O expoziţie despre reactivarea patrimoniului architectural din România.
O expoziţie pornind de la o selecţie de 20 de intervenţii contemporane în cadrul unor clădiri de patrimoniu. Nu am ales restaurări ale unor monumente cu valoare uriaşă (în care intervenţiile nici nu ar trebui să se vadă), ci operaţiuni care au dat o viaţă nouă unor locuri bătrâne şi fragile. Reparaţii respectuoase, dar şi injecţii de funcţiuni noi, strategii, acţiuni comunitare, valori adăugate pentru un loc.
Dincolo de imagini frumoase, fiecare dintre aceste proiecte avea de spus propria poveste: evident, povestea locului respectiv, dar şi a unui proces de regenerare. E vorba uneori despre restaurări întinse pe zeci de ani, cu fonduri minime şi voluntariat continuu (ca în cazul Casei Mincu – sediul OAR); alteori, despre amenajări foarte populare, însă care provind dintr-o anumită privire asupra istoriei; centre de artă, muzee, locuinţe, săli de spectacole…; intervenţii invizibile sau, dimpotrivă, marcări clare ale inserţiei contemporane. Ştiam deci de la început că va trebui să prezentăm nu doar lucruri foarte diferite, ci şi multe straturi ale aceluiaşi lucru.
În plus, expoziţia trebuia să aibă loc nu într-o sală obişnuită, ci chiar în foaierul aulei de la Biblioteca Centrală Universitară Carol I din Bucureşti: un loc foarte decorat, culori puternice, materiale multe, texturi diferite. Ne-am tot întrebat cum am putea să facem o expoziţie aici, despre atâtea proiecte diverse, despre atâtea locuri diferite. De fapt întrebarea era cum am putea face ceva care să convieţuiască paşnic cu holul Aulei Magna.
Spaţiul era suficient sieşi şi orice încercare de a mai aduce imagini şi cuvinte despre orice altceva părea să fi fost o stridenţă. Până la urmă am ales să facem o expoziţie în care
să nu se vadă imaginile. Sau de fapt să nu se vadă de cum intri. Să fie ascunse. Să-i lăsăm pe oameni să le descopere. Şi cel mai improtant să-i lăsăm pe vizitatori să se joace cu spaţiul expoziţiei.
În loc de panouri printate am ales să facem nişte ferestre mobile. Fiecare vizitator poate schimba poziţia acestor ferestre, aşa că de fiecare dată se va decupa alt spaţiu şi alt detaliu din interiorul holului. Şi, cum sunt două rânduri de panouri mobile pe fiecare perete, jocul are şi mai multă substanţă.
Expoziţia e strecurată în mijlocul acestui joc. Pe ecrane defilează imagini cu stări anterioare ale caselor, din timpul şantierului sau din proiecte de aceiaşi autori. Unele fotografii de la aceste proiecte, de obicei cele care arată rezultatul final, sunt printate. Se pot scoate din cutie şi privi cât de aproape îşi doreşte cineva.
Ne-am dorit să aducem ceva din experienţa tactilă bogată pe care le stârnesc mai toate proiectele prezentate. Şi am adus mai aproape de toţi scotocitul printre lucruri vechi.
Foto: Andrei Mărgulescu
