Atelier de cercetări foto-video | Call for Papers

Sâmbătă și duminică, 19-20 iunie 2021, orele 10:00-15.00
Deadline aplicații: 12 iunie 2021

ISCOADA caută cercetări vizuale care pot fi comunicate publicului larg – conținut multimedia original, bazat pe cercetare, ce poate fi comunicat prin articole ușor de digerat de către publicul nespecialist.

Sunt căutate materiale unde datele din teren să fie intercalate cu perspective teoretice, fiind urmărită dezvoltarea ideii de research-as-storytelling – texte și materiale vizuale în care cercetarea să fie prezentată sub formă narativă.

Împreună cu tutori experți în domeniul fotografiei, a video-ului și a filmului documentar, artiști și cercetători vor fi ajutați să înțeleagă principii esențiale de contextualizare, manevrare și diseminare a unei serii sau colecții vizuale. Organizatorii se adresează autorilor care caută să-și translateze cercetările printr-o abordare vizuală a temelor studiate pentru o reprezentare cât mai bună a fiecărei povești în parte.

Atelierul de cercetări foto-video va fi condus de doi tutori (Irina Botea Bucan – artistă multidisciplinară, și Adrian Câtu – antropolog și fotograf) care vor ajuta participanții să contureze o poveste vizuală accesibilă cititorilor de presă online. Pe lângă informațiile oferite de tutori, atelierul va deschide un spațiu de conversație între autori, de împărtășire a dificultăților, temerilor, dar și a experiențelor pozitive.

Deadline aplicații: 12 iunie 2021

E așteptată o propunere de text de 500 de cuvinte în care să prezentați contextul personal și/sau teoretic al cercetării vizuale pe care o propuneți. Aceasta va constitui baza de lucru pentru atelier.
Pentru înscriere, sunteți rugați să completați formularul de mai jos. Încărcați un fișier de maxim 100 MB cu textul propunerii, în care încercați să inserați materialele foto. În cazul materialelor video sau celor care depășesc limita de 100 MB, includeți la sfârșitul documentului un link către acestea (de ex. link la un Google drive, YouTube etc).

https://forms.gle/1RRpH2hVWjDG6QPY9

Atelierul este gratuit și are 12 locuri disponibile. Autorii care vor participa la atelier vor avea ocazia să-și publice materialele pe platforma ISCOADA.

Materialele foto-video ISCOADA pot fi consultate aici.

Tutori:

Irina Botea Bucan adoptă o metodologie simbiotică de artist-profesor-cercetător care chestionează în mod constant ideile socio-politice dominante și care plasează în centru agentivitatea umană ca mijloc de creare a sensului. Alegând să acționeze în contexte diverse, de la instituții academice, galerii alternative, muzee și bienale de artă, la festivaluri de film și centre comunitare, Irina se concentrează pe descentralizarea discursurilor culturale și pe posibilitatea de a susține o diferențiere creativă care există în afara unui sistem dominant de valori și critici hegemonice.

Irina are o abordare artistică care combină performance-ul, reconstituirea, audițiile simulate și elemente ale „direct cinema” și „cinéma vérité”. Lucrările sale sunt dezvoltate printr-un proces de colaborare în care artiștii interpreți sunt participanți la acest proces, în timp ce rolul regizorului său trece fluid dintr-un mod observațional într-un mod reflectiv, participativ și performativ. Expozițiile și proiecțiile sale recente includ: Bienala 55 a Veneției, Festivalul Internațional de Film Rotterdam, Galeria Națională Jeu de Paume, Paris; MNAC (Muzeul Național de Artă Contemporană), București; Muzeul Mystetskyi Arsenal, Kiev și Universitatea Columbia, New York.

În prezent urmează studiile doctorale la Universitatea Goldsmiths din Londra și predă la The School of the Art Institute, Chicago și la Universiatea Națională de Arte, București.

Adrian Câtu este fotograf profesionist din 2014, absolvent al masterului de antropologie de la SNSPA, în prezent doctorand și co-fondator al platformei de fotojurnalism Documentaria. Fotografiile sale acoperă în general subiecte sociale și antropologie vizuală și au fost publicate, printre altele, în The New York Times, National Geographic, Le Figaro și Frankfurter Allgemeine Zeitung. Printre proiectele sale de lungă durată se numără „Ultimii mineri”, început în 2015 și care continuă și în prezent, despre transformarea identitară colectivă a minerilor din Valea Jiului pe fundalul închiderii minelor. Un alt proiect important a fost recompensat cu premiul Superscrieri 2020 pentru povestea unor copii care se luptă cu malformații cardiace congenitale. Tot în 2020, Adrian a câștigat un premiu de excelență pentru portret la cea mai veche competiție de fotojurnalism din lume, „Pictures Of the Year international” (POYi), fondată acum 77 de ani în Missouri, Statele Unite.

Ateliere

sâmbătă și duminică, 19-20 iunie 2021, orele 10:00-15.00 – Terasa Londohome, Str. G-ral David Praporgescu 31, București

*Fb event

*Foto cover: Adrian Câtu / Design: George Apetrei

ISCOADA este o platformă digitală de popularizare a cercetărilor din antropologie și științe socio-culturale, un ecosistem de text, imagine și sunet prin intermediul căruia comunicăm cercetări despre cultură și societate. Platforma ISCOADA publică texte și materiale multimedia într-un format accesibil și atractiv pentru publicul larg. Credem că oamenii au nevoie de o cunoaștere sporită a indivizilor, comunităților și fenomenelor din jur pentru a-și dezvolta spiritul critic, a-i înțelege și a coopera cu ceilalți și a deveni actori relevanți în societate. Am apărut în martie 2020, cu sprijinul AFCN și prin contribuția proprie a echipei. Am creat o platformă multimedia pentru prezentarea atractivă a cunoașterii științifice din perspective diverse. Am construit un proces de editare a materialelor prin feedback colaborativ cu autori-cercetători pentru a produce conținut relevant din punct de vedere sociocultural.

Platforma ISCOADA este un proiect derulat de Inima Film SRL și co-finanțat de AFCN,

Sari la conținut