Nu inventăm roata, doar o folosim pentru a avansa
Halele au niște puncte forte: ai curent – locomotive pornești acolo, ai tot felul de utilități care chiar te ajută, te scutesc de o bătaie de cap. Când am găsit spațiul era mult de lucru la el: erau 4 bude turcești, era humă peste tot, jumătate de hală era plină cu mozaic mic foarte frumos, pe care am încercat să-l salvăm, dar nu s-a putut, era cam dezastru. Am fost însă foarte entuziasmați de ce am văzut în Berlin pe reconversia spațiilor industriale și am zis: ”Haide! Oricum Bucureștiul nu a văzut așa ceva, n-avem cum să dăm greș.” Iar acum ne-am atașat mult de vibe-ul ăsta industrial.
Interviu realizat de Andreea Ilinca cu Alexandra Mocanu și Mircea Răcaru
În căutarea formulei potrivite
Când am deschis Atelierul acum cinci ani, l-am deschis ca și spațiu expozițional de artă stradală, iar pentru un spațiu expozițional e mai dificil să se susțină. Am încercat cu un proiect către Erste Bank, cu niște cereri pe la galeriile astea mai mari care se suțin și cumva reușisem să fim pe zero, chiar la început, fără să amortizăm nimic din investiție – mai făceam o expoziție, un vernisaj, o mini petrecere de socializare, au funcționat lucrurile mai mult sau mai puțin. Până când a început nebunia cu evenimentele muzicale, iar Bucureștiul nu avea un spațiu aproape de centru în care să încapă 800-1000 de persoane. Au venit atunci foarte multe solicitări de închiriere a spațiului. Așa s-au despărțit cumva lucrurile: nu mai puteai să ai în timpul zilei galerie cu tablouri, iar seara stingeai lumina și făceai party. Deci am continuat ca și spațiu de evenimente. Am reușit pe resurse proprii cu Atelierul de producție, ușor, ușor, cu împrumuturi personale.
Zonele neumblate par mai îndepărtate
Zona a fost un impediment la început. Lumea era bulversată ”maaamă, păi și cum ajungi acolo?! Trebuie să iei metroul și de la metrou cât mai mergi?” Sunau ca să ceară informații, deși era foarte clar pe site. Dar pentru că spațiul era foarte mare și noi organizam doar evenimente cu peste 700-800 de oameni, cumva merita să vii până aici, era un eveniment suficient de mare, încât să treci de bariera asta. Când am deschis [Gastrobarul] ne gândeam că punctul forte e că nu suntem în centru, pentru că lumea deja s-a săturat de centru și o să bată oamenii un drum până aici. Și chiar ne-au surprins: au venit în număr atât de mare, încât nu am reușit să terminăm șantierul, am deschis cumva forțat. Oamenii au depășit bariera distanței.
Lucrurile simple devin complicat de explicat
Deschis Gastrobar: Am urcat pe acoperiș și… e cer, foarte mult cer și Dâmbovița lângă, e cumva departe de centru fără să fie chiar departe, am zis că n-avem cum să greșim, hai s-o facem. Dar a fost greu cu autoritățile: structuristul s-a dus de câtre 3 ori în ședințe să le explice că e o hală industrială, chiar există niște dosare pentru toate lucrurile care s-au făcut aici și din calcule reiese că suntem super safe, putem să facem terasă aici fără nicio problemă. A durat 8 luni să facem un amărât de dosar, cu toții ne întorceau de 2-3 ori. ”Cum pe acoperiș? Cum o terasă pe acoperiș, când terasele sunt jos? Cum adică vă duceți într-o hală să faceți un restaurant? E insalubru, cum să faci asta?!” Am auzit cele mai stupide întrebări, ne-am chinuit un pic cu ei.
Societatea modernă se creează informal
Legislația e foarte veche. Oamenii din administrația publică nu au auzit de conceptul de rooftop, nu au auzit de reconversia spațiilor industriale, nu știu ce e. Iar oamenii ăștia nici nu ies pe teren, adică se lovesc de niște dosare și în loc să se ducă la adresă să vadă ce se întâmplă acolo, citesc printre rânduri, teleghidați și presați de alte dosare de pe masă și nu se întâmplă, nu mergem mai departe. Fac o selecție superficială. Din păcate, abia noi tinerii ne deschidem în zona asta, nu putem să avem pretenții de la niște funcționari. Dar apar din ce în ce mai multe inițiative de genul ăsta și din nefericire trebuie să ne lovim de stat, iar informația a început să circule. Ideal ar fi să ne unim forțele și ar fi mai ușor să comunicăm.
Progres organic
Sunt sigură că prezența noastră aici modifică dinamica zonei și că aducem beneficii zonei. Exista un plan aici, când am luat noi Atelierul de producție în 2010: totul trebuia de fapt să fie dărâmat și transformat în spațiu de birouri. În 2012 a venit criza și proprietarii au zis că pot să ne prelungească contractul. Așa că am încercat să aduc niște oameni mai simpatici pe-aici: au venit băieții cu studioul foto și de înregistrări, NOD Makerspace, s-a mai închiriat o bucățică mai mică pentru o sală de salsa, o să fie Creative East în spațiul din spate. Se întâmplă, vin, există foarte multe solicitări pe spații iar noi știm care sunt solicitările și repartizăm cumva oamenii. Ei au încredere în noi, îi încurajăm și în direcția pe care o avem chiar noi, avem viziuni comune. E mai bine și pentru ei să închirieze aici spațiu de lucru și să-l renoveze, deci cumva o să se reconstruiască spațiul încet, încet.
Toți pentru unul, toți pentru toți
Toate lucrurile s-au întâmplat datorită energiei multor oameni care au depus efort aici: prieteni, cunoștințe. Ăsta e un lucru de subliniat. Pentru noi asta s-a întâmplat natural, în grupul nostru de prieteni și cunoscuți, chiar și de relații nu foarte apropiate, a venit ajutor de tot soiul și în momente bune și în momente grele, inclusiv ajutor financiar. Dar cel mai mult a fost vorba de energie bună și pus osul la treabă. Practic am dormit aici în ultimele 2 săptămâni: plecau muncitorii seara la 9 și atunci veneau toți prietenii ca să ne ajute, fără să le fi solicitat asta.
Mic ghid pentru crescut presiunea publică
Cred că dacă vine presiune din mai multe direcții spre autoritățile publice, la un moment dat vor trebui să vină și ei cu un răspuns. Dar când vine presiune din mai multe direcții, vine și atenție din mai multe direcții, iar legislația românească e foarte permisivă și interpretabilă, ceea ce nu e bine. Nu cred că ai cu cine din partea sistemului adminstrativ sau politic să porți dezbateri publice momentan, pentru că sistemul generează același soi de oameni. Cred că o coalizare a generației noastre ar putea să atragă mai mult atenția în direcția asta, dar e nevoie să coalizezi un interes general, să formezi o bulă economică mai mare, formată și din business-uri, din investitori, din prestatorii de servicii. Astfel va cîntări mai mult pentru genul de mentalitate pe care îl are sistemul nostru. Dacă la un moment dat îi pui în față o radiografie: uite, suntem 100 de oameni, îi pui niște cifre semnificative în față, trebuie să se uite.
Splaiul Unirii 160, fosta fabrică Industria Bumbacului
Inițiatori: Alexandra Mocanu, Alexu Toader
Manager Deschis Gastrobar, co-proprietar: Mircea Răcaru
