Ana Oglejan este architect și designer de bijuterie. Planșeta pe care a împărțit-o în copilărie cu mama ei avea să se întoarcă mai târziu și să o însoțească pe tot parcursul celor 6 ani ai facultății de arhitectură. La fel și pasiunea pentru meșteșugărit.
În 2012 a câștigat premiul Inspired, secțiunea accesorii, iar în 2013 a fost membru al juriului. A urmat majoritatea cursurilor școlii de bijuterie contemporană-Assamblage și un curs intensiv la la Alchimia- școala de bijuterie contemporană din Florența, în 2014, unde a învățat alte tehnici de prelucrare și a învățat să se încreadă și în cupru și alamă, pe care le ignorase total, dar care acum sunt un fel de laitmotiv ce apare în fiecare nouă colecție.
Ana a participat de trei ori la târgul internațional de bijuterie contemporană AUTOR și ne povestește mai departe ce înseamnă pentru ea a patra participare la tărg – AUTOR 2016, care va fi găzduită de Grand Hotel du Boulevard, București, pe 16 și 17 aprilie.
Cum ai început să creezi bijuterie contemporană?
Una dintre cele mai fragede amintiri conține imaginea planșetei de lucru pe care o împărțeam cu mama mea. Îi furam câte un rapidograf, creioane, îi ascundeam planșe din proiecte pe care le „îmbunătățeam” și eram de-a dreptul îndrăgostită de șabloane, echere și alte unelte destinate desenului tehnic.
Poate de aici a pornit curiozitatea mea în ceea ce privește utilizarea ustensilelor și uneltelor.
Planșeta pe care am împărțit-o în copilărie cu mama mea, avea să se întoarcă mai târziu și să mă însoțească pe tot parcursul celor 6 ani ai facultății de arhitectură.
Pasiunea meșteșugaritului a rămas constantă, până când a ajuns într-un punct în care devenise de nestăvilit. Transformăm cu forță brută și cu o oarecare îndoială izvorâtă din necunoaștere, metri întregi de sârmă, șaibe, fiare, panglici și fire colorate.
Când mi-am dat seama că lucrurile pot fi cizelate și știința poate fi aflată, m-am înscris la cursurile școlii de bijuterie contemporană- Assamblage, unde am urmat majoritatea cursurilor.
Care sunt temele predominante în colecțiile tale?
Temele prezente în majoritatea colecțiilor mele provin din arhitectură, sunt ode închinate geometriei sau liniilor de nivel, dar și organicității.
Cu ce colecție participi la AUTOR 2016? Care a fost inspirația pentru noile piese?
Self-consciousness este despre introspecție și asumare. Este vorba despre un labirint care crește, în care ne ascundem toate trăirile, tot ceea ce ne definește. Labirintul este un loc care se autoguvernează, se extinde și se restrânge după bunul plac.
Fragilitate peste fragilitate, suprastructură peste structură, dezvoltate în mod organic în labirintul intern. Înfrângerile sunt suturate și întărite. Întăriturile se unesc alcătuind o rețea, iar rețeaua unifică totul devenind suprastructură.
Structura asta precum o armătură foarte subțire, se îmbracă în ea însăși, se închide prin concentticitate. Este permeabilă privirii, dar centrul său este de neatins.
Atunci când vizualizez labirintul, buricele degetelor îmi furnică întrucât se transformă într-o senzație tactilă. Asta este ceva de privit, ceva de cântărit în palmă, de atins, de simțit și de purtat.
Ai mai participat la AUTOR; cum ai descrie experiența târgului?
Da, sunt la a patra participare. Întrucât sunt introvertită, găsesc dificilă incursiunea într-un asemenea cadru, dar cred că într-un anumit moment se petrece o dedublare care îmi permite să comunic liber. Atunci când se petrece acest lucru descopăr că vizitatorii sunt minunați și fiecare dialog este plin de însemnătate. Este locul unde se “citesc” reacții autentice, locul unde poți să primești feedback live.
Cum diferă Ana de la AUTOR 2016 de Ana de la Autorul de acum doi ani?
Ana a exersat mult tot ceea ce a învățat, a experimentat și s-a accidentat adesea, și-a trasat singură teme complexe ce aveau să îi testeze răbdarea, atenția la detalii și îndemânarea. A studiat, a analizat, a elaborat concepte traduse din trăiri, iar când a socotit că timpul îi este prielnic, a aplicat din nou la Autor.
Ce înseamnă libertatea pentru tine, ca artist?
Este puterea de a depăși limitele trasate de neîndemânare, necunoaștere, neîncredere. Este capacitatea de a nesocoti curentul dominant, evaluarea economică, stabilirea profilului cumpărătorului, întrucât actul creației nu trebuie să fie condițional de nimic.
AUTOR 2016 – #TheFwordEdition
#Freedom
Liberi, neînFricați, certați cu rutina și mereu gata să-și Forțeze limitele și să evadeze în noi universuri creative – așa sunt AUTORii pe care îi vei întâlni la târgul internațional de bijuterie contemporană AUTOR 2016, care va avea loc pe 16 și 17 aprilie, la Grand Hotel du Boulevard, din București.
Lumile Fantastice ale designerilor de bijuterie contemporană Fuzionează la AUTOR, într-un univers Fantezist și, totodată, Firesc în care sunt invitați să intre, să viseze și să-și expună creațiile 70 de artiști:
Adriana Díaz Higuera, Aleksandra Atanasovski, Alessandro Morosani, Ana Barbu Uzura, ANA BRAGANÇA JEWELLERY, Ana Marchetanu, Ana Oglejan, Ana Wagner, Andra Lupu, Andrea Vaggione, Andreia Gabriela Popescu, Atelier Jamais, Christine Jalio, Contemporia, Corina Mardari, Corrina Goutos, Cleopatra Cosulet, Doru Dumitrescu Wearable Sculptures, Egle Sitkauskaite, Elina Spyridou For Innocenti, Emma Nacht, Etay Malka, Hakan Aktug, Helmi Lindblom, Ioana Enache, Isabelle Busnel, Isabelle Géréec, Iulia Ivan, JOC ART EN JOIA, Jonathan Hens, Julia Baudler, Katerina Stoyanova, Katherine Dannenberg, Katja Toporski, Konstantinos Georgopoulos (Giftforever), kostadinos jewellery, Krama, Loredana Cleja, Lucienne, Madara Keidza, Malute by Luiza Teodorescu, Mariana Tanasescu, Marilena Karagkiozi Design, Mesteshukar ButiQ, Miriam Mirna Korolkovas, Monotip, Moogu, Noha Nicolescu, Panayiotis Panayi, PÿR, Raluca Buzura, Roxana Davidescu, Ruta Naujalyte, Sara Chyan Jewellery, Sara Marzialetti, Simeon Shomov Jewelry, SI Sabato Isabel, Simona Ghiga, snob., SUNYOUNG KIM, Sylvie Lissa Alusitz, T SQUARED Tami Eshed, Thorning Astrup // aarhus, Utopic by mona vulpoiu, Vika Mayzel.Jewelry, Vika Tonu, Yeseul Seo, Yujin Lee.
În universul AUTOR vor intra designeri de Frumos din 26 de țări: Argentina, Belgia,Brazilia, Bulgaria, Columbia, Coreea De Sud, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Hong Kong, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Statele Unite, Turcia.
Așadar: 16 – 17 aprilie 2016 la Grand Hotel du Boulevard (Bulevardul Elisabeta, nr. 21, colț cu Calea Victoriei, București)
What’s your #Fword? AUTOR stands for #Freedom!
PS – party lansare Autor Magazine #3: 6 martie, ora 19 @ MNAC: seară de muzică scandinavă, free drinks și schimb de suveniruri / Fb event