Centrul Ceh vă invită la o nouă expoziție, ce va fi deschisă de pe 6 mai, de la ora 18:00, până pe 4 iunie 2021. Conectat la lumea benzilor desenate din Cehia și din România, Centrul Ceh readuce în spațiul de pe Ion Ghica 11 un nou eveniment dedicat celei de-a noua arte, care, de data aceasta, îi scoate la lumină pe cei mai importanți artiști contemporani din domeniu.
Este prima dată în istoria benzilor desenate cehe când industria se dezvoltă atât de dinamic și pentru o perioadă atât de lungă, fără influențe din exterior. Drept urmare, în ultimele două decenii, scena locală a asistat la două valuri de artiști care au avut ocazia să creeze și să publice în mod liber. Situația lor a fost oarecum restricționată de dimensiunea pieței cehe și de faptul că a existat o întrerupere atât de lungă a tradițiilor locale; cu toate acestea, benzile desenate cehe sunt mai diverse ca niciodată și își sărbătoresc primele succese internaționale.
În mare parte a secolului al XX-lea, creatorii de benzi desenate cehe s-au confruntat cu problema continuității în privința dezvoltării lor; ocupația nazistă și cei patruzeci de ani de dictatură comunistă au avut un impact devastator asupra scenei, regimul totalitar influențând stabilirea unor granițe și limitări. Autorii de benzi desenate cehe și-au dorit mult timp să-și confirme poziția în lume, iar primele lor încercări sistematice de a „cuceri Occidentul” sunt legate de liberalizarea politică de la sfârșitul anilor 1960; o diversificare mai mare a avut loc abia după 1989 și în noul mileniu. Dacă anul 2000 este adesea privit ca un moment de cotitură în care scena cehă a început să se refacă după ani de stagnare, atunci 2010 ar putea fi descris ca fiind momentul când era consolidării s-a încheiat și a început o perioadă de înflorire vizibilă.
Benzile desenate cehe: aici și acum trece în revistă creatori ce îmbină zona mitică a legendelor cehe cu structura clasică de bildungsroman, omagierea unor figuri istorice, documentarea unor fresce sociale, dar și a unor evenimente traumatizante la nivelul individului sau al societății, punând sub lupă toate aceste trăiri printr-o miriadă de stiluri vizuale, originale sau cu influențe vestice sau asiatice. Cele două valuri de artiști ce s-au făcut remarcate în ultimele două decenii au ridicat, astfel, oglinzi către societatea cehă și le-au transformat în portaluri comice, dramatice, romantice, mai aproape de real sau de fantastic, menținându-se actuale și adeseori revelatoare.
„În această expoziție îi prezentăm pe artiștii de seamă ai scenei contemporane a benzilor desenate, ce oferă o varietate vizuală și narativă – unele lucrări sunt pentru copii, altele arată lumi fictive create de la zero, pe când o parte reflectă evenimente istorice, dar și subiecte ale societății actuale. În plus, am pregătit și un element ce combină scena benzii desenate cehe cu cea românească”, spune Robin Ujfalusi, directorul Centrului Ceh.
Expoziția va putea fi vizitată pe 6 mai între orele 18:00-21:00 și va fi deschisă, în restul zilelor lucrătoare, până pe 4 iunie, în intervalul orar 9:00 – 16:00, la Centrul Ceh (Ion Ghica 11). Eveniment Facebook aici.
Eveniment organizat de Centrul Ceh București, împreună cu Institute of Czech Literature CAS, Moravian Museum in Brno și Bloc Zero și cu sprijinul Budweiser Budvar.
Evenimentul se va desfășura în conformitate cu normele de prevenire a răspândirii Covid-19. Un număr limitat de persoane va avea acces în sală în același timp, masca de protecție este obligatorie, iar accesul se face doar după luarea temperaturii.