Ajut pentru că pot ⎢ Campanie de fundraising pentru copiii instituționalizați

Asociația Tangent lansează campania de strângere de fonduri „AJUT PENTRU CĂ POT” pentru a realiza a doua ediție a taberei de creație POT junior art camp dedicată unui grup de 40 de copii de la Casele de tip familial „Sf. Elena” din Corabia. Campania se adresează atât persoanelor fizice care doresc să contribuie prin donații în bani sau obiecte, cât și persoanelor juridice interesate să sponsorizeze tabăra, oferind produse sau un sprijin financiar. Pe lângă donații, „AJUT PENTRU CĂ POT” mai cuprinde și două evenimente caritabile: POT CHARITY GALA și Săptămâna creativă în Berceni. flucs. dă TOT pentru POT.

 

POT junior art camp

În 2020, câțiva tineri artiști au înființat Asociația Tangent cu scopul de a demara proiecte culturale adresate copiilor instituționalizați și a celor care provin din zone defavorizate și de a realiza creații colective (mixed media & site-specific).

Cu bunăvoința unui om care și-a pus la dispoziție un teren de două hectare din satul Potelu și cu încrederea oferită de DGASPC Olt, membrii Asociației Tangent au reușit să creeze de la zero, în perioada 30 august – 3 septembrie 2020, POT junior art camp, o tabără de creație și creativitate cu cinci ateliere (teatru, dans, pictură și muzică) pentru 20 de copii de la Casele de tip familial „Sf. Elena” din Corabia.

În urma taberei, rezultatele au fost impresionante. Copiii  și-au dezvoltat abilitățile motrice, senzoriale și cognitive, și-au descoperit noi pasiuni pentru diverse arte, dar cel mai important,  au căpătat încrederea necesară de a lupta pentru visurile lor. De aceea, organizatorii taberei au hotărât să continue proiectul POT și să încerce, cu fiecare an, să le ofere această șansă cât mai multor copii aflați în grija DGASPC.

 

AJUT PENTRU CĂ POT

În 2021, organizatorii POT junior art camp își propun să ofere o experiență similară unui număr dublu de particianți față de ediția precedentă și, totodată, să aduce în plus două noi ateliere: de povești și de ecologie. Astfel, își doresc să realizeze două serii de tabără a câte cinci zile cu 40 de copii de la Casele de tip familal „Sf. Elena”.

Pentru ca această ediție să fie posibilă, au lansat campania „AJUT PENTRU CĂ POT”, prin care oricine poate oferi o mână de ajutor. Donațiile se pot face în bani sau obiecte, iar toate informațiile despre acestea le puteți găsi accesând link-ul https://potcamp.ro/sustine/.

 

POT CHARITY GALA

De asemenea, pe 15 iulie 2021, la ALOUETTE urban osteria (Asmita Gardens) din București, Asociația Tangent organizează POT CHARITY GALA, o licitație de artă caritabilă, care va fi disponibilă și online, pe pagina de Facebook a asociației: www.facebook.com/tangentcreativespace

Artiștii din Tangent își vor scoate la licitație creațiile (obiecte de artă și servicii artistice) în cadrul unui eveniment caritabil dedicat taberei. Momentele artistice și discursurile emoționante vor fi nelipsite.

Biletul de intrare la POT CHARITY GALA poate fi achiziționat online aici https://shop.alouette.ro/asmita/produs/bilet-pot-charity-gala/ În prețul biletului intră meniul conceput de Chef Michel, precum și o selecție de  băuturi.

Pentru mai multe informații legate de POT CHARITY GALA, puteți scrie un e-mail la adresa office@potcamp.ro / potjuniorartcamp@gmail.com.

 

Săptămâna creativă în Berceni. flucs. dă TOT pentru POT.

4.FLUCS-DA-TOT

Centrul sportiv flucs. se alătură campaniei „AJUT PENTRU CĂ POT” și le oferă copiilor din Comuna Berceni 4 zile de ateliere de creație (teatru, dans, muzică și eco club) în perioada 26 – 29 iulie 2021, zilnic de la 11:00 la 17:00 la sediul flucs. din Str. Ciulin 12A, Comuna Berceni.

Părinții care își vor înscrie copiii la „Săptămâna creativă în Berceni. flucs. dă TOT pentru POT.” vor putea câștiga, în cadrul unei tombole, și un portret animat al copilului lor, realizat de artista Silvia Horobeanu. Mai mult decât atât, orice părinte care își trimite copilul la atelierele creative din Berceni se va putea bucura și pentru că ajută un alt copil să aibă parte de o tabără în această vară, fiindcă toți banii strânși vor fi donați de flucs. către POT junior art camp.

Mai multe informații despre eveniment aici: https://www.facebook.com/events/318750576575191

„Fie că alegi să participi la POT CHARITY GALA, fie că dorești să-ți înscrii copilul tău la Săptămâna creativă în Berceni. flucs. dă TOT pentru POT sau că vrei să faci o donație, ajutorul tău poate face diferența în viitorul unui copil, iar noi îți mulțumim că ajuți pentru că poți!”

— echipa Tangent

Sari la conținut