Rockwool - fabricat in Romania

AUTOR e numai unul

După șapte ani în care a adus împreună, în România, sute de artiști din toată lumea și zeci de mii de iubitori ai bijuteriei contemporane, târgul internațional de bijuterie contempoană AUTOR s-a transformat, a ajuns mai mare și mai bun, astfel încât, din acest an, devine un eveniment anual.

Peste 150 de artiști, de pe cinci continente, și-au înscris colecțiile pentru a 15-a ediție AUTOR, care se va desfășura pentru prima dată la Grand Hôtel du Boulevard (la intersecția bulevardelor Elisabeta și Calea Victoriei din București). Timp de două zile, pe 16 și 17 aprilie, spațiul de poveste din centrul Bucureștiului va găzdui cel mai mare Târg internațional de bijuterie contemporană din sud-estul Europei, la care sunt așteptați peste 3.000 de colecționari de bijuterie de autor.

Acum 140 de ani, aceleași saloane ample găzduiau o prestigioasă expoziţie cu picturi din colecţiile lui Carol I, Mihail Kogălniceanu, Gh. Grigore Cantacuzino, Theodor Aman sau Carol Popp de Szathmary.

Târgul internațional de bijuterie contemporană AUTOR este o platformă dinamică ce promovează creația de bijuterie contemporană, susține constant dialogul între designerii de bijuterie și publicurile acestora, și un târg anual ce aduce în același spațiu iubitorii de bijuterie: consumatori, pasionați, colecționari, galerii, distribuitori și presă de specialitate.

Sari la conținut