Sunt un impatimit al orasului si al arhitecturii contemporane, dar nu-mi refuz niciodata emotiile atunci cand ma intalnesc cu arhitectura traditionala de buna calitate..
Autenticitatea arhitecturii vernaculare si etica in arhitectura ar fi subiecte ce ar friza ariditatea academica, de n-am avea bucuria sa ne intalnim cu ele, direct pe o colina de deal. Si cum rar te intalnesti cu adancimi teoretizante la sat azi, nu am sa pierd ocazia sa va spun ca o casa de pe langa Bran, in satul Balaban, nimic alta decat o pensiune mi-a prilejuit urmatorul text.
Ce e etic in arhitectura? Raspunsul e simplu: sa faci o casa frumoasa. Iar autenticitatea e si ea parte a unui contract etic, atunci cand realizezi ca o casa poate sa insemne instituirea unei lumi. Iar daca o faci respectand spiritul locului, inseamna ca tii seama de copaci si pietre, de iarba, cer si soare, dar si fiintele ce o vor locui. Sau cum spune filosoful Heidegger, inseamna sa tii seama de zei si de pamant.
Din pacate in satul romanesc cand vrei sa te intalnesti cu autenticitatea si-i cauti frumusetea, lucrurile ajung pe un teren alunecos, fiindca vernacularul la noi e desprins azi de arhitectura traditionala. In orice sat gasesti o sumedenie de case noi, realizate in toate tehnicile posibile, cu toate materialele nimic alta decat un amestec de nonidentitati si stilistici care suna cacofonic, raspandite fara noima de la munte, la mare, ori la campie tot una. Nimeni nu pare sa fie sensibil la lucruri banale ca traditie constructiva, proportii, materialitate, relatie cu peisajul samd
Satul romanesc nu mai e autentic si nici respectuos cu traditia, nici cu locul pe care se aseaza decat in muzeul satului. Ceea ce e un pacat. Iar cand vine vorba de arhitectura, pacatele n-au fost niciodata placute. Punct.
Am sa ma reintorc la aceasta poveste, a acestei case si as vrea sa va lamuresc un pic istoria ei. Proprietarul nu este nascut in Romania, dar are radacini aici, si i s-a parut important sa redea locului acesta, o casa traditionala. Venind sa scrie un articol despre muntii Carpati in 1968 pentru National Geographic, a descoperit la Magura aceasta casa acum mai bine de 35 de ani, casa ce i-a ramas ca un lucru personal, o legatura emotionala veritabila. A cautat planurile acestei case in Muzeul Astra din Sibiu, si a gasit-o acolo peste ani.
Celor doi arhitecti cu care a colaborat, li s-a cerut sa ramana cat mai fideli imaginii originale. Attila Zakarias si Kazmer Kovacs, caci despre ei este vorba, au reusit sa ramana autentici, si au izbutit dincolo de imaginea propriuzisa sa configureze intregul ansamblu si sa-l adapteze situtiei functionale noi, pastrand spiritul acestei arhitecturi.
Simti in spatele acestei constructii, nu o butaforie turistica redusa la detalii si culori, sau la cateva cuverturi si mobilier taranesc, dar chiar lucruri valoroase pe care le regasesti la un nivel de analiza mai profund: o anumita linie a acoperisului si o serenitate a volumului adecvat liniilor generatoare ale peisajului, tensiunea si balansul dintre inauntru si inafara creat de curtea interioara, o anumita moliciune a formelor data de folosirea sitei de lemn, ferestrele mici, care decupeaza intr-un fel concentrat natura inconjuratoare, o generozitate a proportiilor.
Raritatea unei astfel de abordari, nu poate decat sa te puna pe ginduri. Cit de simplu este sa recurgi la traditie, si totusi o fac foarte putini la nivelul acesta. Acest fapt m-a dus la concluzia ca ceva important s-a pierdut in istoria noastra recenta. Se pare ca la nivel poporan, nu mai avem instrumentele necesare sa construim cu sensibilitate, de vreme ce acest fel de a face arhitectura, trebuie cautat la muzeu, desi locul ei ar fi inapoi in sate. Rapelul la memoria locului nu mai functioneaza, e departe de noi. Cine a sters identiatatea satelor si a casei taranesti din jurul nostru daca nu anii de comunism, proiectul de urbanizare fortata, iar apoi invazia de materiale noi, abuzul de eficienta si graba de a construi? O inlantuire atat de fireasca, incat e imposibil sa i te sustragi.
Ma incapatanez sa cred ca poate fi si altfel, adica asa cum e casa din Balaban.
Foto: Dragos Lumpan
