Alsena: Design din Transilvania

Ne face plăcere să publicăm acest material. Odată, pentru că e vorba de design de calitate. Apoi, pentru că e vorba de un designer tânăr. Și nu în ultimul rând, pentru că vrem să salutăm orice exemplu de producție internă de mobilier original, cu atât mai mult când e vorba de o firmă de familie. E, credem, o cale foarte bună pentru a reuși să ieși din ghetto-ul unicatelor și seriilor mici și e de fapt un model clasic pentru țări a căror cultură de design o admirăm cu toții, Italia în primul rând.

Alsena e o fabrică de mobilier din Sărmașu, Mureș, fondată în 1992 de către Izabella și Francisc Albert. La 20 de ani de la fondare, firma și-a lansat propriile creații. Arhitecta Cindy Gal, fiica Izabellei și a lui Albert semnează primele două game, realizate din lemn, materialul provenind din surse sigure și fiind certificat FSC.

O lăsăm pe Cindy să vorbească despre obiecte, precum și despre amenajarea unei case de vacanță care a generat proiectul.  (Ștefan Ghenciulescu)

 

NOR

NOR (6)_A_

*Gama NOR

 

Numele vine de la un element esențial al colecției – impresia de plutire a blatului de masă, respectiv a șezutului scaunui, în raport cu structura de bază. Inspirația a fost un detaliu de arhitectură, un “shadow gap” care delimiteaza picioarele de suprafețele orizontale.

 

 

Picioarle se îngustează la capetele inferioare pentru a părea mai suple, iar traversele orizontale sunt retrase pentru a subția vizual blatul. Lipsa altor elemente de rigidizare permite depozitarea scaunelor sub masă. Înălțimea identică a spătarelor acestora și a blatului mesei permite lipirea perfectă a pieselor de mobilier.

 

MINIM

 

MINIM (1)_A_*Gama Minim

 

Procesul de execuție pentru NOR nu a fost tocmai simplu, astfel încât Gama Minim a fost gândită pentru a fi mai ușor de realizat.  Casa de vacanță de care va fi vorba mai jos are o terasă acoperită și placată cu un riflaj de lemn, care a servit drept inspirație pentru blatul mesei.

 

 

Picioarele sunt pur si simplu o prelungire a blatului. La cabană, mesele sunt astfel așezate, încât picioarele urmăresc direcția placajului. Băncuțele sunt proiectate pentru a putea fi depozitate sub masă.

Amenajarea unei case de vacanță din Harghita

Natura joacă un rol esențial în amenajarea acestei case de vacanță. Limbajul exteriorului – volumele simple, tencuială alba și lemn vopsit negru – se află în antiteză cu verdele pădurilor din Bucsin și liniile organice ale dealurilor înconjurătoare și din Bucsin.

 

alsena-viewcatchers-22 – poza veche

*Casa de vacanță, înainte și după reamenajare

alsena-viewcatchers-22

 

Natura pătrunde la interior prin ferestrele mari și este expusă pe un fundal creat în întregime din lemn.

Mobilierul incorporat și piesele libere fac parte din proiectul general de reamenajare a cabanei.

Spre deosebire de exterior, în spațiile interioare s-au păstrat culoarea și textura naturală a lemnului masiv și cea a furnirului de fag ce acoperă plăcile din PAL. Masa de dining și scaunele din colecția NOR sunt amplasate în fața celeilalte ferestre, lângă șemineu, și crează astfel un spațiu care invită la socializare și la admirarea peisajului.

 

 

Canapeaua modulară din colecția MINIM a fost gândită pentru a putea fi folosită în mai multe scenarii: pentru a admira natura pe fereastra din spatele canapelei, pentru a interacționa cu prietenii care stau la masă sau ce cei care folosesc zona de citit din dreptul geamului.

Credite casă de vacanță

Birou: Minimal Architecture
Echipă: Anita Cindy Gal, Alsena, Denes Madaras
Foto: Miruna Moldovan, Hunor Bako (Viewcatchers)
Loc: Bucsin, jud. Harghita
Beneficiari: cuplu de antreprenori
Durată execuție: 4 luni (amenajarea interioară)
Suprafață utilă: 131 mp

Sari la conținut