Stiati ca unul din 7 locuitori ai planetei detine o bicicleta?
Pe scurt: tema celui de-al doilea concurs Zeppelin: Orasul bicicletelor. Asteptam de la voi fotografii cat mai provocatoare privind aceasta relatie, adesea incandescenta, dintre orase si bicle. Si pentru ca ne dorim, nu-i asa, ca Orasul sa fie redaruit pietonilor si bicicletelor, ne-am gandit sa va oferim controlul deplin si asupra acestui concurs: voi veti decide cine va fi castigatorul!
Am primit fotografii, am facut o selectie si puteti vedea aici albumul. Fiecare dintre voi le va putea vota cu un „like” pana vineri, 15 iulie, la ora 16:00. Premiul este oferit de prietenii nostri (si, speram si ai vostri) de la Okian: albumul „Poetics in Architecture”.
Daca rostesti formula magica “orasul bicicletelor”, cei mai multi o vor asocia din reflex cu Amsterdam – supranumit si „capitala mondiala a bicicletelor”. Si pe buna dreptate: s-a estimat ca orasul detine in jur de 700.000 de biciclete, aproape una pentru fiecare localnic; cu adevarat remarcabil e ca 38% din totalul deplasarilor prin oras sunt facute cu bicicleta. Mai mult ca sigur a contribuit la asta si faptul ca edilii descurajeaza sofatul prin toate mijloacele, iar taxele de parcare pentru masini sunt usturatoare.
Sintagma este, adesea, asociata si cu Copenhaga, primul oras distins de Uniunea Internationala a Ciclistilor cu titlul Bike city. Aici, rastelurile de biciclete sunt mai aglomerate decat parcarile cu masini, caci un localnic din trei prefera sa mearga la serviciu cu bicicleta; acestia parcurg astfel impreun? 1,1 milioane de km pe zi, activitate care, potrivit unui studiu danez, asigura urbei o reducere a ratei mortalitatii cu 40%! Nu-i de mirare ca municipalitatea si-a propus ca, pana in 2015, jumatate din totalul deplasarilor prin oras sa fie facute cu bicicleta, asigurand si-un sistem gratuit prin care oricine poate imprumuta, din orice colt al orasului, o bicicleta publica. Orasul se poate fali si cu introducerea conceptului de copenhagenizare in limbajul mondial urbanistic, sintagma ce desemneaza, in special, anumite politici urbane radicale privind descurajarea transportului auto in favoarea celui pietonal si ciclistic. Conceptul i se datoreaza expertului in proiectare urbana, Jan Gehl (care ne-a vizitat, recent, capitala, in dezinteresul deplin al edililor…) In cei peste patru decenii in care a studiat spatiile publice, Copenhaga a fost “laboratorul” sau preferat, si l-a folosit ca exemplu de cate ori i-a consiliat pe edilii marilor orase din lume in privinta imbunatatirii calitatii vietii urbane. In 2007,
Departamentul de Transport din New York l-a angajat sa reimagineze strazile metropolei in spiritul imbunatatirii vietii pietonilor si ciclistilor: timpurile se schimba si in America…
In topul listelor cu orasele considerate “bike friendly” sunt ades evocate Barcelona, Berlin, Trondheim, Basel, Paris, San Francisco sau Portland. In Romania, unul dintre orasele care-a revendicat cu orgoliu titlul de oras al bicicletelor ar fi Sibiul – unde Consiliul Local a decis ca pentru zecile de kilometri de piste de biciclete ce vor fi daruite comunitatii sa ingusteze cu un metru strazile, nu trotuarele.