Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Apel deschis și burse de creație la Festivalul Ecosistem – Public Skin

Festivalul Internațional de Arte Performative Ecosistem continuă cu a III-a ediție, care se desfășoară între 24 august și 1 septembrie 2024 la București, în multiple spații.

O ediție a premierelor

Între puținele festivaluri din România care activează scena internațională a performativității, Ecosistem III e un loc al dialogului colaborativ între artiști, un accelerator dedicat profesioniștilor la început de drum și o platformă prin care oameni din toată lumea – creatori și public – se cunosc și se bucură împreună de varietatea formelor actuale ale artelor performative.

Anul acesta, Ecosistem abordează tema Public Skin, și deschide o conversație politică și poetică despre identitate și autonomie, în contextul crizei climatice și pandemiei, războaielor și migrației.

Ediția curentă tensionează artistic fenomenul și propune o abordare sensibilă: prin programul de festival, Public Skin se centrează asupra corpurilor vulnerabile, reflecțiilor cu privire la exterioritatea persoanei și ecosistemul social, demersurilor curajoase și spiritului inovator.

Aducând în premieră la București unele dintre cele mai marcante lucrări performative europene sub problematica identității și corpului, Ecosistem 2024 reunește spectacole și ateliere, workshop-uri și dezbateri, instalații și sesiuni de networking, seri amicale și petreceri. E un festival al intersecțiilor, al dinamizării orașului din periferie până-n centru, dar și al gesturilor de compasiune față de diferențele care ne fac unici.

Oportunități pentru artiști

OPEN CALL NAȚIONAL

Pentru a facilita accesul scenei performative locale la contextul de lucru global, Ecosistem își deschide programul cu două oportunități pentru artiști.

În primul rând, un open call național. Aplicând cu un formular de înscriere care poate fi accesat aici, echipele artistice din toată țara își pot propune spectacolul spre a fi inclus în programul de festival.

Spectacolul astfel selectat se va juca în 25 august la Teatrul Masca, unul din susținătorii Ecosistem. În parteneriat cu Masca, Ecosistem oferă echipei proiectului ales o remunerație în valoare de 1000€. Echipa va avea asigurat timpul de repetiții în 24 și 25, respectiv 2 nopți de cazare în facilitățile de găzduire dinăuntrul teatrului, în limita a trei camere, în caz de necesitate.

Deadline înscrieri: 10 iulie

3 BURSE DE CREAȚIE

Fiindcă Ecosistem sprijină deopotrivă rezultatele spectaculare și procesele care iau timp, festivalul înaintează 3 burse pentru profesioniștii emergenți.

În perioada 1 august-1 septembrie, cei 3 bursieri (sau cele 3 echipe de bursieri) vor beneficia de resurse financiare și mentorat spre a crea un work-in-progress în siajul temei Public Skin.

Beneficiarii burselor, în valoare de 500€ fiecare, vor lucra în spațiul partener al Teatrului Luni de la Green Hours și vor avea o reprezentație cu public în 1 septembrie. Formularul de înscriere se regăsește aici.

Deadline înscrieri: 15 iulie

Ecosistem revine, în iulie, cu programul de festival și noi surprize.

Festivalul Ecosistem este produs de Asociația Șangri-La Artistic Ground.

Parteneri: Teatrul Masca, Teatrelli, Teatrul Metropolis, Centrul Național al Dansului București, Goethe Institut, Institutul Liszt, Institutul Francez, Unicat, Green Hours, Insula 42, Beatrice Von Babel, La Etaj, /SAC, The Fool, Apollo 111, UNATC, Obor Amor, Augmented Space Agency, Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen”, Centrul Educațional Băneasa, Clubul Copiilor Sector 5, Urban Collectors, Kaya Holistic, Centrul popular de cercetare și documentare Vizurești, Centrul pentru autism Bright Future.

 

Sari la conținut