Asociația SCAI a lansat un apel deschis pentru participarea la rezidențele artistice axate pe activism prin artă, parte a proiectului IN non-prescriptive SITUation. Acesta combină cercetarea artistică și activismul civic în spațiul public, cu accent pe zonele neprescrise din București* – spații cu statut incert, marginalizate, aflate la granița dintre natură și dezvoltarea urbană accelerată.
Programul oferă artiștilor selectați o rezidență-hibrid, care include:
▪️documentare și cercetare individuală sau de grup,
▪️sesiuni de mentorat și ghidaj artistic,
▪️intervenții artistice în spațiul public,
▪️talk-uri și discuții tematice, laboratoare de lucru
Lucrările și textele rezultate vor fi prezentate într-o expoziție la spațiul CAV din București, în noiembrie 2025, și într-o broșură tipărită.
Programul este dezvoltat de:
Andreea David (activistă, coregrafă, inițiatoare a demersului), Maria Malexan Alexandrescu (arhitect peisagist), Irina Botea Bucan & Jon Dean (artiști), Cristina Stoenescu (curatoare expoziție), și Anastasia Palii (curatoare proiect editorial).
Rezidența îmbină practici artistice cu activismul ecologic și social, în context urban. Prin prezentări publice, sesiuni de mentorat și colaborare cu echipa de proiect, profesioniști din domenii artistice diferite (dans, performance, poezie, arte vizuale, mzica, arhitectura etc.) sau aflați la granița dintre acestea, sunt invitați să imagineze moduri de a interveni în spații neprescrise* care sa atragă atenția asupra importanței lor pentru viața urbană dar și să conceapă forme de implicare cu comunități locale, umane și non-umane. Încurajăm de asemenea moduri de a lucra colaborativ pentru realizarea de intervenții artistice.
Prin intervențiile artiștilor, organizatorii doresc să aducă în prim plan importanța specificității acestor terenuri dată de statutul lor neprescris, care nu condiționează moduri de folosire a lor și care lasă astfel liber moduri de a fi în spațiul public, comun. Ei consideră că aceste tipuri de spații merită o atenție specială, iar legitimitatea folosirii lor de către comunitățile umane și non-umane din proximitate, o necesitate.
Pentru mai multe detalii privind modul în care sunt definite spațiile neprescrise, și o viziune mai largă asupra contextului propus prin această inițiativă, puteți citi documentul de aici.
Cine se poate înscrie?
Profesioniști, incluzând studenți în ciclul terminal ar studiilor superioare din domenii artistice diferite (dans, performance, poezie, arte vizuale, muzică, arhitectura etc.) sau aflați la granița dintre acestea;
Prin intervențiile artiștilor se intenționează aducerea în prim-plan a specificității siturilor și importanța coeziunii comunitare în revendicarea spațiilor verzi din oraș. Practicile artistice propuse nu caută să impună o identitate urbană fixă, ci se desfășoară într-un teritoriu fluid, aflat în afara structurilor umane convenționale.
Desfășurarea
Artiștii sunt încurajați să își aleagă un spațiu neprescris, în special zona retrocedată a parcului IOR, unde comunitatea locală este activă în organizarea de proteste, evenimente sociale și mai multe demersuri legislative adresate instituțiilor statului și altor actori politici.
Dacă aveți deja o legătură cu o altă comunitate sau zonă din București, propunerile pentru aceste spații sunt, de asemenea, binevenite.
Activitățile se vor desfășura în București, în perioada iunie – octombrie 2025, cu unele sesiuni online în zilele caniculare;
Programul NU impune rezultate finale prestabilite. Participanții sunt însă încurajați să organizeze cel puțin o activitate publică – individual sau colectiv –în funcție de cum se va desfășura rezidenta. Pe cât posibil, incurajam implicarea comunităților locale în desfășurarea acestei acțiuni publice.
Participanții vor transmite organizatorilor un jurnal de rezidență (scris, audio, video etc.) care să reflecte procesul de lucru și experiența lor în cadrul proiectului.
Beneficii
✔️ Onorariu brut: 8000 RON brut / propunere (contract de drepturi de autor – include și costurile de producție). Se acceptă propuneri colective, dar bugetul rămâne fix pe propunere.*
✔️ Sesiuni informative și mentorat cu echipa de proiect.
✔️ Ateliere coordonate de Irina Botea și Jon Dean, Andreea David și Malexan.
✔️ Discuții tematice cu curatoarele Cristina Stoenescu și Anastasia Palii.
*Proiectul NU acoperă cheltuielile de transport și masă, cu excepția unui artist din Republica Moldova, căruia i se oferă un buget suplimentar de 1200 RON pentru cheltuieli de deplasare. Cazarea va fi asigurată de echipa proiectului pe orice perioadă.
Perioada: 9 iunie – 15 septembrie 2025
În iunie: ateliere de lucru pe teren (de la jumătatea lunii iunie, timp de mai multe zile).
Evenimente publice: octombrie – noiembrie 2025
Participanții sunt încurajați să fie activi pe toată durata rezidenței – atât fizic, cât și online – pentru a facilita dezvoltarea grupului și legătura cu comunitățile locale, astfel încât înscrierea în rezidență presupune și o disponibilitate mai mare de timp și de participare activă mai ales în luna iunie, septembrie, octombrie.
Înscrierile se fac prin completarea acestui formular.
Termen limită pentru aplicații: 31 mai 2025, ora 00:00 EET (București)
Organizatori: Asociația SCAI.
Parteneri: tranzit.ro Bucuresti, Platforma de Mediu, Revista Arta, Zeppelin, CAV.
Proiect co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.