Arantxa Etcheverria este artistă vizuală, trăiește și lucrează în București, România și în Franța, țara sa natală. Inspirată de arhitectura modernistă a unui București uitat, Arantxa creează lucrări care fascinează prin recuperarea influențelor din arta Constructivistă și Suprematistă. Fie că sunt colaje, picturi, instalații, performance, fotografii sau montaje video, lucrările ei sunt rezultatul unei analize meticuloase a geometriei spațiului.
Anul acesta, a avut o expoziție solo la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, și a făcut parte din expoziții la Romanian Creative Week, Iași, la Muzeul de Artă Recentă și la Galeria Sector 1, București, E-WERK, Luckenwalde și expoziția Silent Ornaments din spațiul Societății Utopice Euxine aflat la parterul blocului Art-Deco, numit și blocul Pherekyde, din București. Am întrebat-o pe Arantxa despre procesul ei, felul în care își gândește lucrările, și despre relația cu arhitectura orașului.
“Grey striped window”, 2020, lemn, acrilic, plexiglas
Interviu: Cristina Bută
CB: În practica ta foloseşti o diversitate de medii artistice prin care abordezi probleme din discipline ale artelor vizuale sau artele spectacolelor, de la sculptură la video, desen, decor, fotografie, colaj sau performance. Care este locul arhitecturii (sau elementului arhitectural) în practica ta?
AE: Am studiat arte vizuale la Villa Arson și apoi scenografie și costume la Teatrul Național din Strasbourg. Elementele arhitecturale din arta mea sunt ca elementele unui decor care, alături de costume, crează o mizanscenă.
CB: Ai fost atrasă de scenografie, după ce ai studiat artele vizuale.
AE: Da. Începusem să lucrez mizanscene foto și m-a interesat să aflu cât mai multe despre decor, costume și raportul pe care acestea îl creează în spațiu.
CB: Ce reprezintă pentru tine mizanscena? Cum operezi cu acest concept și cu spațiul?
AE: Într-o mizanscenă, artistul trebuie să gândească toate elemetele – de la costume, la lumini, decoruri pentru a crea un fel de percepție a spațiului și timpului. În performance-urile mele am vrut să creez un spațiu cât mai simplu inspirat de arhitectura locului unde muncesc. Ansamblul elementelor din lucrările mele face referire la pictura abstractă, personajele fiind ca o pată de culoare în mișcare. Mă interesează să creez un moment suspendat în timp. În 2016 am făcut un diptic alb în fața căruia am plasat niște structuri colorate – pentru mine această compoziție funcționa ca un tablou în volum, un tablou abstract descompus în spațiu. La început mă gândeam că spectatorul putea să circule între structurile colorate, ca printre niște uși, să intre în tablou, un fel de «Alice în Țara Minunilor».
Vedere a lucrărilor menționate, expoziția A Silent Dialogue, 2016, duo show cu Robert Koteles, Club Electro Putere, curator Silviu Paduraru, Craiova
“Anatomy”, 2014, video still
CB: Cum se raportează lucrările tale la privitor / public?
AE: Mă interesează ca privitorul să nu știe exact ce vede. În ceea ce fac, este evidentă o legatură cu arhitectura, dar lucrările mele nu sunt ready-made, nu sunt obiecte de decor, nici de design: nu au nici un fel de funcționalitate aparentă. Chiar și colajele care se duc spre „tablou”, sunt și ele obiecte. Dar toate sunt făcute manual chiar dacă poate uneori dau senzația că sunt niște obiecte făcute industrial.
CB: Lucrările tale se inspiră din arhitectura Bucureştiului. Poți să ne spui cum se petrece acest proces mai exact?
AE: Prima sursă de inspirație a fost atelierul meu, care este într-o clădire modernistă. Apoi, am început sa mă inspir din alte clădiri moderniste, dar și unele din anii ‘50 – ‘70, care erau în apropierea atelierului și, așa, încet, am început să mă plimb prin tot orașul cu un aparat de fotografiat și să dezvolt o arhivă de elemente arhitecturale care îmi plac. Sunt interesată de obicei de un detaliu arhitectural – uși, protecții de ferestre, rampa scărilor – pe care le fotografiez, apoi desenez o schiță pe care un tâmplar o reproduce. După ce primesc materialul, asamblez piesele, șmirgheluiesc și îl vopsesc.
CB: Această fascinație / sursă de inspirație -arhitectura modernistă a rămas constantă în practica ta din 2013. A existat o evoluție în timp a raportului tău cu oraşul şi cu clădirile istorice?
AE: Am fost de la început fascinată de arhitectura modernistă a Bucureștiului – porțile și ușile, de exemplu, mi s-au părut ca niște tablouri abstracte în oraș. La început, le desenam pentru a le folosi la crearea unor colaje, unde desenul ușilor apărea în gol. În timp, am început sa copiez direct elementele care îmi plăceau, adică să le reproduc în tridimensional, la o scară diferită.
CB: De ce la o scară diferită?
AE: Dacă obiectul este mai mare decât de obicei, spectatorul este un pic deranjat, știe că nu e în fața a ceva funcțional. O scară diferită poate amplifica o emoție, în fața unui lucrări care poate părea rece la prima vedere.
CB: La final, finisajul lucrărilor trebuie să fie perfect. Asta are legatură cu reprezentarea fidelă a anumitor detalii arhitecturale, sau este mai degrabă o caracteristică generală conectată cu o idee de-a ta?
AE: Cred că intervin ambele aspecte. Are legatură cu alegerea de a crea lucrări de artă care fac referință la obiect, și asteptarea noastră despre obiect este să fie cât mai bine făcut. Dar într-adevăr îmi place să creez lucrări bine finisate, însă de perfecțiune sunt foarte departe.
CB: Lucrarea Poarta Roşie, 2022, expusă în expoziția Silent Ornaments din spațiul asociației Societatea Utopică Euxine din București, are şi o „soră geamănă”, Poarta albastră (expusă acum în expoziția Subjective Geometries de la Galeria Sector 1). De ce ai ales să creezi două lucrări „pereche” şi ce semnifică codul de culoare pentru tine?
AE: Una din formele de teatru tradițional din țara bască, regiunea din Franța unde m-am născut, se numeste „Pastorala”. Este o piesă în aer liber, în limba bască, în tradiția teatrului medieval, unde se dansează și se cântă. Actorii provin toți din același sat, iar piesa se joacă în fiecare an într-un sat diferit. Pe scena unei pastorale există două porți: una roșie și una albastră. Una pentru îngeri și una pentru diavoli, una pentru regi și una pentru oameni, etc., în funcție de tematica piesei. Mă interesează acest antagonism și cred că de acolo vine fascinația mea pentru aceste două culori și pentru dualitate, în general.
CB: Aceste lucrări urmează cronologic unui video intitulat RED DOOR BLUE DOOR, realizat în 2021 ( foto titlu – video still). Elementele arhitecturale și de scenografie din această lucrare sunt inspirate din exteriorul atelierului tău, clădirea proiectată de Marcel Iancu în 1934. Consideri că există o continuitate între aceste lucrări?
AE: Da, totul este legat, sunt părți reproduse din studioul meu, intrarea și balconul fiind prevăzute cu un fel de panou alb adăugat. Sunt ca niște mici decoruri, unde modele, îmbrăcate în roșu sau în albastru, se regăsesc într-o stare de meditație în jurul lucrării centrale, ca niște paznici care păzesc o ușă. Lucrările din seria aceasta pot fi văzute ca un tabloul global în permanentă evoluție, care face referință la arta abstractă, la mișcarea De Stijl, mai precis, reprezentată de Piet Mondrian, ori de Bart van der Leck, care îmi place mult.
CB: Știu că lucrarea RED DOOR BLUE DOOR are ca inspirație manuscrisele pictate în Spania în Evul Mediu, așa numitele „beatus”, în care se face referire la Apocalipsa dupa Ioan. Practica ta în general, intră în dialog cu anumite idei ce țin de transcendental. Cum relaționezi cu această dimensiune?
AE: Ideea de transcendență este prezentă în ce fac, în măsura în care lucrările mele deschid calea către altceva. Mi se pare că artiștii din Evul Mediu și din Renaștere au fost foarte inspirați când au lucrat la comandă, ilustrând scene religioase prin care revelau adevăruri despre timpurile și societatea din care făceau parte. Pentru mine, acești artiști sunt o sursă de inspirație.
CB: Cu ce ai vrea sa rămână privitorul după interacțiunea cu aceste lucrări?
AE: Cu o plăcere estetică și cu întrebări.
CB: La ce lucrezi acum?
AE: Acum fac ședințe foto pentru un fotomontaj inspirat de picturi din Evul Mediu. În paralel, continui seria de feronerii și ornamente de ferestre prezente în arhitectura din București.
CB: O ultimă întrebare: există un proiect nerealizat pe care ai vrea să îl faci în oraş?
AE: Aș vrea să fac sculptură cu elemente arhitecturale la scară mare pentru exterior.
“The studio”, 2017, fotografie digitală
“Red Entry”, 2022, lemn, plexiglas, acrilic
“Blue Entry”, 2022, lemn, plexiglas, acrilic
*Vedere din curtea de lumină a blocului Pherekyde a expoziției Silent Ornaments, Arantxa Etcheverria, Alexandra Mocanu, Frank Lloyd Wright, Philippe Starck, Bořek Šípek, Ettore Sottsass, Paolo Pallucco și Robert Wilson, 2022. Curator: Carmen Casiuc
*“Labyrinth”, 2022, forex, acrilic, lemn. Vedere din expoziția solo BABEL, 2022, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, curator Bogdan Iacob.
Articol conex:
