revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

ARTDOOR #3 – Big Art Meets Nature. Apel de proiecte de instalații arhitecturale

Organizatorii festivalului AWAKE găzduit de Domeniul Teleki, județul Mureș, lansează a treia ediție ARTDOOR și competiția de proiecte de instalații arhitecturale de mari dimensiuni

În acest an, proiectul este realizat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România – Sucursala Mureș și finanțat via Timbrul de Arhitectură (prin Ordinul Arhitecților din România și Ordinul Arhitecților din România – Sucursala Mureș). Aplicanții pot trimite proiectele lor până pe 21 iunie 2019, ora 23:59.

Juriul este compus din Mircea Cantor – artist român de talie internațională, Atilla Kim – arhitect și comisarul român pentru expoziția internațională de artă Bienala din Veneția, și Angela Kovacs – arhitect, președintele OAR Mureș.

Vor fi selectate două instalații, care vor fi finanțate cu maximum 3000 de euro fiecare. Se poate participa individual sau în echipă și pot fi înscrise mai multe propuneri.

Înălțimea recomandată a instalațiilor (dar nu obligatoriu) e între 2,5 și 5 metri.
Tot cu titlu orientativ, în plan orizonatal, acestea ar trebui să se înscrie într-un pătrat cu latura de 2,5 metri.

Proiectele pot fi inspirate de istoria și specificului locului (Parcul și Castelul Teleki din Gornesti) sau de tema acestei ediții a festivalului AWAKE – Bohemian Blast, fără a se limita la acestea.

În plus, începând cu acest an, ARTDOOR devine bienală, invitând și artiști importanți locali și internaționali să expună alături de câștigătorii competiției, pe domeniul Teleki în timpul festivalului AWAKE.

Mai multe detalii despre regulament, competiție și premii se regăsesc accesând site-ul dedicat: artdoor.awakefestival.ro. Tot acolo pot fi vizualizate și lucrările câștigatoare și expuse în edițiile anterioare la ARTDOOR/AWAKE.

Castelul Teleki

A fost proiectat în formă de „U” și are 52 de camere și 365 de ferestre, fiecare simbolizând o zi a anului. Castelul e una dintre cele mai reprezentative lucrări realizate în stilul baroc transilvănean și e înconjurat de un impresionant parc de arbori seculari de specii exotice. A fost pentru multe secole un centru cultural, unde personalități importante, intelectuali și artiși ai vremii se întâlneau și schimbau idei.

Membrii familiei Teleki au fost mari iubitori de cărți – Samuel Teleki fiind fondatorul primei biblioteci publice din Transilvania, azi Biblioteca Telekiana din Tirgu Mureș. Fiul său, László Teleki a fondat biblioteca din castel iar nepotul său, József Teleki, a continuat să colecționeze cărți valoroase de-a lungul întregii sale vieți.

Domeniul Teleki își deschide porțile în 2019 pentru #NewBohemians: creativi, minți libere, pasionate de reinventare. #AWAKE3 vine în 2019 cu o experiență muzicală atent curatoriata: Triggerfinger, Netsky, Pussy Riot, Dirtyphonics Liive, Lady Leshurr, De Staat, AJ Tracey și mulți alții.
Mai multe detalii despre regulament, competiție și premii se regăsesc accesând website-ul dedicat: artdoor.awakefestival.ro. Pe același website pot fi vizualizate și lucrările câștigatoare și expuse în edițiile anterioare la ARTDOOR/AWAKE.

AWAKE 2019: 15-18 august la Castelul Teleki din Transilvania, Gornesti, Mureș.
Biletele sunt disponibile pe tickets.awakefestival.ro, iabilet.ro și eventim.ro. Abonamentele de 4 zile Early Bird sunt disponibile la prețurile de: 179 lei sau 209 lei (camping inclus).

Organizatori: emagic, Culturaft.
Sponsori: BCR / George, Beck, Coca Cola, Rompetrol, BDG (Jagermeister, Bacardi), RedBull, Liliac.
Parteneri instituționali: Primăria Gornești, Consiliul Județean Mureș, OAR Mureș, Take a Stand.

Articol conex:

AWAKE #3 – Bohemian Blast: boutique festival de activare a Domeniului Teleki

Sari la conținut