Atunci cand imaginea deformata a unei grinzi drepte nu constituie o problema. Extensia si reorganizarea Universitatii Catolice din Louvain.
Cum sa propui o interventie contemporana intr-un context istoric? Cum sa pui in valoare o constructie veche fara a o reproduce si a ascunde constructia cea noua?
Raspunsul este, poate, ceea ce am putea numi „o arhitectura tip Escher” (gandindu-ne la lucrarea sa Print Gallery): un spatiu exterior care devine spatiu interior.
Cum sa tratezi un program banal cum ar fi „circulatia pe verticala si evacuarea” pe un loc redus ca dimensiuni, intr-un mod mai protocolar? Din nou, raspunsul poate fi „o arhitectura tip Escher” (de data aceasta ne gandim la lucrarea sa Relativitatea): o promenada arhitecturala de-a lungul fostelor ziduri exterioare ale vechii constructii.
Raspunsul la aceste intrebari a fost dat de VBM architects in cadrul studiului de fezabilitate intocmit pentru Rectoratul Universitatii Catolice din Leuven, Belgia, o fosta hala de tesaturi alcatuita din fragmente si straturi datand din secolul XIII si pana in prima jumatate a secolului XX.
De-a lungul timpului, complexul care adaposteste principalele spatii de receptie ale universitatii si-a largit utilizarea programatica. Drept urmare, insuficienta circulatiei pe verticala, a spatiului de depozitare si a capacitatii de evacuare a devenit o problema care trebuia rezolvata. Nu exista o conexiune corespunzatoare intre diferitele sali: Sala Muzeului, Sala Jubileului, Sala Promovarii si birourile Rectoratului, toate fiind situate la diferite niveluri si neavand capacitate de evacuare. In urma unei colaborari extinse cu autoritatile responsabile de patrimoniu si a numeroaselor propuneri facute de-a lungul a cativa ani, (studiul a inceput in anul 2000), solutia optima s-a dovedit a fi o extindere – o structura care sa includa o intrare principala, un vestibul mare si o circulatie si evacuare conform normelor legale.
In propunerea din 2007, fatadele fostei hale de tesaturi si ale altor cladiri invecinate devin ziduri interioare. Linia de contact dintre interior si exterior se estompeaza cand privesti din interiorul vechilor cladiri prin vechile fatade, spre un nou spatiu interior; ia nastere o transparenta virtuala datorata perceptiei simultane a unor locuri diferite. Spre oras transparenta este creata nu numai cu ajutorul sticlei, ci si printr-o structura usoara si deschisa.
In loc sa ascundem circulatia pe verticala si orizontala, noi am conceput-o ca pe o „promenada arhitecturala” de-a lungul fostelor fatade istorice, un spatiu care oscileaza intr-o activitate continua culminand cu o vedere panoramica asupra orasului. Un program banal este transfigurat, devenind unul din spatiile nobile ale complexului.
Turnul ascensorului devine parte a profilului orasului, insa este practic invizibil la nivelul strazii, lasand rolul de „primadona” cladirilor istorice. Finisajul, cu exceptia vopsitoriei anti-foc, lipseste de asemenea – o alegere constienta a unei materialitati ce contrasteaza cu piatra naturala si caramida constructiilor existente fara a intra insa in competitie cu acestea. Extensia dezvaluie absolut totul in ceea ce priveste structura, in schimb mascheaza instalatiile tehnice in insasi aceasta structura dezvaluita.
Pentru noi, arhitectura semnifica, printre altele, o permanenta cautare a modalitatii de a ne reprezenta ideile. Atunci cand reprezinta arhitectura, fiecare mediu isi are propriile calitati – planurile nu sunt intotdeauna necesare si uneori planurile si sectiunile sunt insuficiente. Din momentul deschiderii unui nou birou de arhitectura (Bogdan & Van Broeck Architects) una dintre preocuparile noastre a fost si este modalitatea de a fotografia si reprezenta conectorii si spatiile interstitiale. Extinderea Rectoratului este un asemenea spatiu, strans intre cladirile deja existente si intr-un fel pliat catre interior. Complexa si condensata intrepatrundere de structuri portante si siruri de scari creeaza spatiul de tip Escher de care vorbeam la inceput, care nu isi dezvaluie calitatile in fotografii cu unghi standard de cuprindere.
Impreuna cu Premiului de Arhitectura al orasului Leuven 2008 (Premiul juriului profesionist si Premiul edililor orasului), proiectul a primit si observatia ca nu este usor de fotografiat (in urma evaluarii clasicelor fotografii profesioniste, membrii juriului nu au luat proiectul in considerare pentru acordarea unui premiu, in schimb, vizionarea obligatorie a proiectelor i-a convins ca acesta merita cea mai inalta distinctie). De aceea am decis sa-i solicitam artistului Marin Kasimir sa incerce sa surprinda esenta interventiei noastre. Tehnica sa genereaza fotografii panoramice care pot acoperi 360° sau chiar mai mult, cu ajutorul unui aparat foto digital rotativ si al postprocesarii digitale. Maniera in care Marin Kazimir a ales sa reprezinte proiectul nostru demonstreaza ca, pentru a dezvalui calitati spatiale complexe, cateodata trebuie sa se accepte o reprezentare deformata a arhitecturii. Curbarea structurii riguros ortogonale nu ne-a deranjat absolut deloc, din moment ce conexiunile dintre vechi si nou, diferitele vederi asupra orasului precum si intreaga experienta spatiala au fost surprinse in fotografie. Arhitectura nu inseamna numai compunerea unor elemente arhitectonice, ci si materialitate, atmosfera si experienta spatiala. Cand cineva este in cautarea unei modalitati de a reprezenta toate acestea, atunci deformarea unei grinzi drepte nu constituie o problema.
Demersul nostru nu se concentreaza pe arhitectura ca atare, ci pe valoarea adaugata pe care aceasta o creeaza; nu atat pe realismul reprezentarii proiectelor noastre, cat pe relevanta acestora. Scopul nu este de a arata forma, ci fondul proiectului si abordarea. Pentru fiecare dintre proiectele noastre am ales un fotograf anume, pe care l-am considerat potrivit proiectului, ceea ce face portofoliul nostru mai eclectic; am dorit insa sa ne asiguram ca astfel se dezvaluie esenta fiecarui proiect.
Traducere: Fides
Foto: Toon Grobet, Marin Kasimir
