O constructie mica a aparut vizavi de minunata catedrala a Granadei – poate cea mai frumoasa catedrala din Andaluzia – ca un mic David in fata unui imens Goliat. Pe langa faptul ca arhitectura acestei constructii reprezinta o provocare reala pentru catedrala, ea are la baza respectul si admiratia fata de constructiile istorice.
In acest loc a existat inainte o cladire numita Patria, care prezenta o anumita valoare si cu care orasul se obisnuise ca facand parte din peisajul de zi cu zi. Se pare ca vechea cladire, dupa ce a fost intoarsa pe dos asemenea unei sosete, a fost revigorata, iar rezultatul final este unul extraordinar.
Structura initiala compusa din doua cutii spatiale, una in exterior si cealalta in interior, formand astfel o curte, a fost reinterpretata intr-un mod ingenios. Cutia exterioara a fost manipulata fara a suferi schimbari de esenta, iar cutia interioara, care este acum inchisa, a fost folosita ca un spatiu central de expozitie la fiecare etaj. Zonele de acces si de servicii au fost pozitionate in spatiul interior. Structura este dominata si organizata cu ajutorul unei scari late deschise, iar sistemul de iluminare este controlat in mod adecvat din cutia centrala inchisa, fiind potrivit pentru expunerea picturilor de dimensiuni mari ale lui Guerrero, ce emana o atmosfera specifica lui Rothko. Arhitectul a rezistat tentatiei de a crea la baza cladirii o intrare mai mare. El a reusit sa inteleaga sistemul format dintr-o serie de arcade caracteristic strazii inguste si a intarit prezenta panourilor, placandu-le cu piatra. Exista cateva detalii puternice, cum ar fi fatetarea colturilor doar pana la etajul unu.
Cladirea este conceputa pe baza unei strategii clare de subliniere a miscarii pe verticala in jurul cutiei centrale, ca si cum ar fi vorba despre o promenada arhitecturala pe verticala. Un itinerariu in crescendo prin spatiile umplute cu lumina din jurul unei zone centrale inchise. Dar partea cea mai buna vine abia la sfarsit, asa cum ar trebui, la ultimul etaj al cladirii. Chiar atunci cand crezi ca totul s-a terminat, un peisaj de piatra apare deasupra, scaldat intr-o explozie de lumina, in contrast cu structura abstracta a muzeului. Catedrala, cu muchiile sale acoperite cu o dantelarie de piatra, se afla chiar acolo, langa noi. Lectia invatata de la Le Corbusier cu privire la cutia deschisa catre cer si lectia andaluziana a acoperisului terasa au luat in acest caz forma unei deschideri catre cer pe o latura, pentru ca aici ne intampina peisajul mirific al Catedralei. Aceasta solutie formala de centrare a ultimului element pe peisajul oferit de Catedrala intr-o maniera complet transparenta este geniala.
Imi aminteste de imaginea luminoasa a monumentalului Transparente de Narcisco Tome din Catedrala Toledo. S-ar putea crede ca inserarea unui element baroc intr-un spatiu gotic, maiestuos a fost un act de mare indrazneala, ceea este si adevarat. Splendoarea acelei bucati de cer care scalda Transparente in lumina este atat de mare incat lucrarea a fost inclusa in toate cartile de arta si istorie a arhitecturii. Aici, in Granada, un arhitect de prima mana a indraznit sa foloseasca un element modern fata in fata cu un mare monument renascentist. Istoria este vie, iar timpul se scurge in continuare; in acest caz intr-un ritm foarte bun. Mai ales daca avem in vedere ca elementul principal care sta la baza acestei magnifice reprezentatii arhitecturale este chiar interpretarea corecta si plina de intelepciune a Istoriei. Ratiunea de a fi a operei moderne create de Antonio Jiménez Torrecillas consta in privirea cu admiratie a cladirii renascentiste a carei valoare este astfel si mai mult subliniata, daca acest lucru este posibil, printr-o lucrare arhitecturala de prim rang.
Dupa ce ai parcurs incaperile din Centrul Guerrero, cand ajungi la ultimul etaj al cladirii, care este ca o bucatica de rai din cer, nu vei vrea sa mai pleci niciodata.
Traducere: Fides
Foto: Vicente del Amo, Javier Algarra, Valentín García, Miguel Ángel Ramos Puertollano
