București

 

 

Juriul apreciază abordarea minimalistă și intens poetică, caracterizată printr-o strategie clară și consecventă atât pentru grădină, cât și pentru construcțiile propuse, ce răspunde cerințelor de coerență ale proiectului la toate nivelurile.

Juriul apreciază aspectul și transparența noilor clădiri, precum și reutilizarea adaptativă și ingenioasă a structurilor existente, ce se integrează armonios în conceptul general. Utilizarea materialelor în cadrul proiectului este sensibilă și coerentă.

Reducerea la minimum a intervențiilor asupra structurilor construite și peisagistice existente se încadrează bine în criteriile de sustenabilitate. Partea scrisă și cea desenată se completează reciproc și sunt prezentate într-o manieră clară și concisă, ce reflectă viziunea de ansamblu a întregului proiect.”- aprecierea Juriului

MENȚIUNE ONORIFICĂ – Proiectul nr. 103 – Federico Zarattini, zarcola architetti

Autori principali: Federico Zarattini
Co-autori: Edoardo Giancola
Colaboratori arhitectură: Gaia Uslenghi, Sofia Vrenozaj, Chiara Bertocchi
Colaboratori specialități: Gaia Gennati (landscape architect), Operamista srl (structural engineers)
Țara sau țările de origine: Italia

*

Juriul concursului a fost alcătuit din specialiști cu experiență internațională, fiind cooptați experți arhitecți și istorici peisagiști: arh. Kázmér Kovács (RO) – Președintele Juriului, ist. arh. Imke van Hellemondt (NL), arh. Francesca Torzo (IT), ist. peis. Giuseppe La Mastra (IT), arh. urb. Toader Popescu (RO), rector Marian Preda – Reprezentant al Autorității Contractante, arh. Sorin Istudor, arh. Ștefania Tîrcă (RO), arh. Bogdan Guiu (RO), prorector Răzvan Papuc – Reprezentant al Autorității Contractante.

De asemenea, la jurizare au participat, fără drept de vot, echipa de organizare din partea Ordinului Arhitecților din România:
• arh. Mirona Crăciun – Consilier concursuri OAR, Coordonator concurs, Președintele Comisiei Tehnice;
• arh. Ilinca Păun-Constantinescu, ing. peis. Alexandru Mexi – Consilieri profesionali;
• urb. Louisiana Stoica – Referent concursuri OAR, Secretar de jurizare.
• arh. Raisa Parpală – Referent concursuri OAR, Secretar de jurizare;
• arh. Magda Juravlea – Referent concursuri OAR, Secretar de jurizare.

Autoritatea Contractantă a concursului este Universitatea București, aceasta urmând să devină beneficiarul proiectului contractat în urma concursului.

Concursul este organizat de către Ordinul Arhitecților din România (OAR), în conformitate cu prevederile Ghidului de bune practici în organizarea concursurilor de soluții OAR, 2018 (rev. 2025), cu respectarea prevederilor legislației în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziție publică. Concursul de soluții este public, într-o singură fază, deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. Concursul de soluții este organizat ca o procedură independentă conform art. 105 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, urmând ca ulterior, în baza prevederilor art. 104 alin. (7) din aceeași lege, contractul de servicii de proiectare să fie atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina oficială a concursului:
RO: oar.archi/concursuri/oar/gradina-casei-universitarilor/
EN: oar.archi/en/concursuri/oar/garden-of-university-house/

 

 


 

Revistă / publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii

Articol în cadrul ediției „Toamna 2025 – Vara 2026” / Zeppelin/București/Online

 

Sari la conținut